Comisia Europeană e pe cale să finalizeze metodologia propusă pentru certificarea stocării carbonului în solurile agricole. Proiectul, consultat de EURACTIV, stârneşte îngrijorări cu privire la costurile ridicate pe care fermierii ar putea fi obligaţi să le suporte.
Cea mai recentă versiune a propunerii de recompensare a fermierilor care contribuie la stocarea carbonului în solurile agricole prevede acordarea de credite pentru practici agricole prietenoase cu mediul, precum rotaţia culturilor şi utilizarea fertilizării de precizie.
Principalele provocări
Pentru a respecta standardele UE, sistemul de certificare trebuie să măsoare cantitatea de carbon stocată, să depăşească practicile agricole existente, să asigure stocarea pe termen lung a carbonului şi să promoveze sustenabilitatea generală, inclusiv biodiversitatea.
Proiectul menţionează că fermierii ar putea fi recompensaţi chiar şi pentru practici care devin obligatorii pe durata perioadei lor de angajament, o prevedere care, conform unora, reduce atractivitatea sistemului. Perioada de angajament se referă la durata minimă în care un fermier se obligă să menţină anumite practici agricole destinate sechestrării carbonului în sol sau biomasă.
Prelungirea perioadei de angajament
Un alt aspect important este extinderea perioadei de angajament pentru stocarea carbonului. Aceasta creşte de la 5 la 10 ani pentru agricultură şi de la 15 la 30 de ani pentru sectorul agroforestier. Comisia justifică această prelungire prin faptul că perioadele mai scurte nu ar oferi beneficii substanţiale.
Şi totuşi, decizia stârneşte îngrijorări în rândul fermierilor. Copa-Cogeca a descris măsura drept o „eroare majoră” care riscă să descurajeze participarea. „Foarte puţini fermieri vor fi dispuşi sau capabili să se angajeze pentru o perioadă atât de lungă,” avertizează organizaţia.
Riscuri de „scurgeri de carbon”
ONG-urile şi-au exprimat, la rândul lor, îngrijorarea cu privire la sustenabilitatea programului propus. Mai multe grupuri de mediu solicită introducerea unor măsuri obligatorii pentru protejarea biodiversităţii şi prevenirea scurgerilor de carbon – un fenomen prin care reducerea emisiilor într-o regiune poate duce la creşterea acestora în alta, de exemplu, prin extinderea terenurilor agricole.
Metodologia propusă consideră că activităţile de stocare a carbonului în solurile agricole sunt „puţin probabil” să ducă la scurgeri de carbon, citând studii care arată că aceste practici nu reduc randamentele. Totuşi, documentul nu include dovezi concrete în acest sens.
