„Am pariat pe combina cu flux axial şi consider că e un pariu câştigat” – Fermierul WILLY TAVARES
În primul rând, în urmă cu zece ani, a ales să se mute în România, părăsind Franţa natală pentru a se face fermier. S-a lăsat convins de soţia Beatrice, care este româncă, să vină în ţara noastră şi nu regretă câtuşi de puţin această alegere. Mai ales că tranziţia a fost una destul de uşoară pentru că i s-a oferit şansa de a lucra împreună cu tatăl soţiei, Gheorghe Nedelcu, cel care în urmă cu aproape trei decenii a pus bazele primei societăţi cu capital românesc specializată pe ameliorarea şi producţia de seminţe pentru agricultură – ITC Seeds. Astăzi, soţii Tavares conduc împreună acest business, încercând să reziste pe o piaţă extrem de concurenţială, dominată cu precădere de marile companii multinaţionale.
Foto: Beatrice și Willy Tavares
Ferma de la marginea Bucureştiului
Inginer agronom ca formare profesională, Willy Tavares se ocupă în special de managementul fermei, iar Beatrice este responsabilă cu partea de depozitare şi alte activităţi mai mult sau mai puţin birocratice. Cei doi administrează o suprafaţă de 650 de hectare la marginea Bucureştiului, nu departe de şoseaua de centură, pe vechiul stabiliment al IAS Popeşti-Leordeni. Şi chiar dacă interesul imobiliar în zonă este unul uriaş, stârnind din când în când discuţii cu privire la o posibilă relocare a afacerii, soţii Tavares îşi văd liniştiţi de treabă, punând interesul angajaţilor şi a colaboratorilor mai presus de orice.
Trecerea la un nivel superior
Nimic nu este lăsat însă la voia întâmplării şi practic orice decizie importantă, fie că vorbim de latura comercială sau de strategia investiţională, se ia în familie. Aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu un an, când Willy şi-a dorit foarte mult o nouă combină de recoltat. Nu a fost o simplă ambiţie personală, ci o necesitate motivată de dorinţa de a creşte performanţele. „Am simţit că trebuie să trecem la un alt nivel”, se justifică el. În realitate, această alegere avea să-i schimbe radical modul de lucru, optimizând la maximum calitatea materialului recoltat.
O combină polivalentă
Din cauza diversităţii culturilor, a căutat o combină care să facă faţă tuturor condiţiilor de recoltare. „Înainte foloseam combine cu bătător. Şi de cele mai multe ori boabele ieşeau sparte sau rezultau pierderi importante. La rapiţă şi grâu nu aveam probleme. În schimb, la mazăre, la soia sau năut înregistram pierderi majore din cauză că boabele se spărgeau de la site. Dar şi germinaţia era afectată. Pe lângă asta, noi avem orzoaică cu MMB 68-70, ceea ce reprezintă o provocare în sine pentru combinele cu căişori”, susţine francezul cu inimă de român, aşa cum îi place să se prezinte. Având o rotaţie foarte lungă, îi trebuia o combină polivalentă. O combină care nu sparge boabele şi care asigură o puritate foarte bună a materialului recoltat.
A ales John Deere S770i
De asemenea, spune acesta, îşi dorea o combină care se poate curăţa repede, să nu piardă timpul în câmp cu ea. „De aceea, am optat pentru John Deere S770i, o combină cu flux axial. Cu ajutorul ei am obţinut automat o creştere de productivitate. Chiar dacă 2020 a fost un an dificil, pierderile au fost minime la recoltat. Am redus spărturile. A contat în decizia noastră şi faptul că John Deere este o firmă serioasă, iar reprezentanţii IPSO au dat dovadă de profesionalism”, îmi mărturisea simpaticul agronom.
35 de hectare pe zi
Soţii Tavares au dus deja două campanii de recoltat cu această combină iar rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor. La grâu au înregistrat anul trecut o producţie de 5,5 tone la hectar, însă la orzoaică au obţinut o medie de 8 tone. „Am recoltat într-o singură zi peste 230 de tone, în condiţiile în care oricum s-a ieşit târziu în câmp. Cu această combină poţi recolta fără probleme 35 de hectare într-o zi. Şi în condiţiile noastre de lucru, că intrăm la recoltat la ora 11-12 şi terminăm la 9 seara. Pentru că noi suntem producători de sămânţă şi trebuie să avem umiditatea corectă, să curăţăm foarte bine combina, şi nu doar de la o cultură la alta, chiar şi între diferite soiuri de grâu”, a ţinut să precizeze Willy, convins fiind că anul acesta va bate toate recordurile.
Hederul potrivit
Pe lângă combina John Deere S770i, acesta a optat şi pentru achiziţia unui heder de tip vario de 9 metri. „Nevoile noastre sunt foarte specifice. Acum, când dorim să recoltăm o altă cultură, nu se pierde mult timp. În numai zece minute putem schimba de la grâu la rapiţă”, susţine fermierul. „Masa extensibilă este foarte importantă pentru că sunt anumite culturi care au talie mai înaltă sau mai joasă. Şi este important pentru combină ca fluxul să fie continuu, ca materialul să cadă fix în faţa melcului. Faptul că masa se extinde în funcţie de înălţimea culturii, asigură un flux constant”, ne-a asigurat Ştefan Ţicău, reprezentantul IPSO Agricultură.
