Florentin Bercu, vicepreședinte COGECA și reprezentant al Alianței pentru Agricultură și Cooperare, a transmis un mesaj ferm în cadrul marșului organizat la Bruxelles de Copa-Cogeca, avertizând că, fără un buget separat și majorat pentru Politica Agricolă Comună, cu menținerea celor doi piloni esențiali – subvenții și investiții – Uniunea Europeană riscă să piardă nu doar fermierii, ci și securitatea alimentară și coeziunea pieței unice.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost prezentă la MARȘUL organizat la Brusseles de COPA COGECA împreună cu Organizația profesională a fermierilor din Belgia – BOERENBOND și FWA, care a avut loc simultan cu prezentarea propunerii de buget a Cadrului Financiar Multianual 2028-2034 de către Președinta Comisiei Europene Ursula VAN DER LEYEN și la ședința COM AGRI prezidată de Comisarul European pentru Agricultură și Alimentație Christian HANSEN.
Organizațiile agricole europene s-au mobilizat la Bruxelles pentru un marș simbolic împotriva abordării istorice adoptate de Comisia Europeană cu privire la doi piloni-cheie ai politicii agricole europene: viitorul cadru bugetar și PAC.
În timp ce recoltatul este în plină desfășurare, Comisia a decis efectiv să demonteze natura „comună” a PAC prin reduceri bugetare mascate sub pretextul unui așa-numit „fond unic”, alături de o renaționalizare completă justificată prin presupusa virtute a simplificării administrative, se arată în comunicatul transmis de AAC.
Copa-Cogeca, împreună cu organizațiile naționale membre s-au mobilizat timp de mai multe luni, avertizând împotriva unei abordări pur contabile și a inconsecvenței politice care ar rezulta din dizolvarea PAC într-un „fond unic”.
VA ȚINE CONT COMISIA DE PETIȚIA FERMIERILOR?
Cu acest semnal bugetar – exact când începe un nou ciclu legislativ și cu acordul UE-Mercosur în perspectivă – cum se poate aștepta Comisia să fie încă auzită și să beneficieze de încrederea comunității agricole în anii următori?
Comisia ar face bine să țină cont de cele peste 7 000 de entități care au semnat petiția noastră în doar câteva săptămâni, din care mai mult de 1100 sunt din România, fiind în acest moment țara cu cele mai multe semnături din UE, care poate fi semnată AICI, scriu reprezentanțiiAlianței pentru Agricultură și Cooperare.
Fermierii pierd, industria de apărare câștigă! Noul buget UE schimbă prioritățile și taie din subvențiile agricole!

Florentin BERCU: Fără un buget separat și majorat pentru PAC, cu doi piloni, nu mai putem vorbi despre piața unică. Promisiunile vor deveni vorbe goale!
Astăzi, ne aflăm în fața dumneavoastră cu un avertisment clar și un apel urgent la acțiune. Fără buget, fără PAC, fără fermieri, fără securitate nu este doar un slogan. Este o foaie de parcurs către colaps – dacă nu acționăm acum.
Fără un buget separat și majorat pentru PAC, cu doi piloni, nu mai putem vorbi despre piața unică. Promisiunile vor deveni vorbe goale.
Un buget separat pentru PAC, majorat în funcție de inflație, nu este birocrație. Este o declarație a priorităților noastre – valorile noastre comune puse în practică.
Înțeleg că trăim în vremuri dificile și suntem cu toții conștienți de acest lucru. Înțelegem că apărarea este importantă, că înarmarea ar trebui să aibă loc, dar trebuie să înțelegem cu toții în egală măsură că nu putem mânca gloanțe și praf de pușcă. Securitatea alimentară este o componentă vitală a securității globale, la fel ca reziliența economică și durabilitatea mediului.
O Uniune Europeană slabă din punct de vedere al securității alimentare, incapabilă să își protejeze agricultorii și să își finanțeze agricultura, este în derivă, vulnerabilă; aceasta creează nu numai inegalitate, ci și instabilitate.
