RECORDURI de TEMPERATURĂ și de PLOI în luna iunie! - Revista Ferma
4 minute de citit

RECORDURI de TEMPERATURĂ și de PLOI în luna iunie!

 

seceta in galati b RECORDURI de TEMPERATURĂ și de PLOI în luna iunie!

Luna iunie este cea mai bogată în precipitații dintre toate lunile anului. Ce recorduri de temperatură și de ploi au fost înregistrate în România în luna iunie.

Cea mai caldă zi de iunie a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938, când temperatura a urcat la 42 grade. La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iunie este -12 grade, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939, potrivit caracterizării climatice realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Iunie, prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci.

Ȋn perioadele calde, nu de puţine ori, valorile termice urcă după-amiază la peste 30 ºC, iar în perioadele ploioase, într-un interval scurt, de câteva ore, aversele de ploaie pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare.

Din datele înregistrate în perioada 1961–2023 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2023) depășește 20 ºC în Câmpia Română, vestul Banatului, în sudul și estul Podișului Moldovei și în zonele joase din Dobrogea.

Valori medii între 18 și 20 ºC sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureșului, Podișului Moldovei și zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea și Muntenia.

În restul teritoriului, cu excepția zonelor montane, temperaturile medii lunare se mențin între 16 și 18 ºC.

Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42 ºC, înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938.

În data de 26 iunie 2007 s-au înregistrat maxime absolute la 48 de staţii meteorologice, acestea fiind, în general, peste 34 ºC.

Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna iunie, majoritatea peste 33 ºC, au fost: 2019, 2002, 2000, 1987, etc.

În topul anilor cu cele mai calde luni iunie se află: 2022, 2019, 2012, 2007, 2003, 1964.

PRIMUL VAL DE CANICULĂ DIN ROMÂNIA DIN 2024

Pentru data de 5 iunie 2024, meteorologii au anunțat maxime termice de 33 ºC în sudul și estul țării, iar după-amiază vor fi averse, fenomene electrice, grindină la munte, fenomene care pot apărea și în centrul și vestul țării.

Vremea se schimbă de joi după-amiaza, când vor fi scurte ploi de vară.

Temperaturile vor atinge pragul de caniculă sâmbătă, 8 iunie 2924, și se va accentua disconfortul termic.

Prognoza meteo realizată de ANM pentru luna IUNIE 2024 indică valori ale temperaturilor peste normalul lunii iunie și precipitații scăzute cantitativ în majoritatea regiunilor țării.

TEMPERATURA MINIMĂ ÎN IUNIE: MINUS 12 ºC

La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iunie în România este -12 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939.

Luni iunie în care au fost înregistrate minime absolute scăzute la mai multe staţii meteorologice, majoritatea sub 9 ºC, au fost: 2001, 1990, 1989, 1984, 1977 etc..

În topul anilor cu cele mai reci luni iunie se află: 1989, 1985, 1984, 1976, 1974, 1966.

IUNIE, LUNA CU CELE MAI MULTE PLOI

Din punct de vedere al precipitațiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitații dintre toate lunile anului.

Din datele înregistrate în perioada 1961–2023 la stațiile meteorologice din rețeaua ANM, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2023) din luna iunie sunt mai mici de 50 mm doar în jumătatea de est a Dobrogei.

Acestea sunt cuprinse între 50-75 mm în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, şi local, în Transilvania.

Precipitațiile medii multianuale se situează în intervalul 75-100 mm în zonele de deal și podiș din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat și Crișana.

În zonele subcarpatice și cele montane joase, precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100-125 mm.

În zona montană înaltă din Carpații Meridionali, Occidentali și din nordul Carpaților Orientali acestea depăşesc 150 mm.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din iunie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 588,4 mm, la Bâlea-Lac, în anul 2011.

În topul anilor cu cele mai ploioase luni iunie se află: 2020, 2018, 2010, 1974, 1969.

Totodată, în topul anilor cu cele mai secetoase luni iunie se regăsesc: 2022, 2003, 2000, 1987, 1968.

A PLOUAT PESTE 200 DE LITRI/mp ÎN 24 DE ORE!

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 204 mm, înregistrată la staţia meteo Calafat, în 3 iunie 1940.

Batem constant recordurile de căldură! Urmează cea mai fierbinte vară din istorie?

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×