Soluții tehnologice în 10 pași pentru fermieri - Revista Ferma
7 minute de citit

Soluții tehnologice în 10 pași pentru fermieri

Screen-Shot-2019-01-15-at-10.36.41-AM_b

Atunci când planifică următorul sezon, fermierii iau în calcul să își garanteze rezultatul, dar și să îl maximizeze. De aceea, în anii din urmă am discutat despre hibrizii CLIMACONTROL3, ce garantează producții stabile, însemnate cantitativ chiar și în anii secetoși. Aceste rezultate sunt posibile datorită calităților hibrizilor, ce sunt capabili să minimizeze efectele secetei și arșiței. Anul acesta, a venit momentul să vorbim despre performanță și îndrăzneală, despre producțiile-record pe care le putem obține în cele mai bune sole din fermă. Cei mai performanți fermieri sunt vizați de KWS în acest sezon prin intermediul grupei de hibrizi superperformanți PLUS4GRAIN, capabili de rezultate extraordinare în condiții de practici agricole de înaltă performanță și tehnologie intensivă.

În acest articol, ne propunem să vă prezentăm pe scurt, așa cum am procedat și în cazul hibrizilor CLIMACONTROL3 (detalii AICI), 10 aspecte ale tehnologiei necesare pentru succesul hibrizilor PLUS4GRAIN.

porumb.kws_b

Foto: hibrid KWS KASHMIR din grupa PLUS4GRAIN

Pasul 1: Alegerea hibridului potrivit

Hibrizii PLUS4GRAIN valorifică superior inputurile, sunt hibrizi deosebit de puternici, capabili să exploateze calitățile mediului și să se ridice la înălțimea investițiilor și așteptărilor dumneavoastră. Acești hibrizi se exprimă la adevăratul potențial în sole foarte bune și la un nivel tehnologic foarte bun, de aceea sunt cei mai potriviți atunci când vă doriți producțiile cele mai mari.

Pasul 2: Cei mai buni hibrizi pe cele mai bune sole

Hibrizii PLUS4GRAIN se pretează la sole curate, fertile, cu performanțe constante și verificate. Pentru determinarea celor mai bune terenuri din fermă se calculează producțiile medii/ha din ultimii 10 ani și fluctuațiile de producție. În funcție de acestea, veți putea determina care sole pot pune în valoare hibrizii PLUS4GRAIN și care necesită alte tipuri de hibrizi. În baza acestor date, reprezentanții KWS vă pot consilia în sensul alegerii hibrizilor celor mai potriviți.

KASHMIR 1[2]

Foto: hibrid KWS KASHMIR din grupa PLUS4GRAIN

Pasul 3: Analizele de sol

Pentru o imagine corectă a potențialului pe care îl are sola dumneavoastră și a acțiunilor ce se impun, este nevoie de o cunoaștere a fertilității momentane a solului. Sunt necesare analize care să determine nivelurile de azot, fosfor și potasiu, în funcție de care veți putea determina cantitățile optime de fertilizant.

Pasul 4: Fertilizarea solului

Producțiile ridicate sunt susținute printr-o fertilizare adecvată, realizată în urma testelor de sol menționate mai sus. Azotul trebuie aplicat în fracții judicios alese. De asemenea, este necesară susținerea culturii de porumb cu fosfor, potasiu, sulf, zinc și magneziu.

Pentru a asigura cantitățile necesare de azot, este utilă o aplicare starter a fertilizanților, mai ales în condiții climatice dificile. Ulterior, fertilizarea cu azot se realizează înaintea stadiilor de dezvoltare rapidă, când plantele au nevoie cel mai mult de acest element. Producerea unei tone de boabe de porumb necesită cca 18 kg de azot într-o formă disponibilă. Pentru o folosire cât mai eficientă a azotului, este necesară alegerea corectă a momentului aplicării și selectarea corectă a formei de azot și a metodelor de aplicare.

