Păşunatul la 2.000 de metri altitudine
De obicei, la sfârşitul lunii mai, oile sunt duse la munte. Depinde însă foarte mult de vreme. Au fost ani în care abia la mijlocul lui iunie au fost scoase din adăpost. Stâna este amplasată undeva în apropiere de staţiunea Râuşor, la altitudinea de 1.100 metri, dar oile urcă şi la 2.000 de metri pe timpul verii. Animalele aflate la finalul vieţii productive sunt sacrificate iar din carnea lor face virşli. „Vindem direct de la stână, în special turiştilor. În zona noastră, din lapte nu se face decât brânză, caş şi urdă. Iar cererea este foarte mare. Pandemia a creat o presiune psihologică pe consumatori, dar activitatea noastră nu a fost afectată în vreun fel. Am avut producţii bune şi vânzările au mers bine. La sfârşitul lui august nu mai aveam brânză pe stoc. Ne-am format şi clientela noastră de câţiva ani”, constată preşedintele de asociaţie. Mioarele sale au la dispoziţie peste 200 de hectare de păşune. O parte din terenuri sunt proprietate, alte suprafeţe sunt luate în concesiune de la primărie sau arendate. Singurul inconvenient e că aceste terenuri nu sunt grupate.
Probleme cu urşii
O altă problemă cu care se confruntă fermierul hunedorean este legată de prezenţa animalelor sălbatice mari. Şi, spunea el, chiar dacă s-a tot discutat, nu s-au luat încă măsuri concrete pentru despăgubirea crescătorilor care au suferit pierderi de animale din cauza urşilor şi a lupilor. „Deşi lupii nu ne-au mai deranjat de ceva timp, urşii s-au înmulţit peste măsură iar autorităţile nu fac nimic pentru a ne proteja efectivele de animale. Noi aici suntem într-o zonă locuibilă, dar cunosc crescători care au avut de suferit mult din cauza asta”, afirmă oierul.
Decizii politice aberante
În opinia sa, anumite iniţiative politice fac mai mult rău decât bine sectorului agricol românesc. „Politicienii vin cu tot felul de aberaţii, aşa cum este şi această lege a platformelor de gunoi pentru crescătorii de animale. Poluarea o fac pesticidele care se aplică pe culturi, nu gunoiul de grajd de la animale, care e îngrăşământ natural. Ţăranul român şi-a îngrăşat pământul cu gunoiul de la animale, nu cu chimicale. Aici interesele sunt altele, să îi ajute pe unii să cumpere terenurile agricole la preţ de nimic”, opinează Pavel Iovăneasă.
„Crescătorii de subvenţii”
Pavel Iovăneasă spune că în ultimii ani a apărut o categorie de „aşa-numiţi fermieri, dar care sunt de fapt crescători de subvenţii”. Mai mult decât atât, acesta susţine că a identificat destule situaţii în care crotaliile sunt ţinute în pungă şi se ia subvenţia pe păşune. În timp ce crescătorii de animale au tot mai greu acces la păşunat, păşunile sunt vânate de aceşti „crescători de subvenţii”. Însă, pentru adevăraţii crescători de animale, viaţa la stână nu este una foarte uşoară, spune preşedintele Asociaţiei Oierii de Munte Retezatul-Haţeg, organizaţie din care făceau parte la un moment dat peste 200 de membri. „Astăzi, suntem 30 de persoane cu cotizaţia achitată la zi. În 2011 eram 225, înainte de a se scoate obligativitatea de a obţine adeverinţa pentru depunerea dosarului la APIA în vederea acordării subvenţiei. Ne-am lăsat învrăjbiţi unul împotriva altuia şi ne-am văzut afectate interesele. Dacă ciobanii ar fi uniţi, ar reprezenta o forţă”, a recunoscut hunedoreanul.
Noi nu prea ţinem socoteala cât investim şi cât scoatem. Mergem cumva din inerţie. Dacă ar fi să facem strict calculele economice, eram falimentari. Am venit şi cu pensia şi cu banii câştigaţi pe cultura mare pentru a întreţine efectivul de animale
PAVEL IOVĂNEASĂ
Crescător de oi din Ţara Haţegului
