Fermierii nu trebuie să confunde schema de plată unică pe suprafață (SAPS) cu subvenția pe suprafață, care include, pe lângă SAPS, și alte plăți: plata redistributivă, plata pentru înverzire, plata pentru tineri fermieri, sprijinul cuplat etc.
Termenul limită pentru plata avansului din SAPS către fermieri este 30 noiembrie 2015. Din 1 decembrie se intră în perioada de plăți regulare și nu se mai poate plăti nici un avans. Mihai Puțintei, directorul general al APIA, spune că „se fac eforturi supraomenești” pentru a le plăti fermierilor avansul pe suprafață până la sfârșitul lunii noiembrie. Acesta recunoaște că dacă plata avansului nu va începe pe la mijlocul lunii noiembrie, fermierii și-ar putea primi banii abia în ianuarie 2016.
Avans: 69% din SAPS și 85% din agromediu
Comisia Europeană permite statelor UE să acorde în 2015 un avans de 70% din SAPS și 85% din plățile pe agro-mediu (Reg. delegat 1748/2015). ~n anii trecuți, agricultorii au primit 50% din SAPS și 75% din plățile de agro-mediu. „Vom încerca să dăm 69% din SAPS și 85% din agromediu la cei care au animale, pe zona de pășuni”, a promis, la finalul lunii octombrie, George Turtoi, din poziția de secretar de stat în MADR.
MADR are bani pentru plata avansului, după ce, la finalul lunii octombrie, a primit un împrumut de 1,6 miliarde lei de la Ministerul de Finanțe, din care să facă plăți aferente schemelor de plată directe pe suprafață, inclusiv avansul pe 2015.
Misiune imposibilă pentru APIA?
Pentru 2015, statele UE au derogare să plătească avansul din SAPS doar cu finalizarea controlului administrativ, fără să fi încheiat și controalele pe teren (Reg. UE 1748/30 septembrie 2015). Chiar și așa, pentru APIA pare o misiune aproape imposibilă. La începutul lunii noiembrie, procentul de verificări la nivel național era aproape de 80%, după care APIA ar fi trebuit să demareze controlul de tip batch: supervizarea tuturor informațiilor introduse în sistem, cu scopul de a descoperi erorile strecurate – suprapuneri de parcele, rubrici greșit completate de fermieri în cererile unice etc..
Așa că, totul depinde de APIA, mai exact dacă angajații Agenției vor reuși să rezolve problemele cu softul care gestionează cererea unică de plată și să termine controalele înainte de finalul lunii noiembrie. Dacă nu, fermierii vor primi banii anul viitor. Plățile directe (subvențiile pe suprafață, schemele de sprijin cuplat sau ajutoarele naționale tranzitorii pentru sectorul vegetal și zootehnic) se efectuează în perioada 1 decembrie 2015 – 30 iunie 2016 (Reg. UE 1306/2013).