
Claas investighează domenii de aplicare a autonomiei în recoltarea furajelor prin integrarea soluţiilor dezvoltate de producătorul olandez de tehnologii robotizate AgXeed, la care deţine un pachet important de acţiuni.
Cu ocazia evenimentului de presă din această vară, organizat de Claas în sudul Germaniei, nu departe de uzina din Bad Saulgau, am putut vedea în câmpul de demonstraţii un tractor autonom model AgBot 2.055 W4 trăgând după el o greblă de împrăştiat Volto 1300 T. Această asociere între Claas şi AgXeed nu este tocmai o surpriză, doar că până acum vehiculele autonome dezvoltate de start-up-ul olandez erau cele pe şenile şi veneau angajate aproape exclusiv în combinaţie cu utilaje de prelucrarea solului. Aşadar, vorbim acum de o premieră!

O soluţie uşor de implementat
„Datorită planificării sarcinilor şi a traseelor, este relativ simplă utilizarea acestui vehicul autonom împreună cu un implement de tipul Volto, în condiţiile în care iarba a fost deja cosită iar vizibilitatea este foarte bună”, ne-a explicat Philipp Kamps, în calitatea sa de product manager la AgXeed.
Acesta a dezvăluit că în prezent se lucrează la dezvoltarea unei soluţii de sistem care implementează senzori pentru detectarea obstacolelor din câmp, ceea ce ar putea creşte lăţimea de lucru la peste 3 metri, astfel încât robotul să fie compatibil atât cu utilaje tractate, cât şi purtate.

Degrevarea de sarcini a operatorilor
La rândul său, Magnus Rupp, manager de proiect la Claas Saulgau, spune că „cerinţele clienţilor pentru o calitate fără compromisuri a muncii înseamnă că parametrii precum viteza la sol, viteza rotorului şi monitorizarea răspândirii furajului trebuie, de asemenea, să fie automatizate. Pentru a realiza acest lucru, continuăm să investim în lucrări de dezvoltare şi să efectuăm teste pe teren în condiţii foarte dure de recoltare”, a ţinut să precizeze reprezentantul companiei germane.
Alte procese automatizate de câmp integrate în lanţul de recoltare a furajelor, pentru a reduce dependenţa de munca operatorilor, sunt, de asemenea, în curs de evaluare, vizat fiind inclusiv „cositul inteligent”.

O muncă istovitoare
Prin planificarea căii şi a direcţiei în mod automat folosind GPS Pilot Cemis 1200 de la Claas, greblele de adunat cu rotori din gama Liner Business ar putea lucra mult mai eficient în spatele unui astfel de robot. Această „revoluţie digitală” este un salt înainte fără precedent în ceea ce priveşte confortul operatorului, subliniază Claas. Pentru a gestiona 100 de hectare într-o zi, cu o lungime medie a câmpului de 250 m, operatorul ar trebui să stăpânească până la 600 de poziţii de capăt de rând, care implică ridicarea, coborârea sau manipularea individuală a rotoarelor, ceea ce necesită o mare concentrare. Această lucrare se poate face acum complet automatizat, reducând semnificativ volumul de muncă al operatorului.
Sub 2 litri de motorină consum pe hectar!
Modelul AgBot 2.055 este un tractor autonom de 75 CP (55kW) echipat cu motor Deutz, având tracţiune integrală pe toate cele 4 roţi, care se deplasează cu 5 km/h, iar consumul este în jur de 12 litri de motorină pe oră. „În configuraţia dată poate lucra 6,5 hectare într-o oră, ceea ce înseamnă un consum de carburant de numai 1,8 litri/ha. Cu rezervorul plin poate lucra fără probleme 20 de ore”, a remarcat Philipp Kamps.
Comenzi în creștere
Până acum s-au vândut peste 80 de astfel de vehicule autonome, în special pe pieţele din Germania, Franţa şi Marea Britanie, dar mai nou au început să vină comenzi şi din Bulgaria şi Polonia. Cele mai multe dintre ele sunt însă în varianta pe şenile. Modelul pe 4 roţi a fost lansat abia anul trecut şi momentan puţin peste zece unităţi au fost comercializate în Europa. Oferta AgXeed mai cuprinde un model pe trei roţi destinat în special aplicaţiilor din pomicultură. Claas este un investitor major în acest start-up de tehnologie agricolă, alături de Amazone.
În toamnă, la Agritechnica, Claas a obţinut o medalie de argint pentru inovaţie, împreună cu AgXeed şi Amazone, pentru proiectul comun 3A – Advanced Automation & Autonomy, care abordează deschis dezvoltarea soluţiilor de automatizare a ansamblului tractor-implement.







