
Potrivit unui raport publicat recent de Rabobank, cererea globală de îngrăşăminte chimice va avea o creştere mică în 2024, în timp ce accesibilitatea este de aşteptat să scadă.
Indicele Rabobank de accesibilitate a îngrăşămintelor, care este în prezent neutru, este de aşteptat să devină negativ mai târziu în cursul anului, din cauza presiunilor continue asupra marjelor operaţionale ale fermierilor, subliniază portalul Agriland.ie, într-un articol de analiză.
Preţurile pentru îngrăşămintele cu fosfat sunt mai mari decât anii anteriori şi în comparaţie cu alte îngrăşăminte precum potasiu. „Cu aceste preţuri la îngrăşăminte, plus presiunea asupra marjelor de exploatare ale fermierilor din cauza preţurilor scăzute ale mărfurilor agricole, nu ne aşteptăm ca creşterea cererii de îngrăşăminte să revină la nivelurile din 2023 în următoarele şase luni”, a declarat Bruno Fonseca, analist senior pentru inputuri agricole la RaboResearch.
În timp ce preţurile azotului şi fosfatului rămân peste mediile istorice, raportul Rabobank arată că accesibilitatea fosfatului „s-a înrăutăţit semnificativ în ultimele luni”. Indicii de accesibilitate pentru azot şi potasiu au arătat stabilitate, iar preţurile ureei au cunoscut fluctuaţii din cauza problemelor de aprovizionare la sfârşitul lunii iunie.
Rabobank a remarcat că preţurile materiilor prime agricole au înregistrat o tendinţă constantă de scădere în acest an, în principal din cauza recoltelor record sau aproape record de porumb şi soia din SUA şi Brazilia, ceea ce duce la stocuri globale masive. Alţi factori includ incertitudinile economice, costurile de transport mai mari, tensiunile geopolitice, reapariţia La Niña, protecţionismul şi un mediu de export provocator.
Previziuni pe termen mediu şi lung
De asemenea, raportul menţionează că mai multe evoluţii ar putea schimba dinamica pieţei pe termen scurt şi ar trebui monitorizate îndeaproape. Atunci când se iau în considerare marjele aşteptate pentru fermieri şi suprafaţa globală a produselor agricole cheie, analiştii se aşteaptă să vadă o creştere marginală a cererii de îngrăşăminte în următorii doi ani.
Conform previziunilor Rabobank, cererea de azot va continua probabil să se recupereze lent în 2025 şi să crească uşor în 2026. În schimb, cererea de fosfat va rămâne sub presiune în 2025, cu o creştere limitată în 2026, iar cererea de potasiu, care are în prezent preţuri mai favorabile, se redresează uşor în 2024, urmând ca recuperarea să încetinească probabil în 2025, după care e posibil să crească din nou în 2026.







