Plantaţia de goji - Revista Ferma
5 minute de citit

Plantaţia de goji

Tânărul fermier Adrian Nicolae a înfiinţat, în comuna braşoveană Augustin, o plantaţie de goji. Pentru cei care poate nu ştiu, goji este un fruct originar din China care, prin proprietăţile sale excepţionale, şi-a câştigat renumele de panaceu. În ultimii ani, a fost aclimatizat şi în România, unde au apărut sute de plantaţii.

Goji

Cultivarea acestei plante este relativ simplă, arbuştii ajung la maturitate în patru ani, după care profitul poate fi de ordinul zecilor de mii de euro pe hectar, după cum mărturiseşte proprietarul singurei plantaţii de goji certificată bio din România.

Nevoia de a cultiva ceva sănătos
Povestea plantaţiei de goji din localitatea Augustin a început în urmă cu aproximativ cinci ani, prin 2012, când bucureşteanul Adrian Nicolae a decis să investească în comuna pe uliţele căreia a crescut. A vrut iniţial să cultive mult mai tradiţionala cătină. A aflat ulterior de goji, un fruct exotic, originar din China, dar care, după cum avea să fie demonstrat, s-a aclimatizat perfect în România. ”Odată cu naşterea fetiţei mele, am vrut să cultivăm ceva sănătos, dar care să aducă şi profit. Goji a fost o alternativă la cătină, după cum am aflat de pe internet. Ulterior, din China am luat cele mai bune informaţii şi materialul săditor. Goji e unul dintre cele mai sănătoase fructe. E uşor de prelucrat, conţine mai multă vitamina C decât alte fructe de pădure şi antioxidanţi. În prezent avem o pepinieră şi o plantaţie. Am înfiinţat şi un magazin online unde vindem produse pe bază de goji: un mix cu miere, o combinaţie de goji cu fructe de pădure sau cu tradiţionalul sirop de muguri de brad. Rezultă nişte amestecuri extrem de bune pentru organism şi imunitate”, spune Adrian Nicolae.

Fructul cu cea mai mare valoare adăugată de pe piaţă
Goji e într-adevăr un remediu pentru multe afecţiuni, un adevărat panaceu. Proprietăţile sale au făcut ca acest fruct din China să se răspândească rapid în toate colţurile lumii. Dacă punem la socoteală şi faptul că planta e relativ nepretenţioasă atât timp cât beneficiază de lumină şi de apă, dar şi faptul că un kilogram de goji poate fi vândut de producător cu până la 65 de lei, ne putem explica succesul pe care această cultură îl are printre fermierii români. Astfel că, în ultimii ani, Adrian Nicolae a învăţat sute de fermieri cum să cultive cu succes această plantă. ”Informaţii se găsesc pe site-ul nostru. Cei care au culturi ţin legătura mai strâns cu noi. În acest moment, goji e fructul cu cea mai mare valoare adăugată de pe piaţă. Noi ajungem să vindem cu un preţ de la 30 până la 65 de lei kilogramul de goji. Un copac produce 3-4 kilograme, iar un hectar are cam 2.500 de copăcei”, mărturiseşte cultivatorul de goji.
La un calcul rapid, se poate obţine un profit de 80-90.000 de euro pe hectar. Încă un argument care să ne facă să înţelegem de ce investeşte Adrian Nicolae atâţia bani şi timp în această plantaţie de goji pe care vrea să o dezvolte în următorii ani.
După atâtea vorbe de laudă aduse acestui fruct minune, ne întrebăm pe bună dreptate unde se poate cultiva cu rezultate maxime. Răspunsul e simplu: oriunde solul este roditor şi beneficiază de cât mai multă lumină, căldură şi apă.
Un lucru e cert: plantaţia de goji este o afacere perfect fezabilă în România. Iar dacă duceţi lipsă de spirit antreprenorial, măcar consumaţi cu încredere acest mic fruct asiatic împământenit cu succes pe la noi.

Mircea OPREA
Foto: RFI România

Un foto-reportaj realizat de RFI România în cadrul emisiunii Rural, cu sprijinul Comisiei Europene, Directoratul General pentruAgricultură şi Dezvoltare Rurală.
Emisiunea Rural este difuzată la RFI România în fiecare luni, de la 19 şi 15 minute şi în reluare sâmbătă de la 12 şi 10.

Adrian Nicolae
UN BUSINESS DE FAMILIE
Lui Adrian Nicolae de mare ajutor îi este soţia. Cristina se ocupă de una din cele trei direcţii pe care se dezvoltă businessul: pagina de website, unde vând produsele bio pe bază de goji. ”Eu mă ocup de postările pe Facebook, de tot ceea ce înseamnă reclamă. De curând am început şi magazinul online, unde vindem toate produsele despre care v-a povestit soţul meu. De exemplu, o sticlă de goji cu miere de 250 de mililitri costă 35 de lei”, mă lămureşte Cristina Nicolae.

Articol publicat in revista Ferma nr. 9 (192) din 15-31 mai 2017

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →