În decursul istoriei omenirii au evoluat multe pandemii, unele cu consecinţe devastatoare (ciuma, variola, tifosul, holera, febra galbenă, gripa şi altele). Ultima pandemie de proporţii catastrofice, care se păstrează încă în amintirea generaţiilor actuale a fost gripa din 1918, cunoscută mai ales sub denumirea de gripă spaniolă, care a produs 40-50 de milioane de victime. Este larg răspândită părerea că numărul de victime a fost, de fapt, mult mai mare, dar acestea nu au fost înregistrate şi raportate din cauza limitărilor tehnice şi a tulburărilor sociale de mari proporţii din mai multe ţări (URSS, India, Africa). Boala a cuprins toate continentele, fiind favorizată de: insuficienţa cunoştinţelor medicale, sărăcie, dezordinea socială de după Primul Război Mondial, lipsa antisepticelor, medicamentelor antivirale, inexistenţa antibioticelor şi a altor mijloacelor de prevenire şi de combatere. Se presupune că această pandemie a fost produsă de un virus gripal introdus în Europa de muncitorii chinezi, al cărui genom s-a reasortat cu un virus aviar existent în Europa, rezultând serotipul H1N1, faţă de care populaţia umană nu prezenta imunitate.
O altă pandemie, aproape la fel de gravă, a fost gripa asiatică, cauzată de virusul H2N2, care s-a produs tot prin reasortare genomică. Noul virus a dobândit trei segmente din genomul virusului gripal aviar şi cinci gene de la virusul uman. Această pandemiea început în Hong Kong (1957) şi s-a răspândit în China, SUA şi Anglia. În timpul primului val au rezultat 14.000 de morţi, după care a urmat un al doilea val (1958) care a provocat 1,1 milioane de decese.
Unele epidemii au evoluat concomitent la animale şi la om. Este cazul gripei aviare, produsă de virusul patogen aviar H5N1, care a infectat, în intervalul 1997 – 2007, milioane de păsări domestice şi 278 de persoane, dintre care 168 cu sfârşit letal.
Ultima pandemie, care evoluează şi în prezent, este provocată de un virus, care a fost numit de către Comitetul Internaţional pentru Taxonomia Viruşilor –SARS-CoV-2(prescurtările derivă de la: severe acute respiratory syndrome coronavirus 2). Acest nume a fost ales avându-se în vedere că virusul este asemănător (dar nu identic) genetic cu coronavirusul responsabil pentru epidemia SARS din 2003.
Boala produsă de acest coronavirus a fost numită oficial COVID-19 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii la data de 11 februarie 2020, conform Clasificării Internaţionale a Bolilorşiîn bazaliniilor directoare elaborate anterior în colaborare cu Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite. COVID-19provine de laprescurtarea denumirii Coronavirus (prin CO), atermenului virus (prin VI), a cuvântului discovered(prin D), la care s-a adăugat 19, de la 2019, anul identificării bolii. La stabilirea denumirii bolii s-a evitat folosirea numelui SARS, pentru a se preveni unele confuzii şi teama inutilă la populaţiile din Asia, care au fost cel mai grav afectate de epidemia SARS în anul 2003.
Primele cazuri de boală respiratorie acută, contagioasă, au fost semnalate în toamna anului 2019 în oraşul Wuhan, din China, iar virusul a fost identificat şi încadrat sub aspect taxonomic în anul următor (2020). Majoritatea celor îmbolnăviţi erau lucrători la sutele de gherete din piaţa en gros unde se vindeau fructe de mare, peşte, păsări, lilieci, arici, marmote, broaşte etc.
La data de 26 ianuarie, 2020 autorităţile statului au anunţat că a fost izolat noul virus, denumit atunci 2019-nCoV (redenumit ulterior: SARS-CoV-2). Teoriile conspiraţioniste care consideră că virusul ar fi o armă biologică, scăpată din laboratoarele de cercetare, nu au putut fi confirmate până în prezent. Studiile genetice deosebit de riguroase, efectuate de specialişti din mai multe ţări, sugerează că virusul provine de la lilieci.
OMS a considerat iniţial (la 30 ianuarie, 2020) că boala reprezintă o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional şi abia la 11 martie 2020, după ce au fost schimbate criteriile de clasificare a bolilor transmisibile, s-a acceptat trecerea acestei boli în categoria pandemiilor. Boala s-a extins foarte repede, la început în China centrală, Coreea de Sud, Italia, Iran, SUA şi apoi în alte peste 100 de ţări. Primele cazuri de COVID-19 din România şi Republica Moldova au fost confirmate pe 26 februarie şi respectiv pe 7 martie 2020.