Pasul 5: Managementul apei in sol

Hibrizii PLUS4GRAIN au nevoie de apă ce poate veni din precipitații, irigații sau aport freatic, dar poate fi păstrată în sol doar prin măsuri agrotehnice inteligente.
Din punctul de vedere al aprovizionării cu apă, cele mai bune condiţii de vegetaţie pentru porumb sunt realizate atunci când se acumulează peste 250 mm de la începutul lunii mai până la mijlocul lunii august, din ploi bine distribuite, iar solul a ieșit din iarnă cu o rezervă de apă suficientă. Irigarea, aportul freatic și regimul pluviometric sunt principalele surse de aprovizionare cu apă, dar managementul apei în sol se realizează și printr-o sumă de măsuri agrotehnice menite să faciliteze acumularea, păstrarea în sol și punerea ei la dispoziția plantei într-un mod echilibrat. Afânarea adâncă a solului din toamnă favorizează o mai bună acumulare a apei. Pregătirea patului germinativ printr-un număr cât mai redus de lucrări, executate cu utilaje potrivite la momente inteligent alese, păstrează apa în sol și facilitează contactul seminței cu apa pentru o răsărire uniformă și rapidă. Dacă este nevoie, trebuie să se intervină pentru păstrarea unei capilarități optime a solului pentru a se minimiza pierderile de apă prin evaporație. De asemenea, păstrarea solului liber de buruieni, astfel încât apa să fie consumată doar de porumb, este una dintre măsurile esențiale.

porumb-kws.2_b

Foto: hibrid KARPATIS din grupa PLUS4GRAIN

Pasul 6: Rotația culturilor

Rotația culturilor este cel mai la îndemână mijloc pentru crearea condițiilor unor producții ridicate. Rotația întrerupe ciclurile insectelor dăunătoare și poate reduce cantitatea necesară de fertilizant pe bază de azot, atunci când sunt incluse soia și alte leguminoase în rotație. De asemenea, prin această metodă sunt reduse compactarea și eroziunea solului și este îmbunătățită structura solului și, implicit, capacitatea de reținere a apei.

Pasul 7: Densitatea la semănat

Producțiile ridicate sunt obținute prin densități optimizate, direct armonizate cu fertilizanții și apa. Vă amintim că densitățile scăzute conduc la stabilitatea culturii, pe când densitățile ridicate creează posibilitatea unor producții mai ridicate.

Pasul 8: Condiții de semănat

O pregătire optimă a patului germinativ creează condițiile favorabile răsăririi și dezvoltării rapide. Principalii factori limitativi sunt solurile umede și temperaturile scăzute din sol, dar și straturile de sol complet secătuite. Dacă solul este uscat, vă recomandăm să semănați înainte de momentul optim, dar evitați timpurietatea prea mare în solurile insuficient drenate. Solul umed favorizează compactarea în timpul semănatului, ceea ce va restricționa dezvoltarea rădăcinilor. Temperaturile scăzute pot să frâneze răsărirea și dezvoltarea uniformă a plantelor, cu o afectare fundamentală a productivității.

Pasul 9: Adâncimea și uniformitatea semănatului

Pentru o producție ridicată, este necesar să adoptați practicile ce vor facilita răsărirea. Ajustați adâncimea de semănat la condițiile de sol, astfel încât semințele să ajungă în contact cu umiditatea din sol. De asemenea, este necesar să reglați semănătoarea pentru un semănat corect. Executați semănatul la viteze care să optimizeze plasarea semințelor la adâncimea și distanța dorite. Răsărirea neuniformă afectează performanța culturii deoarece plantele ce răsar mai târziu nu vor putea să concureze cu plantele mai mari, răsărite mai devreme.

Pasul 10: Controlul buruienilor

Istoricul solei, competența și experiența fermierului sunt decisive în managementul buruienilor. Cultura de porumb este cel mai puternic afectată de competiția buruienilor de la stadiul de 4 frunze până la cel de 9 frunze. Este periculos pentru plantele de porumb să intre în contact cu prea multe substanțe chimice între 7 și 9 frunze, când se formează paniculul și firele de mătase, consecințele posibile fiind reducerea numărului de boabe pe știulete, fecundarea deficitară și dezvoltarea insuficientă a paniculului.

ion-voinea.kws_b

Foto: hibrid KWS SMARAGD din grupa PLUS4GRAIN

 Hibrizii de porumb din grupa PLUS4GRAIN sunt KARPATIS FAO 340, KWS SMARAGD FAO 350, KONFIRMAS FAO 360, KWS KASHMIR FAO 370. Pentru mai multe detalii privind beneficiile acestora și cerințele de cultivare, vă recomandăm să contactați reprezentanții KWS. 

dr. ing. Ion Voinea
Director Dezvoltare Produse KWS Semințe

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →