Pentru a stimula ameliorarea mai rapidă a efectivelor de ovine și pentru a echilibra situația financiară a crescătorilor de oi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat în 2015 (Ordonanța 1468/06) o nouă formă de ajutor numit Sprijin Cuplat în Zootehnie (S.C.Z.) care a fost în primul an de 7 euro pe ovină, iar în anul 2021 ajunsese la 17,24 euro pe ovină, iar ANT-ul era de numai 4,5 euro pe ovină eligibilă.
8 condiţii de acordare a SCZ
Pentru detalii este indicat să vă adresați unor consultanți de la APIA specializați peSCZ. Rețineți că beneficiari acestei forme de sprijin sunt numai fermierii activi (persoane fizice autorizate, persoane juridice) care îndeplinesc cumulativ condițiile următoare:
1. să dețină registrul individual al exploatației ovinelor, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Reg. (CE) nr.21/2004;
2. efectivul de animale pentru care se solicităSCZ trebuie să fie identificat în RNE la data depunerii cererii;
3. femelele ovine şi/sau berbecii din exploataţie pentru care beneficiarul solicităSCZ, să aibă vârsta de max. 8 ani pentru femele şi 6 ani pentru berbeci la data limită de depunere a cererii unice de plată;
4. berbecii pentru care se solicităSCZ trebuie să fie înscrişi în Registrul genealogic al rasei, secţiunea principală;
5. efectivul de femele ovine înscrise/înregistrate în Registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, pentru care se acordăSCZ, respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în Registrul genealogic al aceleiaşi rase, secţiunea principală la 35 de femele ovine;
6. efectivul de femele ovine înscrise/înregistrate în Registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară și efectivul de femele ovine neînscrise/neînregistrate în acest registru (nu sunt incluse în sistemul de control al originii și performanțelor -COP). Se poate acordaSCZ-ul dacă respectă raportul de sexe de minimum un berbec sănătos cu certificat zootehnic de origine la 35 femele ovine;
7. efectivul de ovine pentru care se poate solicitaSCZ în zona montană (Ordinul 45/2021) sunt de 60-500 ovine eligibile (tineret femel cu vârsta de minim un an la 31 martie a anului de solicitare, oi până la vârsta de 8 ani, berbeci până la 6 ani) și de la 150-500 în celelalte zone.
8. solicitanţii respectă normele de ecocondiţionalitate prevăzute la Art. 93 şi Anexa II din Reg. (UE) nr. 1.306/2013, pe întreaga exploataţie.
Documente necesare pentru SCZ
Cererea unică de plată pentru acordareaSCZ-ului la ovine trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
• adeverință eliberată de Asociația/Societatea de ameliorare ce administrează Registrul genealogic, al rasei de ovine, care o aveți în fermă, verificată și vizată de Oficiul Județean de Zootehnie pe care confirmă înscrierea berbecilor în Registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară (femele)
• lista cu numărul de ordine și numărul matricol al femelelor și berbecilor cu certificat zootehnic.
• adeverință eliberată de O.J.Z., prin care se confirmă raportul de cel mult 35 femele ovine la un berbec cu certificat zootehnic.
Nemulţumiţi de criteriile SCZ
În ultimii doi ani s-au obținut tot mai mulți miori cu certificat zootehnic iar solicitările de achiziție au scăzut, multi oieri având în stoc pe cei cumpărați în anii anteriori (2015-2019).
Crescătorii cu ovine înscrise/înregistrate în Registrul genealogic al rasei care au contribuit cu 25% din cheltuielile necesare pentru COPconsideră că nu este stimulativ și corect ca ei să primească prinSCZ aceiași bani pe ovină eligibilă, ca și cei care nu au ovine în controlul originii și performanțelor.
Oierii vin cu trei variante. Care sunt acestea, citiţi în Revista FERMA, ediţia 1-14 februarie 2022!
Puteţi cumpăra revista în format electronic de AICI!
Subvenția pe ovine eligibile era în anul 2012 de 40,2 lei dar a scăzut până în anul 2015 și a fost înlocuită cu Sprijinul Național Tranzitoriu (ANT) în valoare 26,6 /oaie, care a scăzut în anii următori.
În România se aplică mai multe sisteme de montă la ovine, în funcţie de abilitatea şi de interesele crescătorilor. Află care sistem se potriveşte fermei tale!
un articol de
IOAN PĂDEANU
SCDCOC Caransebeș