Până la 13 noiembrie 2021, pe plan mondial au fost confirmate peste 253 de milioane de cazuri, din care peste 229 de milioane s-au recuperat şi au rezultat peste cinci milioane de decese, ceea ce face această pandemie una dintre cele mai mortale din istoria omenirii. În România au fost confirmate, până la data redactării acestei sinteze (15.11. 2021) 1.744.440 de infectări cu coronavirus. În total, în România au murit 53.264 de persoane infectate cu coronavirus.
Manifestarea bolii la om
COVID-19 se manifestă, după o perioadă de incubaţie variabilă (considerată în general a nu depăşi 14 zile) la majoritatea persoanelor infectate, cu forme uşoare sau moderate de boală. Cele mai frecvente simptome: febră, tuse; oboseală, pierderea gustului sau a mirosului. Simptome mai puţin frecvente: dureri în gât, dureri de cap, dureri musculare, diaree, iritaţie la nivelul pielii sau o decolorare a degetelor de la mâini sau de la picioare, ochi roşii sau iritaţi. Simptome grave: dificultăţi de respiraţie sau dispnee; incapacitatea de a vorbi sau de a se mişca; durere toracică. Investigaţiile prin imagistica medicală la nivelul toracelui evidenţiază frecvent leziuni la unul sau ambii plămâni. Prin examene de laborator ale sângelui se pun în evidenţă, în mod obişnuit, un număr scăzut de leucocite (leucopenie şi limfopenie) şi alte modificări patologice. Formele de boală depind în mare măsură de o serie de factori: vârstă, comorbidităţi, condiţia fizică, stadiul de evoluţie a bolii, nivelul de supraveghere medicală etc.
Manifestările clinice în detaliu, evoluţia bolii şi prognosticul, nefiind de competenţa subsemnatului, nu vor fi analizate în acest material.
Boala la animale
În Europa există şi alte specii şi varietăţi de coronavirus, care produc boli la animalele domestice şi sălbatice. Aceste boli prezintă manifestări diferite, unele putând fi asimptomatice, iar altele cu o simptomatologie extrem de variată (digestivă, respiratorie, nervoasă ş.a.). Cele mai importante boli (sub aspect economic) produse la animalele domestice de specii de Coronavirus sunt: gastroenterita transmisibilă a porcului; coronaviroza respiratorie porcină; encefalomielita porcului cu virus hemaglutinant; diareea epidemică a porcului; enterita cu coronavirus la viţei; bronşita infecţioasă aviară; enterita transmisibilă a curcilor (boala crestei albastre) şi enterita cu coronavirus canin (Moga Mânzat şi Ştiube, 2005). Frecvenţa şi gravitatea economică a focarelor variază în funcţie de patogenitatea tulpinilor de virus şi de receptivitatea populaţiilor de animale. Coronavirusurile care produc boli la animale sunt relativ specifice, în sensul că produc procese patologice doar la anumite categorii de animale şi în anumite condiţii favorizante, dar pot rămâne în stare de portaj la organisme nereceptive, de unde pot apoi ajunge în mediul ambiant şi la speciile receptive.
Proprietarii de animale de companie sunt interesaţi să afle dacă, îngrijind şi bucurându-se de ele, nu riscă să se contamineze cu virusul SARS-CoV-2, care produce COVID-19. Oficiul Internaţional de Epizootii (OIE) citează câteva cazuri în care animalele de companie (câinii şi pisicile) s-au dovedit pozitive la testările de laborator, dar în acele cazuri investigaţiile amănunţite au relevat că, de fapt, nu animalele de companie au reprezentat sursa de infecţie a proprietarilor, ci animalele au contractat infecţia de la stăpânii lor (Moga Mânzat, 2020). În Italia (Lombardia) în cursul anului 2020, au fost efectuate teste serologice la 540 de câini şi 277 de pisici din zone afectate puternic de pandemie. Au fost detectaţi anticorpi faţă de SARS-CoV-2 la 3,4% dintre câini şi 3,9% dintre pisici.
OIE recomandă ca persoanele pozitive SARS-CoV-2 să limiteze contactul cu toate animalele şi să transfere, dacă se poate, obligaţiile de îngrijire a animalelor către alte persoane, până la vindecare sau negativarea testelor. Persoanele care deţin animale de companie cu semne asemănătoare COVID-19 trebuie să se adreseze medicului veterinar şi să izoleze animalele până la încheierea investigaţiilor de specialitate.
