6 minute de citit

Saaten Union a creat tradiția noutății

Saaten Union 1 Saaten Union a creat tradiția noutății

Și în această toamnă, Saaten Union este pregătită să ofere fermierilor noi soiuri și hibrizi. Credința liderilor acestei companii este că genetica reprezintă, alături de tehnologie, elementul cheie al progresului în agricultură.

În spiritul acestei filosofii, în campania de toamnă fermierii români vor avea la îndemână noi hibrizi de rapiță, soiuri noi de grâu, hibrizi de orz și triticale, toate adaptate condițiilor din România.

Șapte noutăți pentru campania de toamnă

Așa cum arăta Mihai Mirițescu, directorul general al Saaten Union România, „genetica este cea care dă startul noii culturi. Amelioratorii noștri, alături de producătorii profesioniști de sămânță, pun un mare accent pe calitatea seminței, pornind chiar de la primele verigi de multiplicare. Rolul nostru este de a pune la dispoziția fermierilor din România, și nu numai a lor, un material genetic performant și calitativ”.

Pentru campania de toamnă a acestui an, Saaten Union pune pe piață doi hibrizi noi de rapiță, două soiuri de grâu, un soi nou de orz, alături de unul lansat mai devreme, dar care de-abia de-acum încolo va intra în producția curentă, precum și un nou soi de triticale.

Saaten Union 5 Saaten Union a creat tradiția noutății
Mihai Mirițescu, directorul general al Saaten Union România

„Performanța stă în fiecare soi în parte, în însușirile și caracteristicile varietății și în rezultatele de producție realizate pe câmpurile dumneavoastră. Fără această performanță, agricultura ar fi o ramură statică. Drept urmare, vă recomandăm să încercați, testați, verificați și să cultivați genetica Saaten Union!” – MIHAI MIRIȚESCU, Director general Saaten Union România

Rapiță pentru recolte sigure

  • Triathlon este un hibrid de rapiță semitardiv, caracterizat de o putere de creștere remarcabilă și o masă foliară puternică, care îi oferă o capacitate de regenerare rapidă în primăvară. Astfel, devine o alegere prioritară pentru semănatul târziu. Este un hibrid special creat pentru a avea rezistență la stresul climatic: este tolerant la secetă, grindină, căldură, rezistent în iarnă, dar și la o multitudine de agenți patogeni și dăunători, precum TuYV și RLM7 Phoma. În plus, are o rezistență mare la spargerea păstăilor, ceea ce oferă un potențial de producție satisfăcător, chiar și în condiții dificile. Cu toate că plantele sunt de o înălțime medie spre înalte, se remarcă printr-o utilizare eficientă a apei.
  • Manhattan are caracteristici care îl fac să se preteze la semănatul timpuriu. Este un hibrid semitimpuriu, care are o dezvoltare echilibrată a plantelor, cu o înălțime medie spre înaltă. Dezvoltarea mai lentă în toamnă este caracteristica ce îl recomandă pentru semănatul timpuriu. În schimb, perioada de înflorire este medie spre târzie, iar cea de maturitate medie spre tardivă. Este un hibrid caracterizat de o dezvoltare foarte puternică a rădăcinilor, ceea ce îi permite să facă față foarte bine secetei. În același timp, se poate aproviziona cu azot din straturile mai adânci ale solului, folosind cu o mai mare eficiență acest element. Pe lângă toate acestea, are un pachet complet de rezistențe la TuYV și RLM7, ca și o toleranță ridicată la Sclerotinium și Verticila. Ansamblul acestor caracteristici face ca plantele să aibă o sănătate maximă în perioada de recoltat.

Saaten Union 2 Saaten Union a creat tradiția noutății

Grâu cu producții stabile, indiferent de condiții

Din noua ofertă, nu putea lipsi grâul, una dintre cele mai importante culturi din România. Anul acesta, Saaten Union propune două soiuri noi: Barba și SU Tarroca.

  • Barba este un soi de grâu aristat, semitimpuriu, cu o vigoare foarte bună la răsărire. Este clasificat în clasa de panificație A, cu un conținut de proteină de 13%, iar de gluten de 29-30%. Are o greutate hectolitrică de 79-81 kg. De-a lungul celor trei ani de testare în România, producțiile înregistrate în Bihor au fost de 9,5 t/ha, în Călărași de 7,9 t/ha, iar în Neamț de 11,7 t/ha. Densitatea de semănat recomandată este de 360-380 boabe germinabile (b.g.)/mp, ceea ce asigură o densitate medie la recoltat de 750 spice/mp. Este caracterizat de o înfrățire puternică și o rezistență bună la iernare, ca și la înghețurile târzii din primăvară. Are o toleranță crescută la făinare și Septoria și foarte bună la rugini și Fusarium.
  • SU Tarroca este un soi semitardiv, care dă rezultate excepționale în zonele unde nivelul precipitațiilor în perioada de vegetație depășește 350 mm. Este nearistat și are o mare capacitate de înfrățire, putând duce la maturitate patru-cinci frați. Densitatea de semănat recomandată este de 340-360 b.g./mp, cu o producție de 670-750 spice recoltabile/mp. Are un conținut de proteină de 12,5-13% și de 27-28% gluten. Greutatea hectolitrică este cuprinsă între 78 și 80 kg, iar calitatea de panificație este bună. În timpul testărilor, producțiile medii înregistrate în Bihor au fost de 9,2 t/ha, în Călărași de 8,7 t/ha, iar în Neamț de 9,5 t/ha. Aceste cifre demonstrează stabilitatea producțiilor la acest soi, chiar în condiții diferite.

Saaten Union 6 Saaten Union a creat tradiția noutății

Orz adaptat în toate zonele

Orzul este și el una dintre culturile de toamnă intens practicate.

  • Soiul SU Laurielle, de toamnă, semitimpuriu oferă o bună adaptabilitate pedoclimatică, dovedind bune rezultate, atât în sudul, cât și în nordul României. În timpul testării, în Bihor a realizat o producție de 9,8 t/ha, iar în Neamț de 9,2 t/ha. În sud, în Teleorman s-au obținut 8,6 t/ha, iar în Călărași 8,5 t/ha. Densitatea de semănat a fost de 340-360 b.g./mp, care a asigurat la recoltare minim 750 spice/mp. Acest soi este caracterizat de o intrare rapidă în vegetație, iar plantele sunt robuste. Are un conținut de proteină de 12%, iar greutatea hectolitrică este între 66 și 68 kg.
  • Jakubus are avantajul că se adaptează foarte bine și pe terenuri dificile și reci. Este un soi de orz pe șase rânduri, tardiv, care a dovedit în perioada celor trei ani de testare că are un potențial mare de producție. În Bihor s-au obținut 10 t/ha, în Călărași 8,9, la fel ca și în Teleorman, iar în Neamț 9,1 t/ha. Are un conținut ridicat de proteină, de 13-14%, cu o masă hectolitrică de 65-69 kg.

Saaten Union 3 Saaten Union a creat tradiția noutății

Triticale pentru cultura bio

  • Bilboquet, noul soi de triticale, are o dublă utilizare: atât ca boabe, cât și ca siloz. Poate fi utilizat cu succes atât în cultura convențională, cât și în cultura bio. Prezintă o toleranță foarte mare la principalele boli foliare. Maturitatea este semitimpurie. Rezultatele testărilor au arătat o productivitate de 10,4 t/ha în Neamț, 9,7 în Teleorman, 9,1 în Bihor, dar „doar” 7,2 în Călărași.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →