Teritoriile mărginaşe, de-o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, s-au constituit întotdeauna în suprafeţe de păşuni destinate creşterii animalelor, în condiţiile menţinerii caracterului lor multifuncţional şi al unui echilibru sinergic între componentele acestui ecosistem natural (sol – plantă – animal – mediu). “Problemele pajiştilor din Carpaţi sunt azi complexe şi numai studii ample şi de durată pot contribui la rezolvarea lor, astfel încât pajiştile să rămână nu numai o componentă plăcută a spaţiului Carpatic, cu rol din ce în ce mai important ca spaţiu de recreaţie, ci un suport mai puternic al economiei naţionale din spaţiul Carpatic. Funcţia principală a pajiştilor din Carpaţi rămâne susţinerea prin producţii sporite a creşterii animalelor, pentru că numai gospodăriile prospere vor determina populaţia să rămână la munte; şi pentru munţi cel mai mare pericol este să îi părăsească oamenii, oamenii care le pot valorifica bogăţiile” (Gheorghe Anghel, 1985, “Locul şi funcţiile pajiştilor din Carpaţi. Pajiştile din Carpaţii României”).
Pajiştile permanente ale României se regăsesc în toate zonele altitudinale, de la ţărmul Mării Negre şi până în zona piscurilor alpine. Condiţiile din aceste zone ierarhizează astfel suprafaţa de pajişti: de câmpie, cu o suprafaţă de 0,60 milioane hectare (12%); pajişti de deal, cu o suprafaţă de 2,53 milioane hectare (53%); pajişti de munte cu o suprafaţă de 1,68 milioane hectare (35%). Factorii naturali din aceste zone (sol, plantă, altitudine, expoziţie etc.) influenţează puternic vegetaţia pajiştilor permanente prin scăderea gradului de utilizare a fitomasei rezultate pentru hrana animalelor. Astfel, se apreciază că din suprafaţa totală de pajişti, circa 17% (780 mii hectare) sunt afectate de factori naturali limitativi, mai ales în zonele de deal (15%) şi munte (20%), astfel că suprafaţa totală de pajişti ce poate fi valorificată este de 4,03 milioane hectare (Tabelul 1).

Valoarea de utilizare a tipurilor funcţionale de specii din vegetaţia pajiştilor permanente din România
Conceptul de multifuncţionalitate a devenit, în ultimele decenii, o paradigmă a politicilor agricole, bazată pe integrarea funcţiilor productive şi neproductive într-un sistem ecologic, tehnic, economic şi social. În cazul pajiştilor permanente, această integrare multifuncţională se referă la o serie de resurse naturale existente în cadrul acestor ecosisteme: resurse furajere, resurse melifere, resurse medicinale şi aromatice, resurse ornamentale şi estetice, resurse energetice.
În cazul pajiştilor permanente caracterul de multifuncţionalitate este condiţionat de diversitatea speciilor de plante existente în compoziţia floristică a acestora. Condiţiile naturale naţionale influenţează puternic structura floristică a pajiştilor, realizând o gamă largă de tipuri şi formaţiuni de pajişti. Această diversitate de specii asigură funcţionalitatea, eficienţa şi capacitatea de rezilienţă a echilibrului ecologic în cadrul acestor ecosisteme naturale.
Capacitatea covorului natural al unei pajişti de a satisface, mai mult sau mai puţin, o serie de criterii specifice funcţiilor sistemului de producţie constituie indicatorul de bază ce defineşte valoarea de utilizare multifuncţională a pajiştilor. Valoarea economică a pajiştilor este dată de fitodiversitatea covorului vegetal, alcătuit din numeroase specii botanice, ce asigură productivitatea şi calitatea producţiei de furaje pentru creşterea animalelor.

Diversitatea floristică a pajiştilor
Studiile de natură floristică realizate în ţara noastră au evidenţiat existenţa unei mari diversităţi de specii structurate pe cele trei componente economice de familii botanice: Poaceae, Fabaceae şi alte familii (diverse). Din acest punct de vedere, în zona de câmpie dominante sunt speciile din familia Poaceae (38-57%), urmate de speciile din alte familii (34-54%) şi cele din familia Fabaceae (7-14%). În pajiştile din zona de deal creşte ponderea speciilor de Poaceae (42-68%), scade proporţia de specii diverse (27-48%) şi se menţine ponderea speciilor Fabaceae (6-15%). În zonele altitudinale înalte (de munte) proporţia Poaceae este cea mai mare (62-78%), scade proporţia de Fabaceae (2-10%), dar şi de specii diverse (16-24%). (Tabelul 2).
Resurse melifere. Pajiştile, prin structura lor floristică, constituie un rezervor important de resurse melifere pentru economia fiecărei zone unde sunt situate aceste suprafeţe. În structura floristică a acestor pajişti se întâlneşte o floră meliferă importantă care asigură realizarea unor producţii importante de miere şi produse apicole, atât cantitativ, cât şi calitativ. Potenţialul melifer al acestor pajişti este dat de aportul fiecărei specii componente din covorul vegetal, care prezintă un grad ridicat de variaţie de la o specie la alta.
Plante medicinale. De asemenea, în flora spontană a României, există peste 3700 de specii recunoscute ca având proprietăţi curative deosebite, din care peste 300 de specii sunt catalogate cu însuşiri farmacodinamice. Cu toate acestea, această floră bogată de plante medicinale nu se corelează însă cu un grad mai mare de valorificare a acestei bogăţii naţionale, existentă în mare parte în vegetaţia pajiştilor permanente. Pe plan mondial se cunosc şi se folosesc în fitoterapia populară şi cultă circa 20.000 de plante medicinale, din care mai utilizate sunt 300 de specii.
Studiile efectuate asupra diversităţii floristice a pajiştilor s-au concretizat în gruparea speciilor în trei categorii: cu valoare furajeră (F), cu valoarea meliferă (MF), specii cu valoare medicinală (M) şi specii cu valoare estetică (VE). Deoarece aproape toate speciile melifere şi medicinale au şi valoare furajeră, pentru exprimarea valorii generale de utilizare multifuncţională, la rândul lor aceste specii au fost clasificate în gruoe de utilizare mixtă: F+MF, F+M, F+MF+M.
Condiţiile naturale staţionale (climă, sol, altitudine etc.) determină o valoare mixtă a florei din compoziţia botanică a pajiştilor permanente din România după cum urmează: 22-27% cu utilizare F+MF, 24-31% cu utilizare F+M şi 42-54% cu utilizare F+MF+M (Tabelul 3).

