10 ani Karpaten Meat Group - decada bovinelor Angus în România - Revista Ferma
4 minute de citit

10 ani Karpaten Meat Group – decada bovinelor Angus în România

În 2008, Samuel Widmer şi Stefan Jung au înfiinţat în România, lângă Sibiu, ferma de bovine Angus. Aşa a luat naştere Karpaten Meat Group. Un business ce a avut la bază atât pasiunea celor doi elveţieni fondatori, cât şi dorinţa lor de a da o şansă posibilităţilor nelimitate ale României.

decada bovinelor Angus în România_b

„Carne de vită Premium din Transilvania”
Karpaten Meat Group şi-a propus, încă din primul an, construirea unei reţele de producători – de la cei mici, cu zece animale, până la cei mai mari – la nivelul întregii ţări. În acest scop au fost construite programele de parteneriat cu fermierii. De-a lungul celor 10 ani de activitate, partenerii noştri s-au bucurat de promisiunea Karpaten Meat Group de a achiziţiona viţeii produşi, conform condiţiilor contractuale. Aşa s-a răspândit rasa de carne Angus în toate colţurile ţării, ajungând de la câteva exemplare în 2008, la peste 30.000 de capete în momentul de faţă, din care 80% sunt deţinute de partenerii firmei din Valea Hârtibaciului. Cunoştinţele şi experienţa acumulate au fost permanent împărtăşite cu ceilalţi fermieri care au văzut şi ei o oportunitate în a-şi face o afacere în domeniu. Ferma de lângă Sibiu a devenit astfel un model de business pentru producători autohtoni care apelează la Karpaten Meat atât pentru achiziţionarea de bovine cu genetică superioară, cât şi pentru consultanţă, suport tehnic sau logistic.
”Vrem ca în viitor în Europa să nu se mai vorbească atât de mult despre carnea de vită din export, ci de carnea de vită Premium din Transilvania/România”, îşi exprima obiectivul ambiţios Samuel Widmer, manager al Karpaten Meat România. Iată, aşadar, că odată cu aniversarea unei decade de la setarea acestui obiectiv, se împlinesc, de asemenea, 5 ani de când datorită sistemului complet de producţie (păşunat, creştere şi îngrăşare a animalelor, dar şi abatorizarea şi prelucrarea cărnii), asigurat de Karpaten Meat, carcasele Premium Angus pleacă la export pe o piaţă în continuă creştere, cu cerere intensă.

decada bovinelor Angus în România_b

Carnea de vită este comercializată cu succes în Europa de Vest, precum şi în România. Fie în restaurante sau măcelarii, fie în sistemul retail naţional sau achiziţionată online prin primul online shop din România cu vită Angus, consumatorii pot beneficia de toate calităţile unei cărni de calitate superioară, produsă local. În ultimii 3 ani s-a investit permanent în accesarea unor pieţe cât mai accesibile pentru clienţi, iar în paralel, în dezvoltarea unei culturi bogate în ceea ce priveşte modul de preparare şi beneficiile consumului cărnii de vită. Scopul a fost nu doar întâmpinarea cerinţelor iubitorilor de carne de vită, dar şi creşterea calităţii produselor consumate de către populaţie şi informarea în domeniu.
Odată cu sărbătorirea celor 10 ani de activitate pe plaiurile româneşti, vine un moment bun de restabilire a următoarelor puncte de reper. Viitorul Karpaten Meat Group ţinteşte o dezvoltare accentuată atât pe zona de ferme, cât şi pe cea a cărnii de vită Premium Angus. Investiţia circulară în capacitatea fermei creşte, aducând treptat rezultate tot mai răsunătoare.

Text şi foto: Karpaten Meat

10.000 HECTARE, 5 FERME ŞI 8000 DE BOVINE
Cele peste 15 mil. ha de teren agricol al României – din care aproape 5 mil. ha pajişti – au reprezentat o resursă enormă şi totodată premisa perfectă pentru a începe aici o afacere în domeniul agricol. În contextul în care UE înregistra un deficit de circa 200.000 tone de carne de vită, cu o scădere abruptă de 4%, din cauza limitării terenurilor agricole disponibile, soluţia reciproc benefică pentru toţi cei implicaţi a fost dezvoltarea producţiei şi în alte ţări – în acest caz, în România.
La începutul lui 2008, Karpaten Meat a cumpărat la Nocrich, jud. Sibiu, o fermă care a fost apoi renovată, iar la sfârşitul anului a ajuns aici şi primul transport de 120 de juninci din Germania. Ulterior, numărul fermelor şi al efectivului de bovine a crescut treptat, iar suprafaţa terenului alocat acestora s-a extins an de an. În 2009 au fost aduse încă 200 de capete, iar în 2011-2012 existau 1.200 de animale şi în 2013 – 2.100 de capete. În prezent, grupul de firme deţine 10.000 hectare de teren, 5 ferme şi 8000 de bovine Angus.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 3/208 (ediţia 15-28 februarie 2018)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →