Vierul PIC 426 Performer, de la provocările pieţei la imaginea performanţei - Revista Ferma
2 minute de citit

Vierul PIC 426 Performer, de la provocările pieţei la imaginea performanţei

porc pic m Vierul PIC 426 Performer, de la provocările pieţei la imaginea performanţei

Graficele şi cifrele alăturate – prezentate la seminarul susţinut de PIC Romania la Indagra, reflectând modul în care fermierii europeni s-au adaptat la presiunile la care a fost supusă în timp piaţa cărnii de porc, nu reprezintă altceva decât o lecţie de eficienţă şi de management performant.

Datele statistice la nivel european demonstrează, în cel mai clar mod posibil, că gradul de integrare a producţiei de carne de porc este un fenomen continuu şi ireversibil. Fermele mari devin şi mai mari, iar fermele mici, rând pe rând, dispar de pe harta crescătorilor.

O altă constatare este aceea că numărul scroafelor este într-o scădere continuă, fără ca aceasta să fie însoţită şi de o reducere a productivităţii per scroafă/an. Ba chiar dimpotrivă, statisticile europene arată că producţia de carne pe cap de scroafă a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani, menţinând Europa la un nivel al ofertei ce depăşeşte cererea cu 8-10 la sută. (Graficul 1)

UE: 1988-2009
EVOLUŢIA GREUTĂŢII CARCASEI ŞI A PRODUCŢIEI DE KG CARCASĂ/AN/SCROAFĂ

Grafic carcasă PIC

Sursa: DG Agri

Pe de altă parte, marea vulnerabilitate a producţiei europene de carne de porc rămâne enorma volatilitate a preţului materiilor prime furajere şi handicapul pe care îl provoacă acest aspect în faţa concurenţei venită din America de Nord şi Sud.

La acestea se adaugă şi presiunea politicilor Uniunii Europene asupra fermierilor în privinţa protecţiei mediului şi a bunăstării animalelor care, la rândul ei, conduce la o creştere a costului de producţie per kg carcasă. (Graficul 2)

ESTIMAREA CREŞTERII COSTULUI DE PRODUCŢIE DATORATĂ NOILOR POLITICI UE (Eurocenţi/kg carcasă)

Grafic cost producţie PIC

Sursa: prelucrare surse UE

 

Cel mai nou produs lansat de PIC Romania

Caracteristicile, avantajele şi beneficiile noului produsului lansat cu această ocazie – vierul terminal PIC 426 Performer – au fost evidenţiate clar şi succint, pornindu-se de la convingerea că o piaţă românească atât de diversă are nevoie de un vier terminal ce îmbină armonios principalele cerinţe ale fermierilor, procesatorilor şi consumatorilor, în perspectiva unei evoluţii pozitive a sistemelor de recompensare a carcaselor de calitate superioară.

În acelaşi context, însă pornind de la faptul că potenţialul productiv al geneticii PIC este în strânsă corelaţie cu sistemul nutriţional aplicat în ferme, s-au prezentat pe larg şi cerinţele pe care animalele purtătoare de gene PIC le au în privinţa structurii raţiilor furajere şi a conţinutului acestora în energie şi aminoacizi esenţiali.

S-a insistat, în mod evident, asupra importanţei calităţii şi cantităţii de furaj pe care scroafele îl consumă în perioada de gestaţie şi lactaţie, pentru că de aceste elemente depind atât prolificitatea scroafei, cât şi longevitatea productivităţii acesteia. Pe lângă aceste elemente au mai fost prezentate şi performanţele de creştere/ finisare ale unor linii de vieri terminali PIC, în condiţii de testare. (Tabel)


POTENŢIAL GENETIC ÎN FINISARE

(Staţii Fire – vieri testaţi – Top 10%)

Tabel potenţial PIC

Totuşi, poate cel mai important aspect al întâlnirii a fost acela că la eveniment au participat şi au schimbat impresii reprezentanţii a peste 40 de ferme din România care, împreună, produc şi livrează anual către abatoare mai mult de 1.800.000 porci.

PIC Romania, ca parte a grupului britanic Genus, a devenit în ultimii 12 ani cel mai de încredere furnizor de suine ameliorate genetic şi de servicii conexe de pe piaţa românească, partenerii săi situându-se pe primele locuri pe plan naţional, în ceea ce priveşte atât volumul producţiei de carne de porc, cât şi performanţa fermelor.


Text şi foto: PIC România

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →