Un fermier cu familie mare şi proiecte pe măsură - Revista Ferma
7 minute de citit

Un fermier cu familie mare şi proiecte pe măsură

Pentru mulţi tineri din mediul rural românesc, fondurile puse la dispoziţie prin Grupurile de Acţiune Locală (GAL), deşi nu au avut valori foarte mari, au reprezentat resurse deosebit de importante, care i-au ajutat să îşi înceapă propriile afaceri şi care i-au făcut să renunţe la gândul de a pleca la muncă în străinătate.

Fănel Vieru foto 1_b

 

Primul hectar de teren

 

Neavând resurse materiale suficiente pentru a dezvolta propria afacere, vreme de câţiva ani după absolvirea liceului, Fănel Vieru a muncit în construcţii şi şi-a ajutat părinţii la lucrul pământului. Odată cu momentul întemeierii propriei familii, la vârsta de 23 de ani, a primit primul hectar de teren agricol, la care a adăugat 3 hectare achiziţie proprie şi a început să caute tot mai insistent cele mai potrivite soluţii pentru a-şi face activitatea mai eficientă.

 

Primul împrumut bancar

La început, a apelat la un împrumut, pentru a-şi achiziţiona un tractor second-hand, care să îi asigure independenţa în efectuarea lucrărilor agricole. ”A fost destul de greu, deoarece trebuia să returnez împrumutul pe care îl făcusem, ca să adaug la banii câştigaţi din construcţii suma necesară pentru a cumpăra tractorul. Încet-încet, am început să arendez teren, vreo 30 de hectare, de la bătrânii care nu îşi mai puteau munci singuri pământurile. Din păcate, terenul agricol este împrăştiat în mai multe sole şi este destul de dificil să lucrezi eficient, odată ce din start se cheltuie suplimentar cu mişcarea mijloacelor mecanizate de lucru. Dar reuşesc să menţin un anumit echilibru, deoarece am asigurate inputurile şi desfacerea producţiei, printr-un parteneriat cu SC Marsat SA Roman, din judeţul Neamţ”, arăta fermierul.

Fănel Vieru 5 V1_b

Fondurile europene m-au ajutat să fac investiţiile de care aveam nevoie; în acel moment, mi-au dat stabilitate şi şansa de a câştiga aici, în satul meuFĂNEL VIERU, fermier din judeţul Iaşi

 

Mica fermă de vaci

 

După un an de la căsătorie, a venit pe lume primul copil, iar apoi ceilalţi patru prunci, în acest moment tânărul fermier Fănel Vieru, alături de soţia sa, susţinând o familie numeroasă, cu şapte suflete care au nevoie de alimente sănătoase, precum şi de o educaţie în spiritul muncii şi al echilibrului. Tocmai de aceea, cei doi tineri părinţi şi-au antrenat copiii la muncă, pe măsura puterii fiecăruia, alături de activitatea agricolă, îndreptându-se şi către creşterea vacilor pentru lapte. ”La început, am avut trei vaci. Nu erau de rasă, dar pentru familia noastră era asigurat necesarul de lapte. Văzând că vecinii şi alţi oameni din sat vin să ne solicite lapte, brânză, smântână, caş, am simţit că trebuia să găsim o soluţie de a obţine de la vacile noastre producţii mai mari. Am hotărât să vindem două vaci şi să cumpărăm una de rasă. Aşa am şi procedat. Apoi, am vândut-o pe cea de-a treia, am mai pus nişte bani şi am cumpărat alta, tot de rasă. Vacile au fătat şi am mărit efectivul, deja ameliorat, în mica noastră fermă având vaci Bălţata Românească. Astăzi, deţinem 5 vaci în lactaţie, o junincă şi 3 viţei pentru îngrăşare, deci un total de 9 capete. Aprovizionăm zilnic cu lapte proaspăt şi cu produse lactate abonaţi din comunitate şi din localităţile învecinate”, explica Fănel Vieru.

