1,16 MILIOANE HECTARE CALAMITATE DE SECETĂ - Revista Ferma
3 minute de citit

1,16 MILIOANE HECTARE CALAMITATE DE SECETĂ

seceta11 m 1,16 MILIOANE HECTARE CALAMITATE DE SECETĂ

Este vorba în principal de secetă, dar și de înghețuri târzii, iar culturile principale afectate au fost porumbul și floarea soarelui. La culturile recoltate în vară nu au fost probleme și producția este chiar mai mare cu 15% față de anul trecut (…)”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pe 7 octombrie, la Digi24.

 

Ce despăgubiri pot primi fermierii?

Referitor la despăgubirile pe care le pot primi fermierii, ministrul Agriculturii a precizat că există două posibilități: „Putem acorda ajutor de minimis de până în 15.000 de euro pentru fiecare fermier, pe trei ani, dar este greu de aplicat, pentru că au fost fermieri care au mai beneficiat în anii anteriori de minimis și suma a rămas mică. De asemenea, mai avem o metodă un pic mai complexă, pe linii directoare, pentru IMM-uri. Aici trebuie să solicităm Comisiei Europene acordul, numai că lucrurile se complică puțin, deoarece trebuie să vii și cu justificarea foarte clară, de exemplu care au fost pierderile efective. Fermierii noștri au declarat, în prezent, între 30 și 100%, sub 30% nu se declară. (…) Numai că este o problemă mare, pentru că fermierii ar trebui să aibă o evidență contabilă a producției din anii anteriori pentru a se face o comparație clară.”

Pe 30 septembrie, la Timișoara, ministrul Agriculturii declara că „până la sfârșitul anului se va decide suma și când se vor da banii. Vom despăgubi proporțional, în funcție de ce bani dispunem.”

În 2015, suprafața calamitată de secetă a depășit 1,2 mil. ha. Potrivit APIA, peste 78.500 de fermieri au primit despăgubiri totale de 295,66 mil lei. Alte aproape o mie de cereri au fost respinse, cele mai multe din cauza proceselor-verbale de constatare a pagubelor incorecte.

Seceta nu este însă singurul fenomen care a distrus culturile agricole în acest an. În perioada mai – iunie 2016, aproape 64.000 ha din 16 județe au fost afectate de grindină, ploi torențiale, inundații, vijelii, băltiri. MADR estima pierderile economice la 63,932 mil. lei, adică cca. 1.000 lei pagubă pe hectar.

 

Stare de alertă! Apă și motorină din rezerva de stat!

În județul Botoșani, autoritățile au declarat, pe 26 septembrie 2016, stare de alertă din cauza secetei în două orașe și 33 de comune, pentru o perioadă de 30 de zile, iar Prefectura a cerut Guvernului apă și carburanți din rezerva de stat. Mai exact, 100.000 litri de apă pentru populație și 45.000 litri de motorină și 5.000 litri de benzină pentru asigurarea transporturilor de apă pentru animale.

Potrvit prefectului Dan Nechifor, la începutul lunii octombrie, autoritățile au demarat procedura pentru declararea stării de alertă în alte trei comune din Botoșani.

 

Articol publicat in revista Ferma nr.18(179) 15 – 31 octombrie 2016

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×