Aveţi dreptul la trei încercări. Spre un hotel din Bucureşti? Nu, deşi ar putea foarte bine să se cazeze la un hotel. La sediul unei companii multinaţionale? Nu, deşi ar putea intra şi într-unul dintre blocurile înalte din Pipera. La un club de fotbal, să evalueze jocul unor juniori? Nu, nici vorbă, deşi ar putea ajunge şi acolo. N-aţi ghicit, vă spun eu: Cesar Guzman Aparicio va parcurge peste două sute de kilometri. Ca să calce pe pământul unui sat din Gorj, un sat numit Bustuchin, ale cărui dealuri sunt mai importante pentru extragerea ţiţeiului decât pentru agricultură. Nu vă grăbiţi să trageţi concluzia chiar acum la începutul acestui reportaj: spaniolul nu e petrolist, e fermier şi mai mult decât atât. E un animator al vieţii agricole locale, preşedinte de cooperativă agricolă şi pionier al culturii şofranului în Gorjul despre care un vechi cântec popular spune că e un judeţ sărac, ”pui cartofi şi nu se fac”. I-o fi mergând mai bine şofranului?
Din Madrid la Bustuchin
Pe antreprenorul sosit din ţara lui Don Quichotte îl întâlnesc la sediul primăriei din Bustuchin, după ce l-a anunţat viceprimarul Gheorghe Stoenescu. Mă frapează ţinuta elegantă, care contrastează cu vestimentaţia localnicilor într-o zi obişnuită de lucru. Iberul umblă îmbrăcat în costum de parcă ar merge la o şedinţă importantă. Cu toate acestea, nimic scorţos, înţepenit, în atitudinea lui. E comunicativ, iar pe teren, unde are cultura de şofran şi o plantaţie de zmeur şi de mur, se mişcă cu agilitate, de parcă ar juca într-un film de capă şi spadă. Guzman are 46 de ani. Este madrilen, dar are casă în Târgu Jiu şi în Bustuchin. A făcut studii economice în oraşul natal, dar a ajuns să-şi pună în aplicare cunoştinţele teoretice şi să-şi exercite flerul antreprenorial aici, în satul acesta gorjenesc, cu sonde şi pătrăţele de teren cultivate cu porumb şi triticale. ”Am făcut de toate în viaţa asta: am avut un restaurant, o sală de sport, am făcut tranzacţii cu obiecte de artă, am avut o firmă de consultanţă. Familia mea a fost de condiţie modestă, tata a lucrat ca angajat în comerţul cu peşte, iar mama a avut grijă de noi, cei patru copii ai lor”, îmi prezintă sumar CV-ul, aşezaţi cum stăm la o masă din lemn, la umbră, în timp ce soarele arde versanţii dealurilor.
România i-a adus sub nas agricultura, dar nu aşa, dintr-odată. Guzman a venit pentru prima oară în ţara noastră acum 14 ani, pentru afaceri în domeniul imobiliar. ”Veneam noaptea cu avionul, nu vedeam terenurile agricole, fie şi de la înălţime”, precizează spaniolul. Acum cinci ani, l-a cunoscut pe un nepot al primarului din Bustuchin, care i-a povestit despre comună şi despre posibilităţile de a dezvolta aici o afacere: ”Am venit la Bustuchin şi imediat m-am împrietenit cu primarul Ion Ciocea. Acum primarul este ca tatăl meu”, mărturiseşte Cesar Guzman Aparicio.
Aurul roşu
Intenţia lui Guzman era să construiască o fabrică de cărămidă în Bustuchin, dar a abandonat proiectul din cauza crizei financiare care a lovit atunci lumea întreagă. Banii şi echipamentele urmau să vină din Spania, dar partenerul său de afaceri nu s-a mai aventurat să investească. Cesar Guzman a privit atunci în jur şi în creierul lui de antreprenor neastâmpărat a sclipit o idee: să cultive şofran, plantă de la care se recoltează numai staminele, care, uscate, sunt vândute apoi foarte scump, cel mai scump condiment din lume, numit şi ”aurul roşu”. Guzman a observat că în zonă agricultura este ”foarte dezorganizată”. Agricultură de subzistenţă, practicată pe suprafeţe mici, pe terenuri necomasate, şi fără să fie orientată spre piaţă, astfel încât micii fermieri să obţină profit. ”E un potenţial uriaş aici, iar noi trebuie să facem afaceri ca în UE şi să vindem produsele în UE la preţuri europene”, se avântă iberul. Desigur, nu lipsesc obstacolele: mentalitatea românilor, care nu dă prea mare credit cooperării, şi birocraţia. Norocul lui Guzman e că se înţelege bine cu reprezentanţii administraţiei publice judeţene şi locale şi cu sătenii: ”Oamenii de aici sunt familia mea. Îmi spun Guzman. Cei din Târgu Jiu îmi spun spaniolul”.
