Furtunile de marți, 7 mai au făcut prăpăd în țară. Zeci de acoperișuri au fost distruse de grindină, străzile au fost inundate, iar mașini au fost avariate în mai multe localități din județul Mehedinți. Printre județele afectate se numără și Cluj, Caraș-Severin și Brașov.

FURTUNILE ȘI GRINDINA AU FĂCUT PRĂPĂD ÎN ȚARĂ!
Vremea severă a făcut ravagii în mai bine de jumătate de țară. În Caraș-Severin furtuna puternică a inundat mai multe case. În urma unei viituri de scurtă durată, aproximativ 150 de gospodării din orașul Bocșa și din Moldova Nouă au fost afectate. O ploaie torențială de nici 15 minute a făcut ca puhoaiele de apă strânse pe dealuri să se reverse peste un cartier al Bocșei. Apa a adus tone de aluviunile care depuse, au atins, pe alocuri, grosimi de circa 20 cm.
În comuna comuna Burila Mare, județul Mehedinți a căzut gridină de mari dimensiuni, iar localnicii au înregistrat pagube însemnate, peste 220 de gospodării fiind grav afectate. Munca și agoniseala le-au fost distruse de cele 30 de minute de ploi torențiale. Probleme au fost și în satul Becleș unde grindina a format un covor alb peste iarbă. În județul Dolj s-a emis un mesaj Ro-Alert pentru furtuni cu grindină. Au căzut bucăți mari de gheață, iar mașinile au fost distruse. Și în Turda au fost probleme.
În Florești, localitatea de lângă Cluj-Napoca, apa de pe străzi a trecut de roțile mașinilor. Salina Praid din județul Harghita a fost închisă temporar din cauză furtunii puternice. Salina a mai fost închisă și anul trecut din cauza apei care a intrat în subteran.
SISTEMUL ANTIGRINDINĂ ESTE ÎN CONTINUARE INACTIV!
”Grindină în mai multe localități din județul Mehedinți – sistemul antigrindină este în continuare inactiv!
În cursul zilei de 6 mai 2025, mai multe localități din județul Mehedinți, aflate în aria de protecție a Grupului de Combatere Vânju Mare, au fost afectate de căderi de grindină:
- Burila Mare – ora 18:45
- Poroinița – ora 19:05
- Vânju Mare – ora 19:15
Toate aceste zone se află în mod normal sub acoperirea sistemului antigrindină, însă sezonul de intervenții nu a fost activat, deși acesta ar fi trebuit să înceapă în jurul datei de 15 aprilie.
IAA – Intervenții Active în Atmosferă este pregătită să intervină imediat ce va fi emisă decizia oficială de deschidere a sezonului. Până atunci, sistemul nu poate funcționa legal.
Regretăm impactul asupra fermierilor și comunităților locale și rămânem la dispoziția autorităților pentru reluarea activității cât mai curând”, au postat pe pagina de facebook, reprezentanții Interventii Active in Atmosfera.
VREMEA ÎN URMĂTOARELE ZILE
Temperaturile vor scădea drastic în zilele următoare, până la 10 grade. ANM anunță ploi, vijelii și grindină în toată țara.
Vremea va fi tot mai rece în zilele următoare, vântul va sufla puternic în aproape toată țara, va ploua foarte mult, iar în unele regiuni vor fi vijelii și grindină, a anunțat șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) la Antena 3 CNN. De altfel, începând de astăzi, 6 mai, până vineri, 9 mai, este în vigoare și un cod galben de vreme rea, care afectează jumătate de țară.
Temperaturile vor scădea drastic în zilele următoare.
„Din punct de vedere termic dacă ieri am înregistrat 31 de grade la Călărași, 30 de grade la București, astăzi doar 14 grade în nordul Moldovei, 27 în Oltenia și Muntenia, 26 în București, După care de la mijlocul săptămânii până la final vom consemna temperaturi în scădere într-un ecart cuprins între 10 până la 19-20 de grade Celsius”, a precizat Elena Mateescu.
Șefa ANM a mai spus că temperaturile vor scădea drastic în zilele următoare.
„Din punct de vedere termic dacă ieri am înregistrat 31 de grade la Călărași, 30 de grade la București, astăzi doar 14 grade în nordul Moldovei, 27 în Oltenia și Muntenia, 26 în București, După care de la mijlocul săptămânii până la final vom consemna temperaturi în scădere într-un ecart cuprins între 10 până la 19-20 de grade Celsius”, a mai spus Elena Mateescu.
Regimul termic va fi, în general, oscilant la nivelul întregii ţări, pe parcursul următoarelor două săptămâni (5-18 mai), iar mediile termice maxime vor scădea în primele zile din intervalul de prognoză și va ploua aproape în fiecare zi, se arată în prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Temperaturile scad brusc și vin ploile! Prognoza meteo pentru luna MAI








