Din lipsa cunoașterii și din dorința de a „optimiza” cheltuielile cu rapița, fermierii fac mai mult rău: înlătură două bariere care țin sub control insectele periculoase, inclusiv dăunătorul cap de listă la rezistența la insecticide!

Se pare că deficitul de precipitații se manifestă în ani consecutivi, iar temperaturile sunt mult mai mari decât eram obișnuiți. Toate acestea înseamnă șanse din ce în ce mai mici de a reuși porumbul și chiar floarea soarelui (care în mod normal este mai rezistentă la secetă). De soia nu mai vorbesc. Prin urmare, fermierii vor încerca să parieze pe culturile de toamnă în detrimentul celor de primăvară. Cel mai probabil, mulți vor alege rapița, deși este un pariu riscant: dacă nu plouă, plantele pot răsări târziu, chiar și la 1-1,5 luni de la semănat, și au șanse mici să intre dezvoltate corespunzător în iarnă.

Tentația de a face rabat de la tehnologie e mare

Însă mulți fermieri au și probleme financiare. Prin urmare, tendința de a „sări” unele verigi tehnologice este foarte mare. Deja am văzut pe rețelele de socializare noii „corifei” ai agriculturii care „propovăduiesc” soluții miraculoase. Nu există așa ceva. Totul este o matematică pură. Plantele extrag elemente nutritive din sol. Nu le restitui, în anii următori nu o să mai fie producții corespunzătoare. Același lucru este valabil și cu protecția plantelor.

Monocultura de rapiță este sinucidere curată!

Alți „corifei” propovăduiesc monocultura de rapiță, practică ce înmulțește insectele. Din punct de vedere al protecției plantelor, monocultura de rapiță este o sinucidere curată. Una lentă, dar sigură. Rapița este foarte „iubită” de multe specii de insecte dăunătoare. Unele clasice, pe care majoritatea le cunoașteți foarte bine, cum ar fi puricii, larvele de viespea rapiței, larvele fluturelui alb al verzei, afidele. Altele erau prezente în rapiță fără să facă pagube (de importanță secundară), dar în ultimii ani populațiile au crecut foarte mult, devenind dăunători principali. Din această categorie face parte molia verzei (Plutella xylostella), specie pe care în urmă cu câțiva ani o știau doar cultivatorii de varză. Ei bine, în ultimele toamne, larvele moliei verzei au făcut adevărate ravagii în lanul de rapiță, din august și până în noiembrie. Uneori chiar în prima parte a lunii decembrie, când temperaturile sunt foarte ridicate (peste 15^oC). Iar dacă avem probleme mari în toamnă și iarna este ușoară, ne putem trezi cu probleme mari în primăvară.

Prima decizie pentru salvarea culturii

Una dintre măsurile principale de prevenire a atacului dăunătorilor rapiței este evitarea monoculturii rapiței și amplasarea noii culturi cât mai departe de cea din anul trecut. Dacă nici acest lucru nu se mai face, atunci insectele au cele mai bune condiții pentru a se înmulți. Mai ales că vremea și creșterea temperaturilor le ajută.

Fruntașă în lista insectelor rezistente la insecticide

Molia verzei este pe locul 1 în clasamentul IRAC (Comitetul de acțiune pentru rezistența la insecticide) în ceea ce privește rezistența la numărul de insecticide. În țările unde se cultivă rapița modificată genetic pentru rezistența la larvele moliei verzei (Australia) au apărut fenomene de rezistență a acestui dăunător la toxinele sintetizate de plantele modificate genetic. Molia verzei este unul dintre cei mai periculoși dăunători ai plantelor de cultură la nivel mondial. În multe locuri din lume fermierii au renunțat la rapiță din cauza atacului moliei verzei. În schimb, noi ce facem? Ignorăm această problemă și propovăduim pe rețelele de socializare să semănăm rapiță după rapiță. Apoi doar dăm cu niște insecticide și am rezolvat problema cu dăunătorii. Dar nu e deloc așa!

Nu începeți combaterea cu… dușmanii naturali!

Tratamentele de combatere ar trebui făcute (teoretic) când pragul economic de dăunare pentru fiecare specie dăunătoare în parte este depășit. Ori ce facem noi? În cele mai multe situații, fermierii când văd un atac la marginea solei, bagă imediat MET-ul în parcelă. Unii fermieri au spus pe rețelele de socializare că fac și patru tratamente în toamnă pentru combaterea dăunătorilor rapiței. Nu știu dacă aceste tratamente combat în totalitate dăunătorii, dar cel mai probabil „combat” entomofauna utilă, formată din paraziții și prădătorii speciilor de insecte dăunătoare. Iar fără insectele utile, speciile dăunătoare se pot dezvolta „în liniște”, nemaiavând dușmani naturali.

Două mișcări greșite

În concluzie, fără să vrem sau mai bine spus din lipsa cunoașterii, din dorința de a „optimiza” cheltuielile cu rapița, înlăturăm două bariere care țineau sub control speciile de insecte dăunătoare, inclusiv molia verzei:

1. Lipsa unui asolament ca la carte (din ce în ce mai greu acest lucru din rațiuni financiare);
2. Aplicarea tratamentului de combatere fără o monitorizare reală a câmpurilor, doar atunci când fermierul are impresia că este atac, înlăturând entomofauna utilă – cea mai prețioasă barieră naturală care ține sub control populațiile insectelor dăunătoare.

Există măsuri preventive (asolament ca la carte, distrugerea samulastrei de rapiță, o fertilizare echilibrată) și măsuri curative (tratamentul seminței, aplicarea tratamentelor la depășirea pragurilor economice de dăunare, în urma monitorizării atente a câmpului).

Altfel, vă asumați riscurile la care vă expuneți, pe termen lung, dacă nu aplicați o protecție ca la carte a culturii rapiței de atacul insectelor dăunătoare!