Mai mulți bani pentru achiziții de tractoare și utilaje agricole noi! - Revista Ferma
3 minute de citit

Mai mulți bani pentru achiziții de tractoare și utilaje agricole noi!

Finanțare suplimentară pentru achizițiile de tractoare și utilaje agricole noi, pentru fermierii din sectorul vegetal care au depus proiecte cu fonduri europene declarate eligibile, dar fără finanțare.

ferme fermier pe camp cu grau si tractor fendt subventie motorina 2025 plata apia bani ferme utilaje agricole tractoare
Credit foto: istockphoto.com/curtoicurto

Ca urmare a suplimentării fondurilor alocate liniei de finanțare aferente Pachetului 4.1.1. „Achiziții simple de utilaje agricole la nivelul fermei – sector vegetal”, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va finanța proiectele declarate eligibile, dar fără finanțare depuse în sesiunea 2024 pentru Componenta III „Forme asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr”, informează AFIR.

Pachetul 4.1.1. face parte din submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, conform Raportului de selecție suplimentar, publicat pe www.afir.ro în data de 16 aprilie 2025, vor primi finanțare 76 de proiecte în valoare totală nerambursabilă de 84,6 de milioane de euro84.659.549 euro). Proiectele selectate vor intra în etapa de contractare, după notificarea solicitanților selectați la finanțare, iar fermierii vor putea demara achiziționarea echipamentelor și a utilajelor conform contractelor de finanțare încheiate cu AFIR.

AFIR menționează că, prin Componenta III a Pachetului 4.1.1. din submăsura 4.1, au fost depuse on-line 144 de cereri de finanțare prin care s-au solicitat 162.056.360 euro și din care, în limita fondurilor disponibile inițial, au fost selectate spre finanțare 41 de proiecte în valoare totală de 52.359.606 de euro.

AFIR reamintește că suplimentarea fondurilor a fost posibilă prin demersurile realizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management și AFIR, pentru modificarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Astfel, în baza Deciziei Comisiei Europene C (2024) 8438/ 22.11.2024 care aprobă versiunea 19 a PNDR 2020, a fost modificat cadrul procedural și în data de 24 martie 2025 a fost comunicată suplimentarea bugetului submăsurii 4.1.

TERMENE ACHIZIȚIE TRACTOARE ȘI UTILAJE AGRICOLE CU BANI AFIR

tanar fermier bani tractoare utilaje agricole subventie motorina 2025
Bani europeni pentru achiziția de utilaje agricole. Credit foto: istockphoto.com/Bogdanhoda

Totodată, având în vedere că finanțarea acestor proiecte este disponibilă din PNDR 2020, readucem în atenția beneficiarilor faptul că ultima cerere de plată trebuie depusă până la data de 30 septembrie 2025, astfel ca până la 31 decembrie 2025, când se închide Programul, Agenția să poată efectua ultimele plăți către beneficiarii proiectelor de investiții.

DETALII AICI: TERMENE LIMITĂ proiecte AFIR! Fermierii care riscă să piardă toți banii!

Raportul de selecție suplimentar este disponibil spre consultare pe www.afir.ro, în cadrul secțiunii Rapoarte >> Selecție sau accesân direct linkul: www.afir.ro-selectie.

CITEȘTE ȘI: RABLA pentru TRACTOARE, la Monitorul Oficial! Mircea Fechet: Aveți grijă la binevoitorii care vă garantează un loc în aplicație!

rabla pentru tractoare
Credit foto @iStock.com/LightFieldStudios

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×