Producția de soia a statelor UE s-a triplat în ultimii zece ani! - Revista Ferma
4 minute de citit

Producția de soia a statelor UE s-a triplat în ultimii zece ani!

Italia şi Franţa rămân cei mai mari producători UE de soia, în timp ce recolta României ar urma să crească anul acesta cu 24% faţă de anul trecut, până la 371 mii de tone de soia.

Credit foto: iStock

Comisia UE se așteaptă la o producţie de aproape 3 milioane de tone în 2024, cu 6% mai mult decât în 2023. Factorul decisiv în creşterea recoltei este suprafața semănată estimată a fi mai mare, în timp ce randamentul ar putea scădea ușor.

  • Italia rămâne cel mai mare producător de soia din UE, cu o recoltă prognozată a ajunge la 1 milion de tone, cu 1% mai puţin decât anul precedent.
  • Franța, al doilea cel mai mare furnizor de soia din UE, se așteaptă la o scădere marginală de 0,5% a producţiei, până la 384 mii de tone.

Pentru alte state membre, Comisia UE se aşteaptă ca producţia de soia din acest an peste nivelul de anul trecut în România, până la 371 mii de tone, cu aproape 24% mai mult decât în 2023. De asemenea, în Croația și Ungaria recolta estimată anul acesta va fi mai mare cu 26,5% și 2,8%, ajungând până la 258 mii de tone, respectiv 182 mii de tone. Austria ar urma să aibă o producţie cu aproximativ 8,5% mai mare, iar recolta de soia din Germania va creşte cu 10%, până la 142 mii de tone, comparativ cu 2023.

Potrivit experţilor Agrarmarkt Informations-Gesellschaft (mbH), factorul decisiv pentru creşterea recoltei de soia în statele UE-27 este extinderea suprafeţei de cultură cu 67.000 de hectare până la aproximativ 1 milion de hectare. Dacă această previziune se va adeverii, atunci aceasta ar fi a doua cea mai mare suprafață cultivată cu soia din istoria UE-27.

Cu toate acestea, conform evaluării actuale a Comisiei UE, este probabil ca câștigurile fermierilor care cultivă soia să rămână chiar sub nivelul din anul precedent.

Prognoza în scădere pentru producția de soia din Brazilia

În raportul său din iunie, Compania națională de aprovizionare din Brazilia (Conab) și-a redus estimarea privind producţia de soia la 147,3 milioane de tone. Producția de anul trecut a fost cu 4,7% mai mare (154,6 milioane de tone).

În raportul privind estimările cererii și ofertei agricole mondiale din iunie (WASDE), USDA și-a revizuit, de asemenea, estimarea pentru Brazilia de la 154 milioane de tone până la 153 milioane de tone.

O producţie şi mai redusă, de până la 149 milioane de tone, este aşteptată de către compania de consultanță Safras & Mercado, care şi actualizat prognoza anterioară (151 milioane de tone).

Actuala campanie de recoltat la soia este finalizată în proporţie de 99% în Brazilia. Excepția este în statul Rio Grande do Sul, unde inundațiile au încetinit progresul recoltării și doar 95% din suprafaţa cultivată a fost recoltată, potrivit Conab.

Noi taxe pentru exportul de soia

Săptămâna trecută, un decret, semnat de președintele Lula, care elimina creditele fiscale pentru exportatori, impunând efectiv o taxă de aproape 20% la export a fost considerat neconstuţional de Congres, iar parlamentarii au susținut că orice modificare fiscală ar avea nevoie de cel puțin 90 de zile pentru ca Congresul să o revizuiască.

În ciuda acestui fapt, moneda Braziliei s-a devalorizat cu 4 cenţi, într-o zi, față de dolarul american. Potrivit analiștilor de piață, acest lucru a provocat incertitudine pe piață, deoarece fermierii sunt reticenți în a-și vinde recoltele.

De ce scade preţul grâului?

Recolta de soia din Argentina este finalizată 96%

Bursa de cereale din Buenos Aires îşi menţine neschimbată estimarea privind producţia de soia la 50,5 milioane de tone şi a raportat că a fost recoltată 96% din suprafaţa cultivată. În acelaşi tim, campania de recolta la porumb este finalizată pe 40% din suprafaţa cultivată.

Producția de grâu din Argentina în sezonul 2024/2025 poate ajunge la 21 de milioane de tone, în creștere cu 44,8% față de sezonul precedent (14,5 milioane de tone), arată o prognoză făcută de analiștii Rosario Grain Exchange. Conform prognozelor USDA, recolta de grâu din Argentina se va ridica la 17,5 milioane de tone, iar exporturile – 11,5 milioane de tone, în sezonul 2024/2025.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×