
„Suntem o companie în continuă evoluţie, care îşi doreşte să ofere în permanenţă cele mai eficiente produse şi servicii din domeniul legumiculturii. De peste 10 ani organizăm simpozioane sau acţiuni gen Ziua Porţilor Deschise la fermă, pentru a le arăta producătorilor agricoli cum trebuie să lucreze mai riguros, mai bine şi mai eficient. Am fost prima companie care a lansat un magazin on-line de profil şi Bursa de Legume – o platformă dedicată cultivatorilor, comercianţilor şi retailerilor, menite să sprijine valorificarea recoltelor.
Prin întâlnirile pe care le organizăm în absolut toate bazinele legumicole din ţară, ne propunem să ajungem în mod direct la peste 2.000 de fermieri şi în mod indirect, prin mass media şi reţelele de socializare, la câteva zeci de mii”, a precizat Marius Petrache, directorul general Marcoser.
Nutrienţi performanţi
În privinţa noutăţilor, Marius Petrache, a prezentat gama de îngrăşăminte NPK sub formă de gel – Mineralgold HD, produsele companiei Action Pin cu adjuvantul Heliosol, cu rol în îmbunătăţirea fertilizării foliare şi a tratamentelor fitosanitare, şi fungicidul organic Heliosulf, cu maximă eficienţă împotriva făinării.
Tot pe partea de nutrienţi, au fost evidenţiate soluţiile oferite de Codiagro, care a lansat pe piaţă cele mai avansate soluţii pentru agricultură, menite să contribuie la sănătatea şi nutriţia plantelor, dar şi la obţinerea de producţii ridicate şi de calitate superioară: fertilizatori, corectori de nutriţie, biostimulatori şi produse cu acţiune specială. Între acestea, se detaşează Sprintene şi Radisol Starter – stimulatori de înrădăcinare, Sal-Wax Ca – neutralizator al sărurilor toxice din sol, Green-up – îngrăşământ pentru revitalizarea plantelor după stres fiziologic, Codifrost Plus – un foliar ce eficientizează asimilarea potasiului şi măreşte rezistenţa la frig. În plus, creşterea fructelor şi obţinerea de recolte timpurii sunt asigurate de agronutrienţi bogaţi în potasiu, precum Agropotasion, Polifruit K-50 şi Agroxilato.
A fost expusă o ofertă destul de bogată de îngrăşăminte speciale, hidrosolubile, de la companii precum Servalesa, SQM sau Haifa şi, mai nou, Econatur, soluţii optime pentru programele de fertilizare a culturilor de legume.
Un subiect care a atras atenţia celor prezenţi a fost şi cel legat de controlul biologic al dăunătorilor – o alternativă la tratamentele chimice. În portofoliul comercial Marcoser este poziţionată noua gamă de produse Bioline, destinată combaterii Thripsului, Musculiţei albe de seră, Păianjenului roşu comun şi controlului pentru Tuta Absoluta.
Seminţe profesionale
Marcoser are în portofoliul de distribuţie noii hibrizii de tomate ai companiei Syngenta (Pekonet F1, Devonet F1, Melanet F1, Dinakor F1, Kingset F1, Firmus F1 şi KH5512 F1), alături de Yigido F1 de la Seminis, dar şi sămânţa hibridă de la Semillas Fitó: Motril F1, Donnatino F1, HB101153 F1 (Monterosa F1), Pink Sky F1, Boniusa F1 şi Ferdinand F1.
De asemenea, cultivatorii de legume gălăţeni au aflat avantajele seminţelor profesionale de legume de la alţi jucători pe piaţă, precum: Zeraim Gedera, Rijk Zwaan, Vilmorin, Nunhems, Ramiro Arnedo, Bejo, Hazera, Clause şi Florian.
Marcoser oferă şi folie profesională pentru acoperirea spaţiilor de cultură protejată, dar şi cea mai lată folie de acoperire pentru solarii din România. Aceasta măsoară 18 metri, este multiaditivată, fiabilă, asigurând protecţia sporită a culturilor împotriva radiaţiilor solare şi o termicitate optimă. Începând cu luna mai, compania din Matca va avea în distribuţie folia de 20 m lăţime, un nou record în materie de legumicultură în spaţii protejate.

Marius Petrache: “La începutul unui nou ciclu de producţie legumicolă, considerăm un excelent prilej de a scoate în evidenţă tot ce este nou în domeniu, dar mai ales să trecem în revistă cele mai importante evenimente din activitatea noastră, cu atât mai mult cu cât în acest an Marcoser sărbătoreşte 15 ani de la înfiinţare. Sămânţa pusă cu un deceniu şi jumătate în urmă iată că a prins şi a rodit”.

Cătălin Petrache: „Am reuşit cu specialiştii din departamentul tehnic să punem la punct tehnologii de cultură la ardei şi tomate care să ne permită obţinerea de legume libere de reziduuri de pesticide. Acest lucru ne-a fost certificat în momentul colaborării cu un lanţ de magazine prin care am comercializat întreaga producţie din ferma noastră de 2,3 ha de solarii. În continuare, testăm culturile de vânătă şi castraveţi”.
Articol publicat în revista Ferma nr. 3/252 (ediţia 15-29 februarie 2020)






