
În 2014, media a fost de 9,66 ha cerute la plată pe fermier. În 2015, la 15 iunie, media era de 10,21 ha. Adică, mai puțini fermieri mici au depus cereri de sprijin.
Cele mai mari diferențe între suprafețele cerute la plată în 2014, respectiv în 2015 sunt în județele de deal și munte, care au pășuni și fânețe. În jud. Suceava în 2015 au fost depuse 42,705 cereri pentru 161.227 ha, față de 57.602 cereri și 222.301 ha în 2014, în Alba – 15.395 cereri (26.828 în 2014) și 149.885,46 ha (218.718 ha în 2014), iar în Mehedinți – 20.893 cereri față de 31.697 în 2014 și 111.540 ha față de 184.011 ha în 2014.
Mai puține pajiști solicitate la plată
„Din cele 1.342.287 ha pentru care nu s-au depus cereri de sprijin până la 15 iunie 2015, avem 811.657 hectare cu pășuni”, a spus directorul general al APIA, Mihai Puțintei, citat de Agerpres.
Pe lângă întârzieri, oficialii din agricultură admit că suprafața solicitată la plată va fi mai mică în 2015, pentru că au fost excluse de la plată mai multe categorii de terenuri și, în plus, vor fi solicitate mai puține pajiști, în principal din două motive: primăriile nu au mai cerut nici ele banii, nici nu au concesionat pajiștile către fermieri, sau pajiștile nu sunt eligibile la plată pentru că se află la peste 1.800 m altitudine, unde fermierii nu mai pot face dovada încărcăturii prin cosit, ci trebuie să aibă animale.
În 2015 nu va mai fi aplicată corecția liniară
Există totuși o parte bună: „Nu mai este aplicabilă corecția liniară anul acesta. Nu mai există acea suprafață de referință din perioada anterioară, de 8,76 milioane hectare, notificată în 2007. Plafonul financiar pe care îl are la dispoziție România, de 1,6 miliarde de euro, va fi împărțit la numărul de cereri sau hectare eligibile determinate în urma controalelor”, a precizat șeful APIA.