 Fănel Vieru foto 3_b


Au venit şi banii europeni

 

În anul 2018, prin GAL Siret-Moldova, Fănel Vieru a accesat un proiect destinat sprijinirii tinerilor fermieri şi, cu ajutorul celor 40 de mii de euro din fonduri europene, a reuşit să realizeze noi investiţii, atât în sectorul vegetal, cât şi în cel zootehnic. A achiziţionat un tractor nou, cu o capacitate nominală de 99 CP. În plus, din prima tranşă a sprijinului, a amenajat o platformă pentru depozitarea gunoiului de grajd, adecvată din punct de vedere al condiţiilor de mediu, cu o capacitate adaptată la numărul de animale aflate în creştere şi exploatare. Sprijinul obţinut din cea de-a doua tranşă de plată a fost programat pentru cheltuielile curente ale fermei în perioada de monitorizare.

 

Plusvaloare în mica gospodărie rurală

„Între principalele noastre obiective se numără obţinerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor şi a comunităţilor rurale, inclusiv crearea şi menţinerea de locuri de muncă. Fiind locuitori ai zonei, suntem interesaţi şi de favorizarea competitivităţii agriculturii locale. Proiecte precum cel al tânărului fermier Fănel Vieru din Todireşti sau cele ale altor tineri din celelalte şase comune ale Asociaţiei GAL Siret-Moldova aduc plusvaloare muncii gospodarilor noştri, precum şi sănătate pe mesele consumatorilor, care caută din ce în ce mai mult produse alimentare autohtone”, arăta Gheorghiţă Barău, manager al Asociaţiei GAL Siret-Moldova.

Fănel Vieru foto 4_b 

 

Desfacerea produselor lactate e asigurată

 

Fermierul ieşean se bucură că cererea de lapte proaspăt şi de produse lactate locale a crescut în ultimii ani, simţindu-se încurajat să continue dezvoltarea fermei, cu investiţii realizate tot cu fonduri europene. În acest moment, aproximativ 50% din producţia de lapte se valorifică în stare proaspătă, iar 50% este direcţionată către producerea de brânză, smântână, caşcaval. ”Se întâmplă ca, pur şi simplu, să nu putem acoperi cererea de produse. În jurul nostru avem mulţi bătrâni şi copii, cărora familiile doresc să le ofere hrană cât mai naturală şi mai gustoasă. Bătrânii nu mai au putere să crescă propriile vite, aşa cum se întâmpla altădată şi, practic, noi le-am devenit furnizori de alimente, de sănătate şi de şanse la o mai mare speranţă de viaţă”, arăta Fănel Vieru.

 

Cu gândul la viitorul proiect de finanţare

”A fost uşor să colaborez cu cei de la GAL Siret-Moldova, deoarece mi-au explicat fiecare pas şi am căpătat încredere. Aş dori să mai accesez un proiect, pentru extinderea activităţii în sectorul vegetal şi pentru a spori efectivul de vaci. Deocamdată, însă, mai aştept să adun o anumită sumă, care îmi va fi necesară pentru cofinanţare. Știu că, probabil, va trebui să fac un credit, deoarece pe sistemul de cofinanţare, întâi faci cheltuiala şi apoi ţi se decontează, ori eu nu am cum să adun mulţi bani. Dar mă gândesc la un proiect cu o valoare mai mare, mai precis o sută de mii de euro”, explica tânărul fermier ieşean.

Fănel Vieru foto 2_b 

 

Lipsa forţei de muncă

Una dintre problemele majore cu care se confruntă Fănel Vieru se referă la un aspect care deja a ajuns să fie un fenomen naţional, respectiv lipsa forţei de muncă. Din acest motiv, viitoarele investiţii vor fi dirijate în mod prioritar către introducerea la maximum posibil a mijloacelor mecanice de lucru, atât în sectorul vegetal, cât şi în cel zootehnic. Totodată, între planurile fermierului ieşean se numără şi realizarea unei investiţii în propria făbricuţă de produse lactate, de care speră să se ocupe măcar unul dintre cei cinci copii ai săi.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei GAL Siret-Moldova, suma totală alocată pentru implementarea măsurilor din Strategia de Dezvoltare Locală este 1.464.234,96 euro. Până la finalul lunii septembrie 2021, au fost finanţate 30 proiecte, în valoare totală de 1.215.334,96 euro, iar în data de 5 octombrie 2021 a fost lansat un nou apel de selecţie, suma disponibilă pentru acest nou apel fiind de 248.900,00 euro.

un articol de

PETRONELA COTEA MIHAI

redactor Radio România Iaşi

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →