3 lucrări prioritare în solar - Revista Ferma
3 minute de citit

3 lucrări prioritare în solar

Producerea unui nou ciclu de legume extratimpurii şi timpurii în spaţii protejate se desfășoară la foc continuu.

Costel Vanatoru_b

  1. Semănatul legumelor de câmp: „Din 20 februarie şi până în 10 martie este epoca optimă de pregătire şi realizare a semănatului legumelor de câmp din prima linie, care se înfiinţează prin răsad: tomate, ardei, vinete; după care urmează castraveţii, salata, specii cu perioadă mai scurtă de vegetaţie. Răsadurile trebuie să aibă vârsta de plantare de 60 de zile, pentru a putea fi puse în câmp între 20 aprilie și 1 mai. „Spaţiile de cultură trebuie dezinfectate, se asigură temperatura optimă, în special o temperatură puţin mai ridicată în perioada de germinare. Apoi, în funcţie de specie, trebuie un climat optim pentru dezvoltarea normală a răsadului”, ne-a declarat Costel Vînătoru.
  2. Plantatul în spaţii protejate neîncălzite: Acum sunt în stadiu avansat răsadurile care se plantează în spaţii protejate neîncălzite după data de 20 martie. Anterior, răsadurile trebuie bine întreţinute prin aerisire și aplicare de tratamente fitosanitare, astfel încât tinerele plante să fie viguroase şi călite. Necesarul de apă se administrează uniform şi echilibrat. Dar, atenţie: fiind zile cu nebulozitate, există pericolul etiolării (alungirii) răsadurilor. Vârsta corespunzătoare a tinerelor plante de tomate, ardei sau vinete trebuie să fie de 60 de zile, după care între 20 aprilie şi 1 mai trebuie plantate în câmp. „După udat, trebuie aerisit zilnic, pentru a elimina bioxidul de carbon şi gazele acumulate, vaporii de apă, condensul – factori ce favorizează bolile”, atenţionează omul de ştiinţă buzoian.
  3. Combatere boli și dăunători: „Tripsul, păianjenul, Tuta absoluta, musculiţa albă sunt dăunători foarte periculoşi. Cheltuielile pentru controlul lor sunt mult mai mari când se instalează. Şi la boli e la fel, în perioada aceasta apar putregaiurile, mucegaiurile şi făinarea pentru că există deficit de lumină, perioade cu nebulozitate, cu umiditate şi temperaturi oscilante. Bine ar fi ca legumicultorii să monitorizeze şi să prevină”, a precizat Costel Vînătoru.

costache radu matca_b

Apariţia dăunătorilor trebuie monitorizată cu capcane lipicioase colorate: galbene, albastre, negre.
Costache Radu, din Matca, a pregătit solariile încălzite pentru a planta fasolea păstăi, soiul Auria de Bacău, pe 3.000 mp, ardeii pe 4.000 mp, tomatele şi vinetele pe 2.000 şi, respectiv, 1.000 mp de solar. „Întotdeauna, între 1 şi 4 aprilie, am ieşit pe piaţă cu fasolea, o voi face şi în acest an”, ne-a declarat cultivatorul.

CALENDAR DE LUCRĂRI ÎN SOLAR
În primul ciclu extratimpuriu și timpuriu al culturii de tomate, în serele şi solariile neîncălzite, au loc: 1-15 februarie: semănatul; 25 februarie – 5 martie: repicatul; 25 martie şi 5 aprilie: plantatul.
Vârsta răsadului trebuie să aibă 53-58 de zile, iar densitatea: 30-35.000 pl/ha.
Iata calendarul complet al lucrărilor în solar recomandate de Marcoser!

Calendar Marcoser pe site PAULA_b

un articol de
MARIAN MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →