Cantităţile totale de precipitaţii prognozate vor avea o tendinţă deficitară în cea mai mare parte a ţării.
Aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.
Rezerva de umiditate din sol: În cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, la sfârşitul lunii ianuarie, va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim, în majoritatea zonelor de cultură ale ţării. În Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei şi, local, vestul teritoriului, se vor menţine deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi puternică).
Caracteristici fenologice: Culturile agricole îşi vor continua repausul biologic în aproape toate zonele, cu excepţia unor areale restrânse din vestul şi sudul ţării, unde în zilele cele mai calde, datorită regimului termic din aer şi din sol mai ridicat, local, la cerealele păioase de toamnă vor fi posibile reluări lente şi temporare ale proceselor vegetative. Totodată, temperaturile minime din aer, deosebit de scăzute din perioadele cele mai reci, vor putea afecta aparatul foliar prin brunificări şi degerături ale vârfului frunzelor, în special la plantele înfiinţate în afara perioadei optime şi pe terenurile cu un strat superficial de zăpadă (1-10 cm).
Orzul şi grâul de toamnă se vor afla în fazele de răsărire, formare a frunzei a treia şi înfrăţire, în cea mai mare parte a teritoriului agricol al ţării.
La rapiţă se va înregistra creşterea frunzelor, speciile prezentând 1-3 frunze bazale îngălbenite sau uscate parţial/total. Per ansamblu, starea de vegetaţie a culturilor semănate în epoca optimă se va prezenta bună şi medie, respectiv medie şi slabă la cele tardive.
În toate plantaţiile, speciile pomicole şi viticole vor parcurge în continuare stadiul de repaus vegetativ.
În condiţiile agrometeorologice prognozate, lucrările agricole specifice acestei perioade vor fi sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.
RECOMANDĂRI DE SPECIALITATE
• Efectuarea controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor la speciile de toamnă, precum şi a elementelor de rod la pomii fructiferi şi viţa-de-vie;
• Aplicarea îngrăşămintelor organice în vii şi livezi;
• Administrarea îngrăşămintelor minerale pe bază de azot şi potasiu la culturile de toamnă.
Prognoza meteorologicǎ sezonierǎ se elaboreazǎ cu anticipaţie de 1-3 luni având un caracter orientativ şi grad de realizare de peste 60-65%. De aceea, aceste estimǎri sezoniere sunt permanent actualizate prin prognozele pe termen scurt (1-3 zile) şi mediu (7-10 zile), cu un grad de realizare de peste 87-95%.
Click AICI şi urmăreşte prognozele agrometeorologice actualizate săptămânal pe portalul nostru de ştiri: www.agroinfo.ro.
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director general:
Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Dumitru ANGHEL, Rodica TUDOR, Oana-Alexandra OPREA, Maria RADU, Alexandru VOEVOZEANU, Ionela STAN
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro