Oficialii, de la cei locali şi până la cel mai înalt nivel, n-au ratat aproape nici un mare festival al oierilor (expoziţie sau bursă a oilor) – prilej numai bun pentru a câştiga capital de imagine şi electoral, adică piesa de rezistenţă în caz de vreo remaniere sau demitere nejustificată.

La schimb, oierii şi-au pretins doar drepturile băneşti la nivel european, bani pe care să-i aibă cât mai repede, ca să nu se caute prin buzunare pentru furaje, taman în toiul iernii. O relaţie reciproc avantajoasă, am fi zis. Dar, vorba aceea… “totul până la bani”!

La multe dintre sărbătorile câmpeneşti, devenite peste noaspte chermeze de protocol, am înghiţit şi noi „în sec” vorbele de prisos şi fără acoperire rostite cu multă emfază de la tribună de invitaţii cei mai speciali ai oierilor.

Pe care a trebuit să le consemnăm: „indicatorii bugetari vă dau dreptul să nu mai coborâţi sub ceea ce a fost ajutorul din 2010. Vă asigur că este superior…”, declara ministrul, în timp ce, neoficial, le promitea oierilor nu mai puţin de 60 lei/cap de oaie. Numai că ministrul nu semnează-n lege ce-i dictează conştiinţa… destul de încărcată cu problemele din sector, ci ceea ce-i spune „foamea” bugetară ce trece adesea prin „stomacul” statului.

Atragerea de capital electoral intră în fişa postului oricărui politician, cu atât mai mult cu cât acesta, a se citi „ministru”, ar putea primi girul puterii pentru a elibera importante sume de bani din bugetul statului către un electorat extrem de calculat, abil şi foarte atent la venituri şi cheltuieli. Adică, oierul – cel care echilibrează balanţa comercială a României an de an şi care ridică agricultura la rang de principal „contribuabil” al PIB-ului românesc.

Dar foarte bine că, în loc să judece lucrurile din rapoarte şi statistici, să emită ordine semnate „ca primarul”, oamenii de stat coboară în teren şi le vorbesc electorilor din ciobănie despre cât de importanţi sunt pentru PIB-ul ţării şi pentru Europa, ce viitor strălucit îi aşteaptă. Şi cu toate acestea, le transmit subliminal că fără providenţa ministerială n-ar face „nici o brânză”.

De ani de zile, miniştrii ascultă păsurile întreprinzătorilor mioritici. Oierii n-au uitat că cineva s-a interesat de problemele lor şi au ales în consecinţă. Au trecut anii, păsurile lor au rămas aceleaşi, promisiunile de la tribună, rostite tot mai cu aplomb la fel, iar rezolvarea problemelor… în stadiu de proiect.

Pare-se că „îmbunarea” celor care fac partea leului în agricultură e mult mai democratică! Această formă de lobby smulge mai multe promisiuni deşarte în locul celor cu final fericit. Dar oierii, şi nu numai ei, uită de toate necazurile atunci când aud rostindu-se de la tribună cuvântul „subvenţieeeee”.

Iată „momeala electorală” care spală memoria colectivă, magnetizează şi exploatează o latură ascunsă, dar foarte dezvoltată – aceea de a agonisi. De la „Să se dea!” şi până la „O să se dea!” e doar o chestiune de … discurs electoral.

Promisiunea ca promisiune, dar bani să fie cât de cât. Atât cât să le acopere taxa pe păşune, luată în arendă sau doar în folosinţă, impozitul pe teren sau cota parte plătită administraţiei locale pentru un loc în care să-şi păstorească oile, prestaţia medicului veterinar şi multe alte mici servicii de pe urma cărora oierul supravieţuieşte.

Cum s-ar zice, să-şi scoată şi el pârleala. Căci după ce a prosperat decenii la rând, mulţi s-au găsit acuma să se-nfrupte din agoniseala lui dijmuită: de la medici veterinari, inspectori de control ai statului, până la samsarii şi comercianţii de pe piaţă.

Cert este că nu aduce anul ce aduce… numărătoarea. S-au înmulţit oile (pe hârtie, cel puţin)! Aşa că oierii, după ce s-au strofocat să dea bine în faţa oficialilor, s-au ales cu doar câţiva leuţi în plus faţă de subvenţia de anul trecut.

Şi pentru că toamna se numără protestele, adică se adună supărările crescătorilor de animale, în timp ce pregăteam revista pentru tipar, fermierii îşi scandau nemulţumirea în faţa Ministerului Agriculturii. La prima „strigare” a protestatarilor, Valeriu Tabără n-a avut nici o reacţie. Despre ce va urma şi concluziile protestului, în numărul din decembrie al revistei.

Ceva însă ar fi de spus. Oierii au lipsit de la proteste, deşi multe voci din interiorul Federaţiei RomOvis susţin că ar fi trebuit să fie şi ei prezenţi acolo, alături de crescătorii de bovine, să ceară bani mai mulţi de la Minister. Alţii, se pare, s-au mulţumit cu „cât este” şi au ales să rămână liniştiţi acasă…