3 minute de citit

2022 a fost un an de excepţie în ferma lui Ilie Popescu

Producţiile arată bine şi au fost în mare parte depozitate în silozuri. Maşinile şi utilajele agricole aşteaptă acum revizia anuală în vederea pregătirii campaniilor viitoare. Fan declarat al mărcii John Deere, antreprenorul din judeţul Olt lucrează aproape 5.000 de hectare, împreună cu cei doi fii ai săi, Andrei şi Cătălin.

Deşi este economist de profesie şi practic tot ce a realizat până acum se datorează instinctului antreprenorial cu care a fost înzestrat, Ilie Popescu spune că s-a îndrăgostit atât de mult de producţia agricolă, încât comerţul cu cereale a trecut în plan secund. Chiar dacă în prezent cam 65% din cifra de afaceri a grupului este asigurată de activitatea de trading, Olt Piess având o capacitate de stocare de 100.000 de tone în silozurile proprii.

ilie popescu 2022 07_b 

Un an agricol de referinţă

La 18 octombrie, când ne-am întâlnit la sediul companiei sale din Slatina, atmosfera era una cât se poate de relaxată. Terminase cu recoltatul şi pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor de toamnă, dar şi cu însămânţările pentru noul sezon. A alocat nu mai puţin de 2.300 de hectare pentru cultura de grâu şi 1.600 de hectare pentru rapiţă, despre care afirmă, fără să stea prea mult pe gânduri, că îi asigură profitabilitatea cea mai mare. E de înţeles, când obţii o medie de 4.200 kg la hectar, iar preţul de valorificare în vară a ajuns chiar şi la 4.000 de lei tona. Producţii excelente a înregistrat şi la grâu (7.500 kg la hectar în medie), floarea-soarelui (4.200 kg/ha) şi soia (3.700 kg/ha, cultură irigată).

ilie popescu 2022 02_b

„Pentru noi, 2022 a fost un an de excepţie. Mai puţin la cultura porumbului, unde s-a simţit o oarecare presiune din cauza secetei. Am recoltat doar o medie de 5,5 tone la hectar”, ne-a mărturisit Ilie Popescu.

 

AGRICULTURĂ DE PRECIZIE

Ilie Popescu monitorizează în permanenţă culturile, dar şi condiţiile de climă. Are acces la staţie meteo şi dispune de sisteme digitale moderne care îl ajută să ia cele mai bune decizii. „Toate tractoarele şi combinele noastre sunt dotate cu tehnologie de ghidare prinGPScu semnalRTK, care asigură o precizie de 2 cm. Cu ajutorul pachetelor de servicii FarmSight beneficiem de asistenţă din partea experţilor de la IPSO Agricultură, care monitorizează codurile de eroare şi pot diagnostica de la distanţă orice problemă apărută în câmp. De asemenea, urmărim consumurile de motorină şi alte inputuri de la semănat şi până la recoltat”, ne-a explicat fermierul.

În ceea ce priveşte flota de maşini agricole, Ilie Popescu are o singură preferinţă – John Deere. Iată de ce a ales olteanul marca americană!

 

un reportaj de

LIVIU GORDEA

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →