Niciodată nu mi-au sunat mai clar şi mai des în minte cuvintele introductive ale Mioriţei, „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…”, decât atunci când am străbătut recent drumurile cotite ale munţilor cu vârf domol din Maramureş. Simfonia de culori şi arome, peisajele impresionante, casele – mici bijuterii artizanale – concurează, în miez de vară, cu cele mai faimoase staţiuni montane din Elveţia, Austria sau Franţa.

BUNĂTĂŢI DIN MARAMUREŞ

Înainte de a ajunge la ansamblul mănăstiresc de la Bârsana, un spaţiu perfect întreţinut şi amenajat, cu a sa biserică de lemn inclusă în patrimoniul cultural UNESCO, treci prin Năneşti, pe care unii îl numesc „satul cu solarii”, datorită numărului mare de producători care te îmbie cu legumele lor proaspăt culese. La intrarea în Năneşti dinspre Sighetu Marmaţiei, dacă vei încetini din goana maşinii, sigur vei fi tentat să opreşti. Roşul aprins al ardeilor şi dimensiunile impresionante ale tomatelor, sau porodici cum îi spun moroşenii, te vor cuceri imediat.

O doamnă plină de energie mă întâmpină zâmbitoare. „Chiar produceţi aici aceste legume? Nu sunt de import?”, o întreb eu, iscoditor. Fără să stea prea mult pe gânduri, Anuţa Tămaş gesticulează cu mâna şi mă invită să fac doar câţiva paşi în spatele tarabei de la şosea pentru a mă convinge. Pe măsură ce mă apropii de solar, simt cum mirosul legumelor coapte îmi mângâie nările. Vizual, impactul este copleşitor – armonia de culori şi bogăţia rodului completează acest tablou impresionant. Jamie Oliver m-ar invidia cu siguranţă…

FERIŢI DE COLECTIVIZARE

Agricultura a fost dintotdeauna un mijloc de subzistenţă pe aceste meleaguri, chiar şi pe vremea comuniştilor, pentru că aici nu a existat colectivizare. Cu toate astea, în zonă rar vezi pe cineva care să cultive legume în spaţii protejate. Dacă n-ai şti că te afli pe Valea Izei, la Năneşti ai crede că ai nimerit într-unul din vestitele bazine legumicole ale ţării. Nu mai puţin de 15 producători autorizaţi sunt astăzi înregistraţi aici, fiecare cu propriul punct de vânzare, pe marginea drumului.

UN MODEL PENTRU SĂTENI

„Ficiorul meu a fost primul care a înfiinţat un solar, acum cinci ani. Pentru că i-a mărs bine, şi alţii s-au apucat de cultivat legume. Noi avem un hectar şi 33 de ari, pe lângă cele aproape două hectare în câmp deschis. Avem sistem de irigare prin picurare, totul este automatizat. Atât suprafaţa protejată, cât şi cea exterioară are asigurat necesarul de apă. Răsadurile ni le producem noi, dar sămânţa o cumpărăm de la o firmă din Carei. Avem un solar special pentru pregătirea de răsaduri”, mi-a mărturisit Anuţa.

ROŞIA DE UN KILOGRAM

Pentru un orăşean ca mine, care vara asta am plătit şi 10 lei pe kilogramul de roşii, preţurile pe care le percep producătorii din Năneşti mi se par chiar mici. Unde mai pui că marfa lor este de o calitate net superioară faţă de ce poţi găsi în supermarket. Roşii mari şi zemoase, ardei kapia cu gust pregnant, castraveciori numai buni de pus la murat… Tomatele se vând cel mai bine, mă asigură Anuţa. Varietatea roze e puţin mai scumpă – 6 lei/kg, dar e şi cea mai arătoasă – o bucată poate cântări lejer un kilogram! Cele galbene se vând cu 5 lei, iar clasicele roşii, cu 4 lei. „Pe cele galbene lumea le cumpără mai mult din curiozitate, sau pentru salate, că dau culoare farfuriilor. Gustul aduce puţin cu cel al pepenelui galben, dar am înţeles că au şi anumite proprietăţi benefice, pentru cei care suferă de diabet. De obicei, cine a cumpărat o dată de la noi se întoarce şi a doua oară, cel puţin”, constată cu mândrie maramureşeanca.
Am pus ochii pe nişte kapia, tocmai culeşi de fiul meu din solar – „6 lei”, îmi spune femeia. „Păi şi atunci, întreb eu, vânăta cu cât o daţi?” „Cu 5 lei, la fel ca ardeiul galbăn”, îmi răspunde imediat.

PANDEMIA A AFECTAT VÂNZĂRILE…

Ai fi tentat să crezi că oamenii ăştia fac bani frumoşi, însă efectele pandemiei se simt şi aici. Preţurile nu sunt neapărat mai mici decât în alţi ani, doar că puţină lume se mai opreşte să cumpere de pe marginea drumului. Deşi ne aflăm într-o zonă turistică. „Anul acesta numărul turiştilor a scăzut semnificativ din cauza crizei. Pe lângă asta, noi aprovizionăm şi pensiunile din jur. Iar comenzile au scăzut dramatic, în special în prima jumătate a anului, când au existat restricţiile de deplasare”, mi-a explicat Anuţa.

…ŞI FORŢA DE MUNCĂ

Înainte de pandemie, marfa era vândută şi la piaţa de gross din Cluj-Napoca, dar şi în pieţele săteşti din apropiere. Acum, ea stă de dimineaţa de la 8-9 până la asfinţit aşteptând clienţii la taraba de pe marginea şoselei. În vremurile acestea, o zi bună înseamnă vânzări de 800 de lei. Tot din cauza crizei Covid-19 a scăzut şi forţa de muncă. Se descurcă cum poate. Practic, toţi din familie sunt împlicaţi acum – ea, băiatul, nora şi cuscrii. „Înainte de pandemie mai aduceam zilieri din satele vecine, dar acum e mai complicat. Nici nu vrem să riscăm. E o problemă foarte serioasă cu forţa de muncă în această perioadă”, se plânge femeia.

MISTREŢII FAC PRĂPĂD

Înainte de ’89, ţăranii erau proprietarii pământurilor, pe care le lucrau cu trudă. De obicei cultivau porumb, grâu, cartofi şi ceva lucernă şi trifoi pentru animale. Mălai, cum zic localnicii, nu se mai cultivă, pentru că vin mistreţii şi îl mănâncă. La fel şi cu cartofii, pe suprafeţele care sunt mai departe de casele oamenilor. „Avem trei hectare ale noastre. Mai avem şi fâneţe şi plantaţii de pomi fructiferi, dar le-am dat în îngrijire altora pentru a ne putea ocupa mai bine de solarii”, îmi spune Anuţa.

20.000 DE EURO HECTARUL

Terenuri nu prea sunt disponibile la vânzare în zonă. Oamenii ţin la pământul lor, nimeni nu vrea să-l înstrăineze. Doar cine mai pleacă în alte părţi şi îşi lichidează gospodăria. Cu toate astea, familia Tămaş a reuşit să achiziţioneze recent 6 ari cu 1.200 de euro. O palmă de pământ pe care să-şi extindă suprafaţa de solarii. Asta înseamnă că hectarul ar fi fost 20.000 de euro!

INTERMEDIARI CU BUN SIMŢ

În aceeaşi situaţie se află şi Gheorghe Vancea, care împreună cu fratele său deţine o suprafaţă de 40 de ari de solar. A lucrat şi el zece ani în Spania, într-o exploataţie viticolă, iar din 2017 cultivă legume la Năneşti. Tot ce a câştigat până acum a reinvestit. A băgat vreo 40.000 de euro numai în solarii. Pentru înfiinţarea unui solar cu o suprafaţă de 10 ari (1.000 metri pătraţi) a plătit 10.000 de euro, sumă care include sistemul de irigaţii şi folia dublă. Manopera nu l-a costat nimic pentru că s-a ocupat singur de construcţie, împreună cu fratele său. Vinde la şosea, ca toţi ceilalţi, iar printre clienţi se numără şi intermediari, care vin şi cumpără marfa en-gross. „Sunt persoane care locuiesc în zonă şi apoi vând mai departe în pieţe. Trebuie să las din preţ. Un leu la kilogram. Într-un fel nici nu e chiar atât de rău, pentru că au şi ei cheltuieli cu transportul. Plus că de obicei cumpără cantităţi mai mari. Scăpăm şi de grijile statului în pieţe”, mi s-a confesat Gheorghe Vancea.

PRODUSE MONTANE

Cu câteva zile înainte de a ajunge eu în acest loc minunat, fusese aici în trecere şi ministrul Agriculturii. Vizita le-a picat bine fermierilor pentru că tocmai au aflat că s-ar putea ca de la anul şi alte legume cultivate în spaţii protejate, nu doar roşiile, să beneficieze de acel sprijin de 3.000 euro. „Banii obţinuţi prin Programul Tomata e un mare ajutor pentru noi, pe lângă subvenţia de la APIA pe care o primim în fiecare an. Fără sprijin de la guvern nu ne-am descurca. Noi nu putem ieşi la piaţă numai cu roşii. Aici suntem într-o zonă defavorizată. Produsele noastre sunt considerate produse montane”, recunoaşte Gheorghe Vancea.

Oameni faini, harnici şi truditori, moroşenii au o vorbă: „Nu-i slobod să meri la drum fără a îmbuca ceva!” Recunosc, săptămâna pe care am petrecut-o în nordul Transilvaniei a fost o experienţă deosebită, mai ales din punct de vedere culinar. La plecare am avut grijă să-mi fac ceva provizii şi pentru la iarnă…

CU GÂNDUL LA ASOCIERE

Gheorghe Vancea e conştient că numai o eventuală asociere între mai mulţi producători le-ar putea asigura năneştenilor beneficii economice mai mari. „Asocierea ar fi bună pentru că poate aşa am ajunge şi noi în supermarketuri. Înainte de asta am avea însă nevoie de o hală frigorifică pentru depozitare pe termen lung. Pentru că noi tot ce recoltăm azi trebuie să vindem într-o zi, două. Sper să accesăm un proiect împreună anul viitor şi în felul ăsta să punem şi bazele unei asociaţii de producători”, susţine legumicultorul.

un reportaj de
LIVIU GORDEA