Viermii sârmă (Agriotes spp.) încep să pună probleme la porumb şi floarea soarelui în sud-estul ţării. Care sunt cauzele şi cum putem proteja plantele ?

În ultimii ani s-a vorbit foarte mult despre răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), numele acestui dăunător fiind pe buzele tuturor (fermieri, cercetători, jurnalişti agrarieni, autorităţi, etc). În afară de acest dăunător un alt grup de insecte, din categoria dăunătorilor de sol, care pot să pună probleme foarte mari fermierilor, sunt viermii sârmă (Agriotes spp.).

MIGRAŢIE ÎN SUD-EST

În ţara noastră îi întâlnim peste tot, dar, până nu demult, cele mai favorabile zone pentru aceşti dăunători erau acele cu soluri mai umede, grele şi cu pH acid (podzoluri, lăcovişti, luncile râurilor, etc). În zonele de maximă favorabilitate, dacă se înregistrează temperaturi mai scăzute şi precipitaţii abundente, pagubele de recoltă produse de viermii sârmă pot să fie ridicate, în unele cazuri culturile pot fi compromise în totalitate. În ultimii ani însă, viermii sârmă şi-au făcut simţită prezenţa şi în zone, considerate mai puţin atacate, cum ar fi sud-estul ţării. Explicaţia? Absenţa tratamentului seminţelor la porumb sau floarea soarelui cu substanţe active sistemice, precum şi monocultura au avut drept rezultat înmulţirea acestui dăunător şi în zonele mai sus amintite.

ATAC – SEMNE – DIAGNOSTIC

Larvele, denumite popular „viermii sârmă” sunt cele care produc daune însemnate culturilor, în special la plantele prăşitoare, dar şi la cartofi, morcovi sau alte rădăcinoase. Atacul se poate produce la seminţe, după semănat, caz în care larvele rod embrionul, pătrund în endosperm, lăsând intact numai tegumentul. În acest caz, cultura prezintă vetre de atac, sub forma unor goluri mai mici sau mai mari. Pentru a pune corect diagnosticul, acolo unde există goluri de cultură (plante nerăsărite) se sapă până la adâncimea de însămânţare, după care se examinează seminţele găsite, pentru a constata prezenţa sau absenţa atacului. Într-o fază mai avansată de vegetaţie, viermii sârmă pot ataca plăntuţele răsărite, în zona coletului sau în zona de ramificare a rădăcinuţelor. Ca simptome exterioare de atac, la început frunzele plantelor atacate se îngălbenesc, apoi întreaga plantă se usucă. Atacul se poate manifesta şi când plantele de cultură se află într-o fază mai avansată de vegetaţie. În acest caz acestea nu sunt distruse, dar sunt întârziate în vegetaţie, fiind mai mici decât plantele normale.

CARACTERISTICI DE MEDIU

Spre deosebire de alte specii de insecte dăunătoare plantelor de cultură, care au o generaţie pe an sau mai multe generaţii într-un an, viermii sârmă prezintă o generaţie la 4-5 ani! Iernează în sol ca larve aflate la diferite vârste sau ca adulţi (în lojele pupale). Întreaga perioadă de dezvoltare a larvelor are loc în sol. Pe parcursul dezvoltării lor, larvele execută migraţii, atât pe verticală cât şi pe orizontala solului. Aceste mişcări ale larvelor sunt strâns legate de condiţiile de temperatură şi mai ales de umiditate a solului cât şi de cantitatea de hrană existentă. Dacă este secetă, larvele coboară în sol, spre zone umede. Din contră, dacă plouă, larvele se deplasează spre suprafaţa solului, unde se găsesc plantele agricole şi/sau horticole.

POLIFAGIE ACCENTUATĂ

O altă caracteristică a viermilor sârmă este polifagia accentuată a acestora. Larvele se hrănesc cu părţile aeriene ale plantelor din familii botanice diferite (cereale, plante care alcătuiesc pajistile, plantele tuberculifere, etc). Dintre cereale, porumbul este cel mai atacat de viermii sârmă, mai ales când plantele se află în primele faze de vegetaţie. De asemenea, viermii sârmă produc pagube însemnate culturii florii soarelui. Pentru reuşita unei culturi de primăvară, amplasată în zonele de favorabilitate ale viermilor sârmă, trebuie să respectăm câteva metode de prevenire şi combatere a atacului acestor dăunători.

METODE PREVENTIVE

Ca metode preventive, se recomandă evitarea cultivării plantelor prăşitoare după cele neprăşitoare. În practică, trebuie să recunoaştem, această metodă este greu de aplicat. Se mai recomandă aplicarea îngrăşămintelor în dozele recomandate pentru fiecare tip de sol în parte (sau în urma rezultatelor cartării agrochimice) şi aplicarea amendamentelor cu calciu pe solurile acide. În tehnologiile clasice se recomandă efectuarea arăturilor de vară sau de toamnă. În prezent tot mai mulţi fermieri au adoptat sistemul de lucrări minime ale solului (minumum tillage). Recomandarea privind includerea în asolament a unor plante mai puţin atacate de viermii sârmă, cum ar fi mazărea, fasolea, linte, bob, coriandru sau in nu prea poate fi pusă în practică din cauza faptului că acest sortiment de culturi a devenit cvasi-inexistent în zilele noastre. Motivul principal? Absenţa unei pieţe de valorificare pentru acestea.

COMBATEREA CHIMICĂ

Combaterea chimică, prin efectuarea tratamentelor la sămânţă, este metoda prin care putem limita populaţiile acestui dăunător şi proteja tinerele plăntuţe de porumb şi floarea soarelui, aflate în primele faze de vegetaţie.Din păcate, opţiunile chimice pentru combaterea acestui grup de dăunători sunt din ce în ce mai reduse.

Prin acest articol am încercat să scot în evidenţă, încă o dată, importanţa acestui grup de dăunători, denumiţi generic, viermii sârmă şi necesitatea aplicării tuturor metodelor de prevenire şi combatere a lor, atât în zonele de maximă favorabilitate cât şi în sud-estul ţării, unde au început să-şi facă tot mai simţită prezenţa.