
”Beneficiile minim till apar după 4 ani”. Masterand în Tehnologii Agricole Moderne, pentru examenul de licență, Mihai Vlasie a studiat temeinic plugul și lucrarea de bază a solului, în condițiile specifice ale fermei de familie.
FRAȚII MIHAI ȘI MARIUS VLASIE AU STUDIAT TEMEINIC PLUGUL
La un eveniment de sală, am avut șansa să cunosc doi tineri care vor să performeze în agricultură. Lucrează împreună cu familia aproximativ 500 hectare de teren în nord-vestul județului Galați.
Mihai și Marius Vlasie sunt absolvenți ai Facultății de Agricultură; amândoi frații au studiat la Iași știința de a cultiva pământul, pasiunea fiind transmisă de părinții lor, care au înființat ferma în urmă cu aproape 20 de ani.
PLUGUL – STUDIU COMPARATIV-APLICATIV ÎN FERMA FAMILIEI
Mihai este încă masterand la specializarea Tehnologii Agricole Moderne la Facultatea de Agricultură a Universității de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.
Pentru examenul de licență a studiat arătura – lucrarea de bază a solului, în condițiile specifice ale fermei de familie din comuna Brăhășești, o așezare risipită pe Colinele Tutovei.
„Tema lucrării de licență a urmărit prelucrarea mai multor tipuri de sol existente în ferma noastră cu ajutorul a două pluguri, fabricate de doi cunoscuți producători de utilaje agricole. Studiul comparativ a avut în vedere trei categorii de soluri: unul nisipos, un altul cernioziom cambic și ultimul lutos.
Astfel, am avut în atenție utilajele, începând de la intrarea în brazdă, copierea terenului, norma de patinare, norma de încorporare a resturilor vegetale, uzura tractorului în urma patinării și până la determinarea consumului de combustibil.
Deși diferențele nu sunt semnificative, am stabilit că jumătate din fermă ar trebui arată, îndeosebi pe terenurile cu soluri ceva mai grele, iar jumătate discuită, terenurile fiind pretabile pentru tehnologiile conservative”, susține Mihai Vlasie.
CULTURA DE GRÂU E APROAPE DE… UAU!
Tânărul are un an de zile de când și-a făcut firmă și lucrează 160 hectare de teren. A semănat în tehnologie convențională 60 hectare cu grâu.
„Deși odată cu semănatul am administrat 150 kg/ha de îngrășăminte complexe (NPK 20-20-0-13) și am avut parte imediat de o ploaie, în prezent cultura nu e foarte… UAU, plantele au fost înțepate de musca de Hessa, încă ne confruntăm cu seceta”, explică tânărul masterand.

FĂRĂ RAPIȚĂ ȘI PORUMB
În ferma de la Brăhășești nu se cultivă rapiță de patru sezoane, pentru că s-a dovedit a fi o cultură mai „simandicoasă”.
Nici cultura de porumb nu are mare trecere, din cauza mistreților care distrug lanurile.
Începând cu luna viitoare, terenurile vor fi însămânțate cu orzoaică, mazăre, porumb și floarea soarelui. Îndată ce vremea va permite, va începe fertilizarea de primăvară cu 130 kg de azot s.a./ha, urmată de un îngrășământ foliar cu aminoacizi.
Frații Vlasie susțin că oricât ar diminua cheltuielile de producție la grâu, acestea trec de 4.500 lei/ha.
PROIECT PENTRU MODERNIZAREA FERMEI
„Avem în fermă tractoare New Holland și Claas, de 95 până la 165 CP, iar la însămânțat avem semănători Maschio Gaspardo, o marcă turcească, dar și una românească, cu care nu dăm greș, o folosim doar pentru culturile de înverzire. Am în gând să depun anul viitor un proiect de modernizare a fermei pentru achiziționarea unui tractor de 350 CP cu sistem de autoghidare, împreună cu utilajele aferente, astfel încât să extindem prelucrarea conservativă a solului prin minim de lucrări.
De asemenea, ne-ar trebui o autopropulsată să aplicăm tratamentele, îndeosebi la floarea soarelui, în fenofazele când plantele sunt bine dezvoltate”, explică Marius Vlasie.

BENEFICIILE MINIM TILL APAR DUPĂ 4 ANI
„Din informațiile de la facultate, beneficiile sistemului minim till apar după 4 ani, va fi o perioadă de tranziție până să punem plugul în cui. Anul trecut am făcut un experiment: am semănat grâu în arătură și după disc; grâul din arătură a dat o producție mai bună”, arată tânărul.
”Dar trebuie să spun că avem și parcele însămânțate după discuire care se prezintă un pic mai bine, pentru că samulastra a ținut umiditatea, iar sămânța, făcând contact cu apa, a germinat și a răsărit mai repede” – Mihai Vlasie.
CITEȘTE ȘI: Ronny Trapletti: „Plugul distruge tot, şi capilaritate, şi materie organică”
Ronny Trapletti: „Plugul distruge tot, şi capilaritate, şi materie organică”







