Consultare Ghid AFIR 2025: Maxim 200.000 euro pe proiect! - Revista Ferma
3 minute de citit

Consultare Ghid AFIR 2025: Maxim 200.000 euro pe proiect!

Ghid AFIR 2025 în consultare publică deschisă pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile prin GAL, până pe 12 februarie 2025!

ghid afir 2025

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat în consultare publică pe www.afir.ro Ghidul de implementare pentru intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, finanțată din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Consultarea publică pentru acest Ghid AFIR 2025 se va desfășura pe o perioadă de 15 zile calendaristice, de la data publicării pe site. Astfel, toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la data de 12 februarie 2025 pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

Sprijinul financiar se acordă pentru implementarea intervențiilor din cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) selectate și autorizate de către Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Planul Strategic pentru perioada de programare 2023 – 2027 din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

INVESTIȚII PENTRU GAL FINANȚATE PRIN DR-36

ghid afir 2025

Finanțarea nerambursabilă acordată de AFIR prin intervenția DR-36 poate fi utilizată pentru proiecte de investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, susținerea lanțurilor alimentare și investiții în infrastructura la scară mică, exploatarea potențialului istoric și cultural și sprijin pentru locuitorii din zonele acoperite de Grupurile de Acțiune Locală (GAL).

De asemenea, se pot finanța și intervenții colective în domeniul agricol și agro-alimentar, intervenții de tip social care sprijină multiplicarea în sectorul zootehnic, intervenții privind activitățile de mediu, inclusiv în ceea ce privește energia verde/ regenerabilă, acțiuni de cooperare și acțiuni care sprijină asocierea, investiții în infrastructura socială și în domeniul sănătății, acțiuni privind atenuarea fenomenului de depopulare, operațiuni specifice conceptului de „Sate inteligente” etc.

Intensitatea sprijinului nerambursabil este de 65% din totalul cheltuielilor eligibile, cu posibilitatea majorării până la 100% în funcție de categoria proiectului și de tipul investiției. Valoarea maximă nerambursabilă nu poate depăși cuantumul de 200.000 de euro/ proiectrespectiv 70.000 de euro/ plan de afaceri pentru proiecte de tip start-up neagricol.

Versiunea consultativă Ghid AFIR 2025

ghid afir 2025
Credit foto @iStock.com/darkojow

Versiunea consultativă a noului Ghid AFIR 2025 pentru intervenția DR 36 este disponibilă pe pagina Agenției, www.afir.ro, în cadrul secțiunii Comunicare >> Dezbatere publică accesând link-ul Dezbatere publică – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online.

După închiderea perioadei de consultare, analizarea și preluarea observațiilor primite, se va publica versiunea finală a Ghidului de implementare și va fi anunțată deschiderea sesiunii de primire a proiectelor.

CITEȘTE ȘI: Adrian Chesnoiu revine la conducerea AFIR!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×