Funcţie estetică şi peisagistică
Funcţiile de natură culturală ale ecosistemelor sunt considerate ca având beneficii nonmateriale. Astfel, serviciile cu caracter recreativ ce aparţin pajiştilor includ o serie de posibilităţi ce satisfac cerinţele estetice şi spirituale ale omului, atunci când se practică un turism natural în zonele în care sunt situate şi pajiştile permanente. Biodiversitatea mare de specii din diverse genuri şi familii botanice determină şi o creştere a gradului de satisfacţie recreaţională a omului prin valoarea estetică a acestor specii (Maes et al., 2011; De Groot et al., 2002). Unele studii efectuate în Elveţia au arătat că pajiştile cu o diversitate scăzută a florei au şi un grad redus de atractivitate estetică din partea oamenilor (Lindemann-Marthies et al., 2010). În acest context, prezervarea fitodiversităţii poate constitui un factor important al creşterii valorii estetice a pajiştilor permanente.
În cazul pajiştilor permanente din România, se apreciază că între 74 şi 92% dintre speciile ce alcătuieste structura floristică a acestor ecosisteme prezintă şi o valoare estetică sau peisagistică importantă, dată de distribuţia fenologică a spectrului coloristic al acestor specii în perioada de vegetaţie.

Valoare economică anuală de 4,5 mld lei
Suprafeţele de pajişti permanente ale României au o multitudine de funcţii (de natură economică, socială, ecologică), ce pot fi folosite în beneficiul omului: hrană şi habitat pentru animale; dezvoltarea unor activităţi conexe (colectarea şi procesarea de produse apicole, de plante medicinale şi aromatice); rezervor natural ce asigură biodiversitatea a peste 70% din speciile de plante (prezervarea acestora poate asigura un fond important de germoplasmă pentru viitoarele cultivare); cel mai eficient mod de protecţie a solului împotriva eroziunii; aprovizionarea soluluicu azot biologic; sechestrarea de carbon sau furnizor de energie neconvenţională.
Studiile efectuate în vederea evaluării cantitative şi economice a numeroaselor funcţii ce determină caracterul de multifuncţionalitate a pajiştilor permanente au arătat că în condiţiile în care s-ar utiliza, la nivelul cel mai ridicat, potenţialul acestor funcţii, valoarea economică totală anuală a fost estimată la circa 4,5 miliarde de lei (circa 1 mld de euro), în următoarea proporţie: 32% pentru carbonul sechestrat, 25% pentru producţia de furaj, 24% pentru producţia de miere, 11% pentru valoarea estetică şi peisagistică, 7% pentru producţia de plante medicinale, 1% pentru cantitatea de azot fixat.

TABELUL 1: REPARTIZAREA ZONALĂ A SUPRAFEŢELOR DE PAJIŞTI PERMANENTE ŞI IMPACTUL FACTORILOR LIMITATIVI ASUPRA GRADULUI DE FOLOSIRE

TABELUL 2: FITODIVERSITATEA PAJIŞTILOR PERMANENTE, ÎN FUNCŢIE DE VALOAREA FURAJERĂ A SPECIILOR (PROPORŢIA SPECIILOR PE FAMILII BOTANICE, %)*

*) Rezultate medii ale unor lucrări ştiinţifice din literatura de specialitate

TABELUL 3: VALOAREA DE UTILIZARE MULTIFUNCŢIONALĂ A FLOREI DIN VEGETAŢIA PAJIŞTILOR PERMANENTE (PROPORŢIA SPECIILOR DIN COMPOZIŢIA BOTANICĂ, %)*

*) Rezultate medii ale unor lucrări ştiinţifice din literatura de specialitate
**) F – specii furajere; MF – specii melifere; M – specii medicinale; VE – specii cu valoare estetică

Articol publicat în revista Ferma nr. 13/240 (ediţia 1-14 august 2019)