Pentru a ajunge la acest rezultat, cercetătorii de la Academia Chineză de Ştiinţe Agricole au îndepărtat două gene folosindu-se de această tehnică revoluţionară de editare genetică (CRISPR). Potrivit Global Times, experimentele au demonstrat că plantele noi create au înflorit 31 de zile mai târziu şi au produs mult mai multe păstăi şi seminţe decât soiurile convenţionale. Varietăţile de soia cultivate în regiuni cu climă caldă au randamente scăzute din cauza perioadelor mai scurte de timp necesare pentru maturare, afectând înflorirea şi dezvoltarea deplină a plantelor.
În China, care este cel mai mare consumator de soia din lume, în condiţiile în care peste 80% din necesarul de consum este importat, soia este cultivată în principal în regiunile din nord-est şi provinciile Henan (centru) şi Anhui (est).
Cercetătorii de la Academia Chineză de Ştiinţe Agricole intenţioneză să modifice în continuare soia pentru a o face rezistentă la pesticide şi adaptabilă la mediile ostile, în timp ce autorităţile de la Beijing şi-au propus ca până în 2020 să extindă suprafeţele cultivate cu soia la 9,3 milioane de hectare!