Agricultura a produs mai puțini bani în 2024 față de anul 2023. Care este cea mai bogată regiune agricolă din România și care sunt regiunile care au crescut, respectiv care au tras în jos valoarea producției agricole în anul 2024.

Valoarea producției ramurii agricole în anul 2024, în prețuri curente, a fost de 100.546,3 milioane lei, potrivit datelor definitive ale Institutului Național de Statistică (INS) privind valoarea producţiei ramurii agricole pe regiuni de dezvoltare, în anul 2024.
Producția vegetală deține și în anul 2024 ponderea cea mai mare (55%) în structura valorii producției ramurii agricole, în scădere față de anul anterior cu 5,3%.

VEZI ȘI: Valorea producției vegetale pe grupe de culturi
SINGURA REGIUNE AGRICOLĂ CU CREȘTERE A VALORII PRODUCȚIEI VEGETALE
Valoarea producţiei vegetale, în anul 2024 faţă de anul 2023, a înregistrat creștere doar în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia (+4,8%) și scăderi în regiunile de dezvoltare: București-Ilfov (-25,7%), Sud-Vest Oltenia (-22,1%), Nord-Est (-17,6%), Nord-Vest (-13,7%), Sud Est (-12,9%), Vest (-8,5%) şi Centru (-5,8%), arată datele INS.
În anul 2024, comparativ cu anul 2023, valoarea producţiei animale a înregistrat creşteri în regiunile de dezvoltare: Centru (+12,7%), Sud-Est (+7,7%), Vest (+7,2%), Sud-Vest Oltenia (+6,2%), Nord-Vest (+6%), Sud-Muntenia (+3,2%) și scăderi în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-3,5%) şi BucureștiIlfov (-1%).
Valoarea serviciilor agricole a înregistrat creșteri în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+21,7%), Bucuresti-Ilfov (+13,7%) și în celelalte regiuni de dezvoltare a înregistrat scăderi cuprinse între 32% şi 11,1%.

Producția vegetală are ponderea cea mai mare în producția ramurii agricole în toate regiunile de dezvoltare ale țării, cu valori cuprinse între 47,3% (regiunea de dezvoltare Centru) și 68,2% (regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia). În analiză nu este inclusă regiunea de dezvoltare București-Ilfov, nesemnificativă din punct de vedere al ponderii în valoarea producției ramurii agricole la nivel național, precizează INS.
BANI AGRICULTURĂ PE REGIUNI AGRICOLE

În anul 2024 față de anul 2023, structura valorii producției din agricultură a înregistrat principalele creșteri în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (+1,3%), Centru (+1%), Bucuresti-Ilfov (+0,4% și Vest (+0,2%). Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (-1,2%) și Nord-Est (-1,1%).
În structura producției vegetale din anul 2024, ponderea cea mai mare revine regiunilor de dezvoltare: Sud-Muntenia (24,9%), Sud-Est (16,0%) și Nord-Est (13,8%), în timp ce, în structura producției animale a aceluiași an, ponderea cea mai mare o au regiunile de dezvoltare: Nord-Est (18,3%), Centru (16,4%), NordVest (15,7%), Sud-Muntenia (14,4%) și respectiv Sud-Est (12,8%), mai arată datele INS.
”În momentul de față, singurul motor economic viabil care mai merge în România este agricultura. Acest lucru s-a făcut cu ajutorul fermierilor români”, declara, recent, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.