Ni se spune în mod repetat că trebuie să ne protejăm teritoriile și democrația. Nu putem proteja frontierele Uniunii noastre dacă nu ne protejăm agricultorii sau alimentele. În unele frontiere, agricultorii sunt protecția frontierelor în locul armatei.

Nu ne putem apăra democrațiile abandonându-i pe cei care le hrănesc. Securitatea nu începe la graniță. Ea începe în câmp, la fermă, în cooperativa locală. Distrugeți asta și niciun zid nu ne va salva.
Este Comisia Europeană dispusă să își asume acest risc?
Politica agricolă comună nu este doar un set de subvenții. Este coloana vertebrală a suveranității alimentare europene. Aceasta garantează că alimentele de pe mesele noastre sunt sigure, durabile și produse local. Pentru a fi mai clar și mai precis, garantează că există alimente pe mesele noastre, punct.
Suntem cu toții dornici să vedem Ucraina eliberată de conflictul provocat de Rusia. Cu toate acestea, securitatea alimentară rămâne o armă, iar perioada nu prea îndepărtată a restricțiilor COVID a demonstrat vulnerabilitatea noastră în ceea ce privește aprovizionarea. Asistăm la războiul tarifelor cu SUA și la acordurile comerciale în domeniul alimentar cu state care sunt mai puțin preocupate de valorile noastre europene și, cu toate acestea, CE ignoră mediul rural, obiceiurile noastre și nevoia noastră de securitate alimentară și vine cu propuneri împotriva mediului rural. Le vom sprijini, dar nu putem face acest lucru prin dezavantajarea sectorului nostru agricol.
Nu vom abandona niciodată idealul pentru care luptăm – FERMIERII NOȘTRI, COOPERATIVELE, UNIUNEA EUROPEANĂ, PRIMII, precizează Florentin Bercu, Vicepreședinte COGECA, în comunicatul transmis presei
SOLICTĂRI ȘI PROPUNERI ALE FERMIERILOR
- Salutăm cuantumul bugetului total al UE 2028-2034 propus la 2.000 miliarde euro, față de 1200 miliarde cât a fost anterior;
- Salutăm mecanismul de actualizare propus pentru actualizarea bugetului cu rata inflației, respectiv ce este până la media subvenției europene de 1% se va actualiza cu procentul respectiv. Între 1-3% va fi actualizat cu 2%, iar ce depășește 3% va fi actualizat anual cu suma respectivă;
- Agricultură contribuie cu 1,3% la PIB-ul UE și a primit în programarea 2021-2027 0,4% din PIB-ul UE, iar în programarea 2028-2034 se propune 0,15%, față de care ne manifestăm consternarea, nemulțumirea și profunda îngrijorare pentru reducerea bugetului pentru subvențiile și investiții în producția hranei;
- Agricultura și Dezvoltarea Rurală au nevoie să fie menținut pragul de 0,4% din Bugetul care va fi aprobat la nivel european pentru asigurarea hranei de calitate, la standarde înalte, celor 450 de milioane de cetățeni;
- Pentru a reajunge la 0,4% din Bugetul UE alocat pentru Agricultură(subvenții și investiții) propunem să se reducă din sprijinul acordat pentru Ucraina, din bugetul propus pentru administrația europeană, din bugetul propus pentru extindere și cel pentru apărare;
- Solicităm ca Domnul Președinte Nicușor DAN, Domnul Premier Ilie BOLOJAN, Domnul Ministru al Finanțelor Alexandru NAZARE, Doamna Ministru Afaceri Externe Oana ȚOIU, Domnul Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale Florin BARBU și toți europarlamentarii din țara noastră, să respingă propunerea înaintată de Comisia Europeană și să negocieze cu îndârjire pentru fermierii și cooperativele din România și UE, pentru a obține o actualizare a propunerii care să cuprindă un buget de minimum 0,4%, pentru a avea o Politică Agricolă Comună cu cei 2 piloni(subvenții și investiții), piața unică, actualizarea suprafeței de referință și repararea nedreptății, de a ajunge la media subvenției europene(finalizarea convergenței externe) pentru fermierii din țara noastră așa cum trebuia să avem începând din 2014, măcar din 2028.








