RUSIA
Circa 79% din producţia de cereale a Rusiei a fost recoltată (la 27 septembrie), ceea ce echivalează cu 81,1 milioane tone de cereale (faţă de 53,5 milioane tone în 2010 şi 79,4 milioane tone în 2009). Astfel, anul acesta, numai recolta de grâu a fost de 50,6 milioane tone, în comparaţie cu 35,7 milioane tone în 2010 şi 49,6 milioane tone în 2009. Recolta totală de cereale estimată a se obţine anul acesta este de 90-92 milioane tone.
Previziunile actuale arată că Rusia va exporta, în acest sezon (2011/2012), cca. 20-22 milioane tone, cu toate că, oficial, premierul Rusiei a declarat că exportul total de cereale poate fi mai mare de 23 milioane tone de cereale. Ministrul Rus al Agriculturii a declarat că 7,38 milioane tone de cereale au fost exportate în perioada 1 iulie -14 septembrie, din care 6,6 milioane tone grâu.
Egiptul şi Turcia rămân destinaţiile unde a ajuns mare parte din grâul rusesc, adică 24% şi respectiv 14% din totalul exporturilor. Guvernul a luat în discuţie acordarea de subvenţii pentru transportul feroviar de cereale.
UCRAINA
Prognoza privind exportul de cereale, în sezonul 2011/12, a fost revizuită. Astfel, guvernul apreciază că exportul de cereale va creşte cu 17% faţă de estimarea iniţială, ajungând la 23,4 milioane tone, cu 3,4 milioane tone mai mult decât s-a estimat în primăvară. Se estimează că producţia de porumb va fi cu 40% mai mare decât anul trecut, ajungând la 16 milioane tone, comparativ cu 11,5 milioane tone realizate anul trecut.
Exporturile de grâu au crescut în august faţă de luna iulie, de la 0,14 milioane tone la 0,57 milioane tone. Principalele destinaţii au fost UE, Egipt, Tunisia – pentru grâu şi Arabia Saudită, Siria şi Iordania – pentru orz.
Pentru sezonul viitor, guvernul ucrainean estimează o producţie record, 54,3 milioane tone cereale, faţă de 50 milioane tone cât se apreciază că se vor obţine anul acesta. Cu toate acestea, având în vedere condiţiile meteorologice, respectiv seceta din campania de semănat, analiştii sunt sceptici că această producţie este realizabilă. Asociaţia producătorilor de cereale din Ucraina consideră că creşterea taxelor pentru exportul de cereale va conduce la reducerea exporturilor şi, în acelaşi timp, la scăderea producţiei viitoare.
Kazakstan. Până la 22 septembrie, 77% din recolta de cereale a fost depozitată – echivalentul a 19,9 milioane tone. Ministerul Agriculturii estimează că recolta de anul acesta va fi de 25 milioane tone, un nou record. Exporturile vor fi subvenţionate şi în acest an, pentru a compensa costurile ridicate de transport şi într-o încercare de a stimula exporturile şi de a recâştiga pieţele tradiţionale.
Mai puţin porumb
În ultimul raport privind producţia mondială de cereale, Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC), apreciază că producţia mondială de porumb va fi de 845 milioane tone, cu 4 milioane tone mai puţin decât estimarea făcută în luna august. Dar, şi la acest nivel, în condiţiile în care această producţie se va realiza, va fi un nou record (826 milioane tone au fost în sezonul precedent).
Estimarea privind producţia de porumb a Statelor Unite a înregistrat cea mai mare scădere, cu 10 milioane tone faţă de raportul precedent, astfel că producţia totală a SUA se estimează că va fi de 315 milioane tone, cu 1,2 milioane tone mai decât producţia de anul trecut. Departamentul pentru agricultură al SUA (USDA) estimează producţia de porumb de anul acesta la 317,4 milioane tone.
Producţia de porumb în Uniunea Europeană, conform estimărilor IGC, va fi în acest sezon de 61,4 milioane tone (faţă de 56,2 milioane tone în 2010/11), creşterea înregistrată fiind determinată, în mare măsură, de o creştere a producţiei estimate în Franţa.
În acelaşi timp, raportul prevede că şi cererea mondială pentru porumb este în scădere faţă de raportul precedent, cu 5 milioane tone, adică 853 milioane tone (faţă de 846,9 milioane tone în 2010/11). Pentru hrana animalelor se estimează că se vor utiliza 481 milioane tone, în acest sezon, faţă de 478 milioane tone în sezonul precedent. Reducerea utilizării porumbului în hrana animalelor de datorează, în principal, preţului mic al grâului furajer.