A înfiinţat o cooperativă care numără în prezent, dacă am înţeles bine, vreo 70 de membri, din care 20 sunt din Bustuchin. Mai sunt fermieri din alte localităţi gorjene, dar şi din alte judeţe, cultivatori de zmeur şi de mur. {ofran, deocamdată, numai Guzman cultivă, aici, la Bustuchin: ”De pe 1000 mp se poate obţine 1 kg de substanţă uscată. Preţul unui kg variază de la 8000 de euro la 14.000 de euro. Într-un mall englezesc, patru stamine costă 4 euro. Anul ăsta sper să obţin trei kilograme”, spune fermierul. Staminele uscate sunt puse într-un borcan. Cam aceasta este unitatea de măsură a efortului depus pentru încheierea unui ciclu de cultură. Toată munca încape într-un borcan. Da, dar ce preţ are!
Depozitul frigorific
Deocamdată, sătenii din Bustuchin nu cultivă şofran, dar femeile din sat au muncit de-a lungul anului pentru plantarea şi recoltarea florilor, apoi pentru sortarea staminelor, obţinute în cultura lui Guzman. ”Femeile sunt răbdătoare. Pentru plantare am avut nevoie de 20 de persoane. Pentru recoltare şi sortare e nevoie de câte zece”, precizează spaniolul.
Pe lângă şofran, Guzman cultivă, de asemenea, zmeur şi mur, pe câteva hectare din cele 18 cât a reuşit să cumpere în sat. Îşi doreşte să obţină de la membrii cooperativei cantităţi mari, pe care să le exporte şi să le vândă la preţurile din UE. Ca să-şi atingă scopul, are nevoie de un depozit frigorific, pentru construirea căruia a iniţiat deja demersurile pentru obţinerea banilor europeni, dar noile reglementări i-au încurcat niţel planurile: ”Banii nerambursabili sunt acum mai puţini, în procent de 50%, înainte procentul era 80%”, mă lămureşte fermierul. Valoarea proiectului e de 800.000 de euro. Deocamdată, până să ajungă în UE, murele din Bustuchin, dar şi din alte sate, au ajuns, ambalate în caserole, în hypermarketuri din România. ”Am avut cereri din Germania, din Austria şi din Spania, dar le-am spus că nu am cantităţile necesare, suntem în creştere. Nu trebuie să ne grăbim. Dacă nu vom reuşi să vindem recolta proaspătă, vom procesa. Spania a făcut o greşeală investind banii europeni în infrastructură. Ar fi trebuit să construiască unităţi industriale, de procesare a producţiei agricole. Noi o să facem dulceaţă, lichior”, îmi explică Guzman.
Cesar Guzman Aparicio: „E potenţial uriaş, pământul este fertil, aici (în Bustuchin – n.r.) nu e multă poluare, localnicii sunt harnici, dar noi trebuie să facem afaceri ca în UE. Să vindem produsele pe piaţa din UE, cu preţuri europene”.
FORŢA EXEMPLULUI
Iberul Cesar Guzman Aparicio poposit pe meleagurile gorjene, în satul cu sonde şi agricultură de subzistenţă, vorbeşte mai mult la timpul viitor decât la prezent. El vrea să schimbe mentalităţi. Să-i organizeze pe oameni şi să ducă murele din Bustuchin în magazinele Occidentului, dar, deocamdată, planurile sale nu sunt finalizate. A reuşit, ce-i drept, să se obişnuiască cu sătenii, să le dezvăluie intenţiile sale antreprenoriale, să facă o cooperativă, să înfiinţeze o cultură de şofran şi una de mur şi zmeur, dar nu a reuşit încă să construiască depozitul frigorific, element-cheie pentru o afacere în stil mare, aşa cum îşi doreşte toată lumea. Cesar Guzman Aparacio, deşi stabilit de 5 ani în Bustuchin, e încă pe drum, dar dispunând de şanse mari să-şi vadă visul împlinit. Comuna, a cărei primărie condusă de Ion Ciocea a reuşit să acceseze mulţi bani europeni şi să-i investească cu chibzuinţă în diverse obiective, beneficiază şi din partea spaniolului, dacă nu neapărat în plan financiar, deocamdată, cu siguranţă în plan etic. Sătenii, văzându-l pe străinul acesta agil, neastâmpărat, transformând o coastă de deal în terenul unei ferme horticole, i-au urmat exemplul şi au îndrăznit mai mult în agricultura locală.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 13/218 (ediţia 1-14 august 2018)
Acest articol face parte din proiectul VIITOR PENTRU SATE. Creştem afaceri la ţară! – Diagnoza spaţiului rural românesc şi identificarea potenţialului investiţional.
Un demers jurnalistic realizat de REVISTA FERMA. Detalii AICI