În Olanda există în jur de 160 de ferme de nurci, ţara fiind al patrulea cel mai mare producător de blănuri din lume. În cursul anului 2020 au fost descrise câteva focare de infecţie cu SARS-CoV-2 la nurci. Nu s-a stabilit dacă nurcile au fost infectate de la om sau din altă sursă, dar examenele de laborator au stabilit că tulpina de virus găsită la nurci a fost similară cu cea care circula la oameni. Ca măsură de precauţie, au fost ucise peste un milion de nurci.
În Spania, care are 38 de ferme de nurci, în acelaşi an 2020, a apărut un focar de infecţie cu SARS-CoV-2 la fermele de nurci într-un sat din regiunea Aragon, după ce 14 angajaţi au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. Autorităţile veterinare spaniole au dispus uciderea a peste 92.000 de nurci, după care a fost efectuată o dezinfecţie riguroasă. La examenele efectuate s-a constat că 90% dintre nurci au fost infectate cu noul coronavirus.
Ministerul Sănătăţii din Polonia, conform Reuters (13 februarie 2021), a confirmat că la sfârşitul lunii ianuarie 2021, boala COVID-19 a fost descoperită şi la nurcile dintr-o fermă din districtul Kartuzy, acesta fiind primul focar din Polonia. Toate nurcile din ferma respectivă urmau să fie sacrificate.
Pe baza dovezilor acumulate din focarele descrise mai sus şi din altele din Danemarca, a rezultat fără dubiu că virusul SARS-CoV-2 se poate transmite de la nurcă la om şi viceversa. Din acest motiv, la începutul lunii noiembrie din acest an, Danemarca a început sacrificarea tuturor celor 17 milioane de nurci, după ce în câteva sute de crescătorii a fost semnalată prezenţa noului coronavirus şi mutaţii ale acestuia în rândul oamenilor.
Conform datelor citate de Agerpres, recent (martie, 2021) Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 pentru animale, care a fost testat pe câini, pisici, vulpi arctice, nurci şi alte animale.
Agentul patogen
Din punct de vedere chimic virusurile sunt nucleoproteide, invizibile la microscopul optic. Acestea conţin un singur fel de acid nucleic, fie ADN, fie ARN, care reprezintă genomul, în jurul căruia există un înveliş protector de natură proteică. În biologie virusurile sunt adeseori considerate a fi cea mai simplă formă de viaţă acelulară.
În realitate, virusurile nu prezintă caracteristicile fundamentale ale formelor de viaţă: nu prezintă metabolism; nu respiră; nu se hrănesc; nu produc energie; nu cresc în dimensiune; nu se divid. Descoperirea virusurilor este atribuită lui D. Ivanovski, microbiolog rus. Acesta, între anii 1887 şi 1890, a demonstrat că agentul care produce boala mozaicului tutunului (planta) trece printr-un filtru de porţelan, care reţine toate bacteriile. Din acest motiv, agentul patogen al acestei boli a fost considerat mai multe decenii a fi un „virus filtrabil”. Cuvântul “virus” este preluat din limba franceză, având ca etimon latinescul „venenum” şi „uirus”, care au acelaşi înţeles de otravă sau venin (după Grand Dictionnaire Encyclopédique Larousse). În anul 1935, W. Stanley, de la Institutul Rockefeller, a purificat virusul şi a obţinut preparate cristaline (aciforme), care erau infecţioase, pentru această descoperire fiindu-i acordat, în anul 1946, Premiul Nobel pentru Chimie.
Progresele extraordinare ale ştiinţei din ultimul secol au pus în evidenţă şi alţi agenţi patogeni, care nu fac parte din „lumea vie”, cum sunt prionii, care sunt un fel de proteine infecţioase, fără genom şi acizi nucleici (nici ADN şi nici ARN). Prionii produc un grup de boli neurodegenerative transmisibile, numite boli prionice. Dintre acestea, cea mai cunoscută este encefalopatia spongiformă bovină (boala vacii nebune), dar există şi forme de encefalopatie spongiformă la alte specii de animale (scrapia la ovine şi caprine, encefalopatia spongiformă a cervidelor etc.). Din categoria bolilor prionice ale omului fac parte: boalaJacob, insomnia fatală familială, boala Kuru şi altele. Prionii nu sunt afectaţi de sistemul imunitar şi în mod surprinzător rezistă la temperaturi extreme şi la solvenţi puternici.
Cu toate că virusurile se află sub aspect filogenetic la limita dintre „viu” şi „neviu”, acestea pot să pătrundă în celulele vieţuitoarelor unicelulare (cum sunt bacteriile, în care pătrund bacteriofagii) sau pluricelulare (cum sunt ciupercile, plantele, protozoarele, viermii, moluştele, păsările, mamiferele etc.), pe care le obligă să producă virusuri identice cu cele care au produs infecţia. Subordonarea celulelor în care au pătruns şi obligarea acestora să producă componentele virale şi să le asambleze în particule virale noi se realizează prin codul genetic al speciei, încrustat în acidul nucleic viral. În acest mod, deşi nu au capacitate de autoreproducere, virusurile pot determina procese patologice la diferite vieţuitoare.
Coronavirusurile sunt relativ simple sub aspect structural. Prezintă o formă rotundă şi au dimensiuni de 120 -160 nm. Conţin un lanţ de ARN monocatenar, care reprezintă genomul, acesta fiind învelit într-o capsidă de natură proteică, cu simetrie helicoidală. Capsida şi genomul viral alcătuiesc nucleocapsida, care esteînconjurată de un alt înveliş exterior, numit pericapsidă sau peplos de natură lipoproteică. La suprafaţa peplosului prezintă numeroase emergenţe (peplomere) pedunculate, cu extremităţi bulboase, numite şi spiculi (spike) de natură glicoproteică, dispuşi radial, sub formă de coroană, de unde derivă denumirea de Coronavirus. Proteina din spiculi (spike protein)conferă specificitatea virusului sub aspect imunologic şi joacă un rol important în fixarea virusului de peretele celular. Această glicoproteină induce sinteza anticorpilor specifici cu rol protector, postinfecţios sau postvaccinal.
Structura schematică a unui virion SARS – CoV– 2 (Wikipedia)
Până în prezent, au fost identificate cel puţin şapte coronavirusuri umane. Patru dintre ele (HCoV-NL63, HCoV-229E, HCoV-OC43 şi HKU1) cauzează, de obicei, boli respiratorii uşoare la oamenii adulţi. Cu toate acestea, ele contribuie la aproximativ o treime din infecţiile numite „răceli comune/obişnuite”, iar la persoanele cu sistem imunitar slăbit pot provoca forme mai grave de boală, care pun viaţa în pericol. Celelalte trei coronavirusuri (care provoacă MERS, SARS şi COVID-19) cauzează boli mai severe şi chiar mortale. Boala COVID-19 tinde să fie mai uşoară decât SARS şi MERS, dar mai severă decât boala cauzată de cele patru coronavirusuri comune.
Majoritatea cercetătorilor considerăcă toate cele şapte coronavirusuri umane provin de la animale, fiind de natură zoonotică. Virusurile care provoacă COVID-19 (SARS-CoV-2), SARS (sindromul respirator acut sever cu SARS-CoV şi MERS (sindromul respirator din Orientul Mijlociu cu MERS-CoV) au provenit probabil de la lilieci. Cercetările efectuate la Institutul Pasteur din Paris au stabilit că mai ales speciile de lilieci cu potcoavă, insectivori (Rhinolophus affinis) constituie o rezervă importantă de coronavirusuri în China, Vietnam, Laos şi în alte ţări asiatice. Unele virusuri izolate de la lilieci sunt aproape identice structural cu cele care produc la om COVID-19. Nu este încă clară modalitatea de transmitere la om, care poate fi directă sau prin intermediul unor specii de mamifere. Mulţi cercetători presupun că cel mai adesea boala se transmite de la lilieci la pangolin (Manis javanica) şi apoi, în urma unei reasortări genetice, care are loc în organismul acestui mamifer, se transmite la oamenii care vânează această specie pentru comercializarea solzilor şi ghearelor utilizate în medicina tradiţională chineză. Nu este însă exclusă în totalitate şi posibilitatea ca unele coronavirusuri specifice liliecilor să fie capabile să infecteze oamenii direct, fără să treacă printr-un mamifer intermediar.
Articolul face parte din „SITUAŢIA PANDEMIEI COVID-19 ÎN ROMÂNIA” – material informativ şi punct de vedere, expus de omul de ştiinţă Mihai Decun, profesor la Facultatea de Medicină Veterinară, cu doctorat în microbiologie şi cu o activitate ştiinţifică în microbiologia sanitară de peste 40 de ani.
Pe aceeaşi temă mai puteţi citi:
