Nu ştiu cum de mi se întâmplă mereu, dar spre disperarea familiei mele, acest dor mă ghidează întotdeauna spre zona Băile Herculane.
Trecând cu maşina de staţiunea mea de suflet (staţiune pe care majoritatea oamenilor o consideră în paragină, numai eu o văd în renaştere, poate pentru că îmi doresc foarte tare să se întâmple acest lucru), urcăm pe drumul care duce spre Baia de Aramă. Pereţii muntelui care mărginesc şoseaua oferă un spectacol neaşteptat. Este un drum puţin circulat, aşa că putem admira în voie peisajul.
Puntea spre o altfel de lume
Undeva în jurul kilometrului 22, ne atrage atenţia o punte peste Cerna. Un podişor care te trece într-o altfel de lume. Fiind curioşi, ne hotărâm să oprim pentru a vedea mai îndeaproape locaţia spre care duce puntea. Trecem timizi podeţul pietonal, fiind întâmpinaţi de unul dintre câinii locului, un patruped jucăuş şi primitor cu oamenii.
Ajunşi în faţa unei locuinţei, suntem primiţi de Ion şi Maria Novăcescu, doi oameni buni, simpli, cu zâmbet larg şi inimă mare. Gazde bune fiind, aşa cum au învăţat din străbuni să fie, ne prezintă locul, după care ne poftesc în cea mai nouă cameră amenajată de ei şi începem să povestim. Ion locuieşte aici de când se ştie. Bunicii bunicilor lui au locuit aici. Acum au şi ei la rândul lor doi copilaşi, pe Ionela, de 8 ani, care merge la şcoală în Băile Herculane, şi pe Ionuţ, care are 1 an şi 3 luni. Sunt ca o familie din povestirile lui Creangă, blonzi, cu ochi mari şi albaştri şi roşii în obraji.
Mica fermă de familie
„Casa în care stăm e independentă… Adică folosim curentul pe care îl producem cu ajutorul apei. Aici am un hectar de culturi agricole şi mai am mai sus zece hectare de paşune”, ne povesteşte Ion.
Îşi duc traiul de zi cu zi din ajutorul subvenţiilor şi din ceea ce produc ei: lapte, brânză şi miere. Cresc opt văcuţe, câteva găini şi 60 de familii de albine. Se laudă cu o miere curată şi incredibil de gustoasă. Ion ne povesteşte că poate oferi, la cerere, 500 kg de miere curată anual, doar să fie doritori.
În activitate se foloseşte doar de un tractoraş U650 din 1981, de care se bucură, pentru că îşi poate îndeplini treburile necesare cu el.
Visează să realizeze cu ajutorul fondurilor europene o pensiune agroturistică unde să-şi poată găzdui aşa cum trebuie oaspeţii. Până acum nu a putut accesa bani europeni pentru că nu are terenurile intabulate… Dar acum, prin programul naţional de intabulare gratuită, speră să rezolve şi acest aspect, ca să îşi poată vedea visul cu ochii.
Despre revista Ferma cunoaşte multe detalii. A citit-o cu orice ocazie i s-a oferit. O mai achiziţionează când coboară în oraş ca să îşi facă provizii. Mare i-a fost bucuria când, cu ocazia vizitei noastre, a primit cadou câteva ediţii de revistă pentru lecturare în tihnă.
Stând la poveşti, timpul a trecut rapid… Ne-a readus la lumea actuală scâncetul lui Ionuţ, care anunţa că îi este somn şi doreşte să doarmă. Mămica Maria, fără să stea pe gânduri, a pus copilul în straiţă, straiţa în spate şi a început a plimba şi legăna copilul, care a adormit imediat. Am rămas uimiţi de sistemul tradiţional de purtare a bebeluşului, la fel cum ne-a impresionat şi bunătatea acestor oameni şi simplitatea cu care ştiu să trăiască.
Cum călătorului îi şade bine cu drumul, am strâns echipa şi am plecat spre casă, înapoi la vieţile noastre obişnuite şi deloc simple.
Mulţumim familiei Novăcescu de primirea călduroasă. Cu fiecare ocazie cu care vom fi în zonă, cu siguranţă le vom trece din nou pragul!
Un articol publicat în revista Ferma nr. 15/220 (ediţia 1-14 septembrie 2019)
