Pământul suportă multe. Dar nu orice pământ este sol. De fapt, solul este un pământ cu anumite însuşiri înglobate în noţiunea de fertilitate, care le asigură plantelor condiţii de creştere şi de dezvoltare. Fertilitatea este o însuşire a solului dobândită în procesul de formare şi de evoluţie

Pornind de la starea de fertilitate momentană, fertilitatea poate fi ameliorată sau deteriorată prin lucrări agricole. De aceea este foarte important de cunoscut tipul de sol asupra căruia se îndreaptă tehnologia agricolă (prin lucrările normale ale solului, lucrări de ameliorare a solului etc.), precum şi caracteristicile tipului respectiv de sol.

Fertilitatea creşte prin tehnologii adaptate tipului de sol

În adâncime, un anumit tip de sol este alcătuit dintr-o succesiune caracteristică de straturi numite orizonturi. Această succesiune este urmarea evoluţiei foarte îndelungate (mii şi zeci de mii de ani) în anumite condiţii de climă şi în funcţie de roca mamă.

Din punct de vedere pedologic, orizonturile de sol au fost caracterizate şi denumite. Un anumit tip de sol nu are toate orizonturile din manualul de pedologie, ci o succesiune caracteristică de orizonturi. Tocmai de aceea există o mare diversitate de tipuri de sol. Şi tot din acest motiv este foarte important ca tehnologia agricolă să fie adaptată tipului de sol, pentru a-i creşte fertilitatea. Spre exemplu, la tipul de sol din foto 2 orizontul impermeabil cu conţinut mare de argilă începe de la 50-60 cm şi are o grosime foarte mare.

În acest caz, pentru elimarea excesului de apă, lucrările de ameliorare a solului trebuie să aibă drept scop eliminarea apei din parcelă prin canale, şi nu prin drenaj vertical (posibil dacă orizontul iluvial, de depunere de argilă, este la cca 40-50 cm şi are o grosime de cca 10 cm, cum vedem în foto 3).

Agricultura performantă nu se face cu lucrări de tip şablon. Tocmai de aceea, într-o anumită zonă agricolă există ferme cu rezultate foarte bune şi ferme cu rezultate slabe. Performanţele depind de puterea de înţelegere a acestui lucru.

Orizontul agricol al solului

Succesiunea orizonturilor se poate observa foarte bine pe profilul de sol. În imaginile 1, 2 şi 3 se poate observa cu uşurinţă că orizonturile de sol sunt succesive, dar nu sunt absolut paralele şi nici egale ca grosime. Imaginile reprezintă profile de sol din locaţii diferite. Frecvent, la suprafaţa solului dintr-o anumită parcelă se observă incluziuni de zone nisipoase, argiloase, sărături etc. În foto 1 se pot observa vinişoare şi incluziuni de calciu (de culoare albă).

Primul orizont de sol are, de regulă, o grosime de 25-35 cm. Acesta este şi orizontul agricol, adică orizontul în care se execută majoritatea lucrărilor solului. Frecvent, sub primul orizont este localizat un alt orizont de sol de grosime mică, cca 2-10 cm. Acest orizont poate fi cu conţinut mare de argilă şi deschis la culoare (foto 3) sau de culoare mai închisă, cu nuanţe roşiatice. Culoarea mai închisă nu îl face neapărat de o calitate mai bună.

Toate lucrările solului cu întoarcerea brazdei nu trebuie să se efectueze la o adâncime mai mare decât grosimea primului orizont. Dacă sunt necesare lucrări mai adânci, acestea se vor executa fără întoarcerea brazdei (scarificare adâncă etc.).

Circulaţia elementelor chimice în sol

În sol, permanent au loc reacţii chimice. Elementele chimice, necesare nutriţiei plantelor, dar şi cele care influenţează alte însuşiri ale solului circulă în sol pe verticală în jos şi în sus cu viteză şi în mod caracteristic fiecărui element chimic.

Circulaţia în jos are loc în principal sub influenţa precipitaţiilor. În cazul în care pe profilul de sol există un orizont impermeabil (foto 3), acesta blochează circulaţia în profunzime. Circulaţia apei în profunzime este mult îngreunată şi pe solurile cu conţinut mare de argilă în orizonturile superioare (foto 2).

Circulaţia în sus are loc sub influenţa evaporării, a capilarităţii şi a absorbţiei de către plante. În cazul în care pe profilul de sol există un orizont impermeabil aproape de suprafaţă, sub influenţa evaporării pot avea loc fenomene de sărăturare, dacă solul conţine cantităţi mari de săruri (natural sau din doze prea mari de îngrăşăminte).

Prin absorbţia de către plante, elementele chimice ajung din adâncime spre suprafaţă prin rădăcinile care rămân în pământ (foto 4) şi prin resturile vegetale ale recoltei, care sunt încorporate.

Datorită faptului că azotul este consumat de plante în cantitate mult mai mare decât celelalte elemente chimice, dar şi pentru că se poate pierde mai uşor prin levigare, imediat sub orizontul arabil este posibil ca pH -ul să fie puţin mai mare decât în stratul arabil. Aceasta nu înseamnă că trebuie arat mai adânc, doarece orizontul respectiv poate avea alte însuşiri nefavorabile.

pH-ul sau reacţia solului este o însuşire chimică şi este dată de concentraţia ionilor de oxidril din soluţia solului. Pentru plante, cea mai potrivită este reacţia slab acidă.

În sol există o serie întreagă de organisme vii: bacterii, ciuperci, insecte etc. O parte însemnată dintre acestea trăiesc pe seama plantelor de cultură, provocând pagube. Una dintre situaţii este ilustrată în foto 5, în care o ciupercă parazită o distrus rădăcina tinerelor plante de lucernă, provocând dispariţia plantelor în vetre.

Rejuvenalizarea plantelor la porumb

Pe fondul secetei şi arşiţei din acest an, o mare parte din culturile de porumb au fost compromise. Plantele nu au mai mătăsit, iar cele care au mătăsit nu au legat boabe. În acest context am remarcat un fenomen foarte rar şi de dorit a nu mai fi văzut: rejuvenalizarea plantelor. Practic, după o perioadă de secetă şi arşiţă accentuată a plouat foarte mult.

În parcela din foto 6, în perioada 26-29 august a plouat 240 litri/m.p. Şi pământul a preluat toată apa. Numai că după această ploaie, la toate plantele care nu aveau ştiulete (perioada normală a mătăsitului a fost 04-07 iulie) au reapărut buchete de ştiuleţi cu mătase proaspătă. Dar nu mai era polen.

În concluzie, accentuez faptul că lucrul pământului nu trebuie forţat. Când este vremea potrivită, pământul se lasă singur lucrat.

Însuşirile fizice ale solului

Textura solului este dată de proporţia dintre nisip, praf şi argilă. După textură, solurile sunt nisipoase, nisipo-lutoase, luto-nisipoase, lutoase, luto-argiloase, argilo-lutoase, argilose. Textura solului influenţează major acumularea şi circulaţia apei în sol.

Structura solului este dată de forma agregatelor de sol (a bulgărilor foarte mici). Structura este grăunţoasă, glomerulară, poliedrică, prismatică, lamelară etc.