
Fenomenele meteorologice atipice din această primăvară dictează startul campaniei agricole 2024. Fermierul Marcello Daniliuc, a cărei fermă se află în comuna Gurbănești, județul Călărași, a declarat pentru Revista Ferma că anul acesta va recolta orzul cu 2-3 săptămâni în avans, față de startul normal:
”Am semănat orzul la sfârșitul lunii septembrie. Cred că temperaturile ridicate din februarie – martie i-au stimulat o creștere accelerată. Am făcut o evaluare, cred că la sfârșitul săptămânii viitoare încep recoltatul”.
Marcello a mai spus că anul acesta a pariat puternic pe orz, cultivând nu mai puțin de 430 de ha cu această cereală.
Fermierul din Gurbănești practică agricultura conservativă, efectuând minimul de lucrări agricole, pentru a menține apa în sol.
Anul acesta, culturile agricole din zona Gurbănești au beneficiat de ploile necesare, numai în ultimele trei zile acumulându-se 26 litri.mp: ”m-am uitat pe o hartă, noi suntem într-un cerc verde, regimul pluviometric e bun”.
Marcello Daniliuc se așteaptă anul acesta la o producție de 6-7.000 de kg de orz/ha.







