Dacă Marea Britanie îşi va rupe relaţiile cu UE pe 29 martie, fără a fi ratificat un acord cu privire la termenii ieşirii, un aşa numit „Brexit dur”, ar putea crea dificultăţi autorităţilor vamale, eventualele întârzieri urmând să provoace o criză în sectorul alimentelor proaspete, cum ar fi carnea, peştele, fructele şi legumele, susţine BCR.
Estimările reprezentanţilor companiilor de retail vorbesc de faptul că 90% din salata, 80% din tomatele şi 70% din fructele comercializate în Regatul Unit sunt produse în spaţiul intra comunitar sau ajung în Insulele Britanice tranzitând unele dintre celelalte 27 de state membre. De asemenea, pe lângă creşterea preţurilor la alimente, un Brexit dur ar spori devalorizarea previzibilă a lirei sterline faţă de euro şi costul asociat noilor controale vamale.
„Lanţurile noastre de aprovizionare sunt profund integrate, cu ingrediente alimentare care provin atât din Irlanda, cât şi din restul Uniunii Europene”, a declarat consilierul pentru politică internaţională BRC, William Bain. „Incertitudinea actuală dăunează industriei noastre şi are un impact asupra consumatorilor”, a adăugat el. British Consortium Retail prognozează că o ieşire a Marii Britanii din UE fără acord va duce la o creştere tarifară de 42% la importul de brânză cheddar, 40% la carnea de vită, 21% la tomate şi 15,5% la mere.
Marea Britanie îşi va rupe relaţiile cu Uniunea Europeană pe data de 29 martie într-o manieră ne-negociată, dacă nu cumva va reuşi să ratifice totuşi un tratat de ieşire înainte sau dacă nu va negocia o prelungire a acestui termen limită.