Trei exemple de personalităţi pornite pe drumul cunoaşterii şi al împlinirii din satul Protopopeşti pot fi uşor descoperite de către cei care păşesc pragul Şcolii gimnaziale, numele fiindu-le preluat de trei clase de învăţământ primar şi gimnazial. Este vorba despre profesorii universitari Ion Nistor (Clasa a-III-a) şi Ovidiu Gavrilovici (Clasa a-V-a), precum şi despre directorul SCDP Iaşi, Gelu Corneanu (Clasa a-VII-a).
Am poposit în Şcoala Gimnazială Protopopeşti în preajma serbării de final de an şcolar. Am regăsit aici frumuseţe sufletească, puritate şi senin dinspre şcolari, şi pasiune şi ataşament faţă de copii şi faţă de ţară din partea dascălilor. Dar am primit şi semnale legate de transformările prin care trece mediul rural românesc. Aici, în clasa a-III-a au fost doar 12 copii în acest an. Doar jumătate din suprafaţa sălii de clasă (luminoasă şi curată) era ocupată cu bănci. În întreaga şcoală, astăzi învaţă doar vreo 80 de elevi, faţă de 250 de copii altădată. Unele dintre aceste transformări nasc anumite întrebări…

Are viitor satul românesc? Cine şi cum i-l asigură?
Am cunoscut o familie de dascăli – Constantin şi Adriana Crăescu. Fiind ei înşişi foşti elevi în sat, au ales să facă tot ce pot spre a le deschide copiilor apetitul pentru învăţătură, dar şi spre a-i învăţa să îşi preţuiască familia, vecinii, satul, ţara. Şi să nu îi părăsească. Să păstreze şi să dezvolte ceea ce au înfăptuit părinţii şi înaintaşii lor. Să nască aici copii, să şi-i educe în spiritul cinstei, al muncii şi al cuminţeniei sufleteşti. ”Acum sunt foarte puţini copii în satul nostru, aşa după cum se întâmplă, probabil, în mai toate satele româneşti. În anul şcolar 2018-2019, am avut doar 12 copii în clasa a treia, dar în această sală am avut şi 35 de copii într-o clasă. În şcoală avem şi clase cu opt elevi, învăţându-se şi în regim simultan. Din punctul meu de vedere, învăţământul simultan nu este nici uşor şi nici eficient. Să sperăm că va fi mai bine, că satul se va dezvolta odată cu asfaltarea şi cu deschiderea către lume. Deocamdată, însă, nu pot să răspund cert la întrebarea legată de viitorul satului românesc”, mărturisea Adriana Crăescu.

Parcul dendrologic – un adevărat laborator viu
La Protopopeşti, în anul 1989, a apărut ideea de a fi amenajat un parc în curtea şcolii. În 2006, a început scrierea proiectului. În colaborare cu Grădina Botanică din Iaşi, parcul a fost realizat. Apoi a fost extins. Acum, există o adevărată oază de frumos şi un adevărat laborator viu pentru elevi, unic în judeţ, pe aproximativ două hectare de teren. ”Acest parc dendrologic deosebit de rar în zona rurală a fost realizat prin îngrijirea unei alte personalităţi a zonei noastre, respectiv domnul prof.univ.dr. Vasile Ofileanu. A fost un profesor foarte dedicat şi un specialist extrem de pasionat. Cei mai mulţi ani din viaţă i-a consacrat studierii florei din această zonă şi a scris o carte (Cancerul bacterian al plantelor) pe materialul didactic de aici. Parcul a fost şi este îmbogăţit şi prin contribuţiile altor specialişti, cum ar fi domnul Gelu Corneanu, care nu a uitat că este fiu al acestui sat minunat. Ne ajută foarte mult şi, de aceea, i-am şi dedicat o clasă, astfel încât copiii să se întâlnească zilnic cu posibilele lor modele, atunci când doresc să deschidă uşa clasei şi când citesc numele specialistului inscripţionat acolo. Acum, lucrăm la amenajarea unui spaţiu special dedicat fiecărei personalităţi, spaţiu care să includă şi datele biografice ale domniilor lor”, menţiona Constantin Crăescu.

Susţinători ai învăţământului preuniversitar agricol
Acesta, profesor de istorie, este unul dintre dascălii din sat care, dăruindu-se elevilor, încercând zi de zi să îi înveţe carte, dar şi să îi îndrume pe cărările vieţii, spune că doar îşi face datoria. Şi nu sunt numeroase cazuri de dascăli din mediul rural care, de exemplu, cu propria maşină Dacia să aducă cele necesare realizării plăcuţelor ce descriu speciile/soiurile de plante (plăcuţe realizate împreună cu elevii şi cu ceilalţi colegi dascali) sau cu maşina proprie să îi ducă pe elevii de-a 7-a şi de-a 8-a, ritmic, la licee, spre a vedea ce înseamnă o astfel de unitate şcolară. Cea mai recentă deplasare a fost la evenimentul Ziua porţilor deschise, la Liceul Agricol Miroslava, eveniment organizat de Revista Ferma, Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, în cadrul proiectului ”Susţinem învăţământul preuniversitar agricol”, iniţiatori fiind Nicoleta DRAGOMIR – Fundaţia Revistei Ferma, şi Leonard Constantin STAFIE, specialist în domeniul creşterii şi exploatării păsărilor pentru carne şi ouă, absolvent al Liceului Tehnologic Agricol de la Miroslava. ”În legătură cu evenimentul desfăşurat la Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu din comuna Miroslava, mărturisesc două importante idei, una legată de efecte imediate şi cealaltă care ţine de nivelul principiilor. Rezultatul concret al vizitei noastre cu patru elevi la Miroslava (atâţia au încăput în maşina proprie), este acela că doi elevi din clasa a VIII-a au şi ales să se înscrie acolo. Trebuie să cercetezi şi să te informezi la faţa locului, înainte de a aşeza anumite consideraţii între propriile gânduri, concepţii şi rostiri. Spun aceasta, deoarece, după acea vizită mi-am dat seama că înainte de eveniment eu nu aveam o părere corectă despre învăţământul agricol, probabil că, în special, din cauza notelor cu care erau admişi unii elevi. Însă, ceea ce am văzut la Liceul Agricol din Miroslava, fermele şi laboratoarele de acolo, fermierii cu care am discutat, mulţi pregătiţi chiar acolo şi destul de recent, m-au impresionat foarte mult. Astfel, i-am îndemnat şi îi îndemn cu tărie pe elevii mei să încerce să urmeze un liceu agricol. Dintre cei patru elevi, doi au fost convinşi că drumul lor profesional trebuie să fie legat de agricultură”, explica Constantin Crăescu.

Locuri şi oameni care merită un viitor frumos
În prezent, dascălii din comuna Tăcuta, în acelaşi context al pregătirii copiilor pentru viitoarea lor viaţă profesională, dorită a se împleti cu viitoarea existenţă a satului românesc, caută soluţii de dezvoltare a ministaţiei meteo a şcolii, pentru a le arăta practic elevilor şi noţiuni legate de acest domeniu.
La rândul lor, localnicii îşi preţuiesc valorile şi nu uită de cei care au servit satul. De aceea, au realizat un ansamblu cuprinzând un monument şi o fântână (fântâna cunoaşterii/satul, izvor de valori), în memoria dascălilor „care au luminat acest sat”, după cum este inscripţionat.
Locuri şi oameni care merită un viitor frumos. Dacă se poate, în acest colţ de Rai.

Adriana Crăescu: “Aceşti copii mă emoţionează de fiecare dată când intru la clasă. Văd că mă aşteaptă cu multă dragoste şi simt că formăm o echipă. Mă simt colega lor mai mare. Vorbim şi încerc să îi cunosc cât mai bine, pentru a reuşi să-i ajut cât mai mult să se dezvolte, să fie pregătiţi pentru viaţă, iar noi să ne mândrim cu ceea ce vor realiza”.

Constantin Crăescu: “Astăzi, afirm cert că agricultura, învăţământul agricol, le poate oferi tinerilor şansele de a rămâne în ţară, de a munci şi de câştiga decent, de a-şi întemeia o familie şi de a nu-şi pierde identitatea şi rădăcinile”.

Ciprian Stegaru: “Nu pot să concep ca fermierii români să fie doar cumpărători de tehnică agricolă, eventual străină şi, neştiind să o repare, să fie nevoiţi să cumpere alta şi alta, muncind mereu pentru a o plăti. Şcoala trebuie să îi pregătească pe tineri să gândească, să creeze şi să scape de statutul de simpli consumatori. Pe de altă parte, consider că fiecare dintre noi trebuie să dea ceva înapoi comunităţii care l-a format, l-a sprijinit şi l-a ghidat în viaţă, din această comunitate şcoala fiind extrem de importantă”.

SATUL FORMEAZĂ SPECIALIŞTI DE VALOARE
La rândul lor, fermierii – tineri sau cu mai multă experienţă de viaţă -, aşteaptă colaboratori şi angajaţi proveniţi din ţară şi, dacă se poate, chiar din satul românesc. Unul dintre aceştia este tânărul fermier ieşean Ciprian Stegaru care a transmis scânteia acestui traseu jurnalistic. ”Am fost şi sunt alături de şcoală, de şcoala din sat şi de învăţământul agricol, crezând din tot sufletul în această apropiere. Am oferit mijloace de lucru unor şcoli de profil ca să-i înveţe pe elevi meserie. Şcoala este cea care trebuie să înveţe omul să gândească, să îşi limpezească setul de valori cu care se însoţeşte în viaţă şi să găsească soluţii atunci când vin greutăţile. (…) Întâmplător, i-am cunoscut pe cei doi dascăli din Protopopeşti. Am cumpărat un tractor vechi, de la mama doamnei Crăescu. Mama doamnei învăţătoare mi-a adus aminte de bunica din sat, care ne-a crescut pe toţi cei cinci fraţi rămaşi fără mamă, eu fiind elev de gimnaziu şi cel mai mare dintre fraţi. Emoţionându-mă, am aflat despre munca deosebită a acestor dascăli şi v-am transmis şi dumneavoastră. Copiii, dacă văd la cei mari ataşament, respect şi preţuire faţă de şcoală, îşi vor însuşi toate aceste valori. Astfel, satul românesc, sunt convins, are viitor”, mărturisea Ciprian Stegaru.

FĂURITORII DE VISE
În acelaşi sat moldav, odată cu prelungirea discuţiilor cu micii şcolari, am trăit şi o luminoasă undă de speranţă în ceea ce priveşte viitorul spaţiului rural românesc. Există copii care, deşi o duc greu din punct de vedere material, conştienţi de problemele familiilor lor, luptă cot la cot cu cei mari pentru a le depăşi şi, cu ajutorul dascălilor inteligenţi şi buni la suflet, îndrăznesc să îşi făurească vise. Aceşti copii nu vor uita satul. Poate îl vor şi ajuta să se ridice şi să existe în continuare. M-a impresionat, de exemplu, un băiat isteţ, din clasa a III-a, care povestea cum, împreună cu ceilalţi unsprezece fraţi, îşi face bomboane din zahăr topit, amestecat cu nucă mărunţită. Acesta este desertul lor. În vacanţa de vară vrea să citească „Micul prinţ”, pentru că a auzit de această carte, dar, neavând bani, nu ştie cum să-şi procure un exemplar. Nu l-am trimis la vreo Bibliotecă, ci i-am împlinit visul. Vom schimba impresii despre carte la toamnă.
Un alt băiat mi-a atras atenţia că „fermier” nu-i totuna cu „ţăran”, deşi amândoi lucrează pământul. Dar, „fermierul învaţă mai multă carte”, mi-a explicat copilul. Şi ştie el ce spune…

Articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)