FOTO: Ştefan Ţicău, reprezentantul IPSO Agricultură, și fermierul Willy Tavares
Beneficii economice
Achiziţia combinei S770i a însemnat o serie de beneficii pentru soţii Tavares. În primul rând, s-au redus foarte mult pierderile, a crescut calitatea materialului recoltat, s-au diminuat timpii de lucru. Iar toate astea reprezintă până la urmă avantaje economice. Şi dacă tragem linie, la final vom vedea că şi consumul de combustibil e destul de bun. „În campania trecută la orzoaica de toamnă, unde noi am scos 8 tone, media consumului a fost de 18 litri la hectar. La grâu şi triticale am avut între 15 şi 16 litri. Iar consumul de AdBlue e de numai 2 litri la suta de litri de motorină. Am tractor care consumă şi 10%”, constata francezul.
Setări interactive
Modelul S770i este urmaşa gamei S600, o combină foarte cunoscută şi apreciată de către fermierii români. Este o combină cu flux axial, având capacitatea buncărului de 10.700 de litri. „Special la această combină este sistemul de reglare interactivă. Acesta constă în două camere video montate pe elevatorul de boabe curate şi pe elevatorul de retur, cu ajutorul cărora se pot regla setările combinei în funcţie de parametri doriţi de către operator. Astfel, dacă acesta este interesat de calitatea boabelor şi de pierderi mai mici, el va selecta pe display aceste priorităţi şi din acel moment combina îşi ajustează opţiunile, cum ar fi distanţa la grătar, viteza vântului”, ne-a explicat Ştefan Ţicău.
Cu 20% mai multă productivitate
Pentru Willy, faptul că hederul este hidraulic reprezintă un avantaj foarte mare, în condiţiile în care reglajele se fac direct din cabină. Spre exemplu, recoltatul la mazăre este o mare provocare fără a face aceste reglaje. „Anul trecut a fost pentru prima dată când am recoltat foarte uşor mazărea. Am simţit imediat o creştere a randamentului. În condiţiile în care 2020 a fost un an dezastruos pentru mulţi fermieri, eu am bătut nişte recorduri de producţie. Datorită acestei combine, creşterea de productivitate a fost de până la 20%. Calitatea recoltei a fost foarte bună, materialul curat, pierderi puţine. Reprezentanţii IPSO ne-au ajutat să facem reglajele în câmp, optimizând modul de lucru. Astfel am ajuns la pierderi de 0,3-0,4%”, afirmă angronomul cu toată convingerea sa.
Managementul inteligent al fermei vegetale
Combina S770i are capabilităţi avansate. Este dotată cu senzori de randament şi de umiditate, cu unitate GPS, care ajută, printre altele, la evitarea suprapunerilor, crescând productivitatea. Pe lângă asta, se pot crea hărţi de producţie. Pe măsură că recoltarea avansează, datele culese din teren sunt trimise pe platforma MyJohnDeere pentru procesarea lor. „Pe baza acestor hărţi, fermierii îşi pot apoi ajusta tehnologiile în funcţie de rezultatele înregistrate. Spre exemplu, pot opta pentru fertilizarea cu rată variabilă”, explică Adrian Călin, specialiast în agricultura de precizie la IPSO.
Adrian Călin, specialiast în agricultura de precizie la IPSO
Platforma MyJohnDeere
Platforma este disponibilă în România deja de trei ani. Practic, la fiecare trecere este înregistrată producţia, umiditatea, elevaţia. În plus, există informaţii detaliate cu privire la consumul de carburant şi AdBlue, temperaturi, cât timp a stat combina la ralanti cu motorul pornit şi cu buncărul plin, pentru optimizarea productivităţii. „În acest fel se poate adapta şi îmbunătăţi tehnologia de lucru”, consideră Adrian Călin. Fermierul poate introduce manual datele în platformă pentru a crea un istoric sau datele sunt transmise automat de către utilaj. Willy Tavares urmăreşte astfel diferiţi parametri de performanţă pentru fiecare cultură în parte, putând accesa istoricul recoltărilor la nivel de parcelă.
Experiențe cu distanțe optime la semănat
Între timp, datorită digitalizării, acesta a început să studieze care sunt diferenţele de producţie în funcţie de distanţa dintre rânduri la semănat. În special la grâu, care a fost semănat în toamnă pe anumite parcele la 30 cm. „Vom repeta aceste experienţe şi dacă se va dovedi că putem obţine beneficii economice, vom schimba sistemul. Dacă anul acesta am avut destule precipitaţii, asta nu înseamnă neapărat că în condiţii de secetă vom înregistra aceleaşi producţii. E un început bun pentru a ne optimiza tehnologiile de cultură. În agricultură e prea mult marketing. Trebuie să ne convingem pe cont propriu care sunt avantajele şi dezavantajele anumitor sisteme”, recunoaşte Willy Tavares.
AMBIŢII DE VIITOR
„Pe viitor sunt sigur că vom ajunge şi la aplicarea semănatului cu rată variabilă, în funcţie de condiţiile de teren specifice fiecărei parcele, şi chiar la calcularea dozei de îngrăşământ pe baza indicilor de vegetaţie care sunt analizaţi cu ajutorul imaginilor din satelit. Pentru mine, ca inginer agronom, este un instrument indispensabil în viitor”, recunoaşte Willy Tavares.