Producţia de grâu a crescut
Producţia de grâu, conform estimărilor IGC, va fi de 679 milioane tone, cu 1,8 milioane tone mai mult decât s-a estimat în raportul din august, mai ales ca urmare a previziunilor optimiste privind producţia mai bună din Australia, Ucraina şi Rusia.
Campania de recoltare la grâul de primăvară, în emisfera nordică, se apropie de finalizare, în timp ce în emisfera sudică s-au semănat suprafeţe mai mari. În SUA, producţia de grâu de primăvară a fost mai mică decât s-a estimat iniţal, dar este compensată de o producţie mai bună în Canada. Producţia record de grâu, la preţuri competitive faţă de porumb, continuă să încurajeze utilizarea grâului pentru furajarea animalelor.
Cea mai mare creştere a cererii la grâul pentru hrana animalelor se înregistrează în China, totalul estimat pentru acest sezon fiind de 16 milioane tone (faţă de 13 milioane tone în 2010/11). Estimarea privind utilizarea grâului pentru producerea de etanol s-a redus uşor, de la ultimul raport, dar se menţine la un total de 21 milioane tone pentru acest sezon (faţă de 18,9 milioane tone în sezonul precedent.
Orzul, în creştere
Producţia mondială, estimată a se obţine sezonul acesta, va fi de 133,8 milioane tone, cu 7% mai mult decât sezonul precedent. Faţă de raportul de luna trecută, se estimează o creştere de 0,6 milioane tone, datorită unei producţii mai bune în Rusia, Canada şi Turcia. La nivel mondial, cererea este de aşteptat să depăşească oferta. Consumul este estimat să crească cu 1,1 milioane tone faţă de anul trecut, ajungând la 139 milioane tone.
Mai puţină soia
Prognoza IGC privind producţia mondială este în scădere cu 3%, astfel că anul acesta se vor realiza cca. 260 Mt, faţă de 266 milioane tone realizate anul trecut. Scăderea se datorează mai ales producţiei mici din Statele Unite. La nivel mondial, producţia de soia este stimulată de creşterea cererii din Asia, în cea mai mare măsură din China, cel mai mare importator din lume. Importurile chineze vor ajunge sezonul acesta la 12,8 milioane tone (13,1 milioane tone în sezonul trecut).
Bursa agricolă: Preţuri Futures la 29 septembrie 2011
INFO
Soia pierde în faţa porumbului
Scăderea producţiei de soia a Statelor Unite şi faptul că recolta din America de Sud nu va reduce deficitul de soia de pe piaţa mondială, ar putea face ca stocurile de soia să ajungă la minime istorice până în vara viitoare, concomitent cu o creştere a preţurilor.
Pe piaţa mondială, preţul la soia provenită din Statele Unite, a fost în mare parte constant în acest an, mascând astfel scăderea producţiei din SUA. Fermierii americani au preferat să cultive mai mult porumb în acest an, în defavoarea soiei, atât datorită producţiei mai mare pe hectar, cât şi a profitabilităţii culturii. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în America de Sud, respectiv orientarea fermierilor pentru cultura porumbului, în defavoarea soiei.
Preţurile produselor agricole s-au menţinut mai bine decât ale altor mărfuri. Cu toate acestea, preţurile la porumb, grâu şi bumbac s-au confruntat cu unele oscilaţii abrupte, în timp ce, în cea mai mare parte a anului, soia s-a tranzacţionat la un preţ cuprins între 477 şi 515 USD/tonă.
Conform estimărilor oficiale, producţia de porumb din Brazilia va fi cu aproape 9% mai mare faţă de sezonul trecut, ajungând la 58,39 milioane de tone. Producţia de soia este de aşteptat să crească cu doar 0,4%, ajungând la 75,18 milioane de tone. Argentina este de aşteptat să cultive aproximativ aceeaşi suprafaţă cu soia, ca şi cu un an în urmă, în timp ce suprafaţa cultivată cu porumb este în creştere cu 9-10%.
Dacă preţul la soia va înregistra un salt mai mare decât cel înregistrat la preţul porumbului, în lunile următoare, atunci este posibil ca primăvara viitoare suprafaţa cultivată cu soia să crească.