Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe APIA fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în contul subvențiilor pe cap de animal pentru anul de plată 2025.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 22 iulie 2025, eliberează adeverințe APIA pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru:
|
|
|
|
Adeverințele APIA sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare în domeniul agricol.
Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA.
Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2025, a Cererii de plată și prin care se confirmă numărul de animale pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus. Adeverința se eliberează conform procedurilor aprobate și transmise spre aplicare Centrelor Județene APIA.
Valoarea finanțării de la bănci pe care fermierii o pot lua cu adeverințe APIA va fi de până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Național Strategic PS 2023-2027, pentru anul de cerere 2025, cu numărul de animale confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic, gestionat de APIA și menționate în convenție.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
CÂT ESTE DOBÂNDA LA CREDITELE PE ADEVERINȚE APIA

APIA reamintește fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de APIA în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor luate de fermieri pe adeverințe APIA va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.
În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.
Primele bănci care au încheiat deja convenții cu APIA și FGCR pentru creditarea fermierilor din sectorul zootehnic în contul subvențiilor pe cap de animal pentru anul de plată 2025 sunt Raiffeisen Bank și BRD.
Începând cu 17 aprilie 2025, APIA eliberează adeverințe APIA pentru fermierii care solicită sprijin în baza intervențiilor din Planul Strategic PAC 2023–2027, dar și pentru măsurile delegate din vechiul PNDR 2020.
Până la începutul lunii iulie 2025, APIA eliberase deja 8.860 adeverințe de credit către fermieri.
CITEȘTE ȘI: Credite fermieri: Băncile de la care puteți lua bani cu adeverința APIA de subvenții!








