În timp ce energiile regenerabile (energia solară, energia eoliană, energia geotermală) câştigă din ce în ce mai mult teren în comparaţie cu energiile clasice, grupul italian Maschio – Gaspardo se numără printre primele zece companii din Italia care se bazează pe ecosustenabilitate, propunându-şi să găsească un echilibru între nevoile economice, de mediu şi sociale.
„Noi realizăm maşini pentru o agricultură performantă şi acordăm o atenţie specială pentru protejarea solului şi a mediului ambiental în general. Reducerea la minim a impactului ambiental este o prioritate pentru noi”, ne-a declarat Mirco Maschio. Noua „mascotă” a grupului este floarea soarelui care reprezintă „soarele”, un element foarte important pentru producerea energiei electrice prin intermediul panourilor fotovoltaice.
Investiţie de 5 milioane euro
La fabrica Maschio din Campodarsogo, Italia, pe o suprafaţă de 4500 mp au fost montate 5720 module (panouri) foltovoltaice, de tip multi-cristale, de ultimă generaţie, produse în Italia. Acum, o întindere imensă de panouri solare înlocuieşte toate plăcile de eternit care acopereau anterior fabrica. Aceste panouri permit producerea a 1.300.000 kWh (1,3 MWp), reducând astfel emisiile de CO2 cu peste 700.000 kg.
„Grupul pune un accent mărit pe cercetare – proiectare, iar energiile regenerabile sunt o prioritate pentru noi la ora actuală. O investiţie majoră de 5 milioane de euro face ca fabrica să asigure independenţă energetică deplină, în timp ce orice surplus de energie verde, datorat cotei de energie, va fi introdus în reţea şi apoi vândut operatorului naţional”, a spus preşedintele grupului Egidio Maschio, la evenimentul inaugural al noii investiţii.
„Acesta este un proiect sută la sută naţional, toate părţile componente ale instalaţiei fiind produse în totalitate în ţară, de către furnizori din zona Padova, şi anume: Frabis, Xgroup, Santerno e la ESPE. Datorită acestui sistem fotovoltaic nou implementat la fabrica Gaspardo, am făcut un prim pas concret spre un nou mod de a face afaceri, în ceea ce priveşte terenurile din jurul nostru, întrucât considerăm că acest model de dezvoltare duce la bunăstarea comunităţii”, a declarat administratorul grupului, Mirco Maschio.
Pe viitor, grupul italian doreşte să ajungă la 2,3 MWp, energie electrică suficientă pentru fabricile Maschio, Gaspardo şi TerraNova.
La deschidere, au mai fost prezenţi: Mario Carraro – preşedintele general al fabricii de tractoare Carraro SpA, Ennio Doris – preşedinte al grupului Mediolanum, Mirko Patron, primarul din Campodarsego şi alţi importanţi reprezentanţi instituţionali şi de afaceri din Regiunea Padova. Prezent a fost şi Giovano Maschio, în vârstă de 5 ani, nepotul lui Mirco Maschio, cel care reprezintă viitorul grupului.
În timpul ceremoniei oficiale de deschidere, reprezentanţii companiei au donat Fundaţiei de caritate indiană Avantika, care ajută peste 500 de copii nevoiaşi, prima maşină agricolă fabricată numai cu energie curată, la Campodarsego.
Investiţii în energii geotermale şi la Chişineu-Criş, România
„Vreau să subliniez beneficiile pe care le poate realiza o astfel de instalaţie, şi anume: până acum (la data inaugurării – n.r.) instalaţia a produs 900.000 kWh de energie electrică, emisiile reducându-se cu 500 tone de CO2. În viitor, dorim să investim şi în energiile geotermale, la fabrica noastră de producţie de la Chişineu Criş, din România”, a anunţat Mirco Maschio un nou proiect.
MASCHIO – GASPARDO
Fabrica Maschio de la Campodarsego, Italia, ocupă primul loc în Italia şi se numără printre primele trei din lume între producătorii de semănători de precizie pentru culturile de primăvară şi pentru semănatul cerealelor. Pe plan mondial, Maschio se numără printre primele trei unităţi producătoare de maşini pentru lucrările solului.
Marca Maschio a fost creată în anul 1964 de fraţii Maschio, Eghidio şi Giorgio. În prezent, grupul italian deţine cinci locaţii de producţie numai în Italia, în cadrul cărora lucrează 1200 de angajaţi. 75% din producţie se exportă în străinătate şi poate conta pe cele trei fabrici de producţie din China, India şi România, precum şi pe cele zece filiale comerciale din afara Italiei, aflate în Franţa, Spania, Germania, Polonia, Ucraina, Turcia, Rusia, SUA, Coreea şi Iran.
În 2010, grupul italian a realizat o cifră de afaceri de 133 milioane euro.