Pajiștile semănate - furnizor de azot biologic, fără costuri! - Revista Ferma
5 minute de citit

Pajiștile semănate – furnizor de azot biologic, fără costuri!

pajisti111 m Pajiștile semănate - furnizor de azot biologic, fără costuri!

Azotul, considerat unul din elementele de bază ce asigură și întrețin viața pe Pământ, se întâlnește în aproape toate mediile naturale, dar, în proporția cea mai mare, în rocile primare și în atmosferă. O parte din azotul molecular din atmosferă este folosit de către organismele vii, respectiv de plante, datorită unor relații de natură simbiotică ce se realizează între speciile de leguminoase (soia, mazăre, lucernă, trifoi etc.) și unele bacterii (numite bacterii fixatoare de azot), ce trăiesc în sol în jurul rădăcinilor acestor specii. La nivel de Terra, din cantitatea totală de azot biologic produs pe această cale, aproximativ 20 la sută este fixat de către culturile de leguminoase, anuale și perene, iar 30% de pajiștile naturale și semănate. 

 

O sursă importantă de eficientizare a balanței azotului 

Pajiștile semănate sau temporare, cultivate cu amestecuri de leguminoase sau graminee de pajiști, reprezintă nu numai o sursă importantă de furaje, dar prin contribuția la aprovizionarea solului cu azot, rezultat prin fixare simbiotică, eficientizează întregul asolament furajer. Azotul fixat pe cale biologică în pajiștile temporare este influențat de trei factori: persistența speciilor de leguminoase și producția acestora, conținutul de azot din sol și gradul de competitivitate al speciilor din amestec. Studiile realizate în acest domeniu, în diverse condiții naturale și de cultivare, au evidențiat o variație mare a cantităților de azot fixat la leguminoasele de pajiști: între 50 și 400 kg/ha la lucernă, 30-250 kg/ha la trifoiul roșu, 20-300 kg/ha la trifoiul alb, 25-200 kg/ha la ghizdei. 

Tehnologia de cultivare a pajiștilor semănate și modul de folosire, coroborate cu condițiile de climă și de sol, influențează direct capacitatea de fixare a azotului. Astfel, cantitatea de azot fixat crește proporțional cu procentul de participare a leguminoaselor, dar scade cu anii de vegetație. În condițiile din România, cultura de pajiști semănate poate constitui, prin fixarea azotului de către leguminoasele din amestec, o sursă importantă de eficientizare a balanței azotului, nu numai la nivelul sistemului furajer, ci per ansamblul activităților economice agricole din fermă. Astfel, din datele orientative prezentate în tabel rezultă că pajiștile semănate cu lucernă în amestec cu specii de graminee realizează anual între 

200 și 280 kg/ha azot fixat pe cale biologică, iar amestecurile pe bază de trifoi roșu, între 100 și 140 kg/ha/an; amestecurile cu trifoi alb, între 130 și 200 kg/ha/an, iar amestecurile cu ghizdei, între 120 și 150 kg/ha/an; amestecurile complexe (cu mai multe specii de leguminoase și graminee), între 100 și 150 kg/ha/an.

 

O tonă de masă verde produce 3,5-7,0 kg N fixat

În funcție de producția de furaj și de proporția de leguminoase din structura floristică, obținute în culturile de pajiști semănate din țara noastră, se poate aprecia că o tonă de masă verde produce între 3,5 și 7,0 kg de azot fixat. Aplicarea de îngrășăminte chimice cu azot, ce depășesc limitele de N70-100 (substanță activă), afectează negativ eficiența fixării azotului, ca urmare a inhibării procesului de infecție a perișorilor radiculari de către bacteriile fixatoare de azot și stoparea dezvoltării nodozităților de pe rădăcinile leguminoaselor. În cazul amestecurilor de leguminoase și de graminee de pajiști, fiecare procent de participare a leguminoaselor realizează între 2 și 3 kg N fixat în fiecare an de producție. 

 

Eficiența fixării azotului pe pajiștile pășunate

În perioada de pășunat a pajiștilor semănate, animalele, prin dejecțiile eliminate, returnează solului circa 80 la sută din cantitatea totală de azot fixat (rezultat în urma consumului de masă verde), respectiv între 50 și 80 kg/ha/an. Dejecțiile solide afectează mai puțin proporția de azot fixat față de cele lichide. De regulă, pajiștile pășunate acumulează mai puțin azot fixat decât pajiștile folosite prin cosire, deoarece o mare parte din azot este consumată prin pășunat de către animale, după care va fi excretată și recirculată prin sol. Astfel, în medie, pe o pajiște pășunată animalele vor utiliza 60-70% din producția de masă verde realizată și vor excreta 80% din azotul total consumat. Unele studii științifice (Ledgard, S. F., 2001) demonstrează că în cazul pajiștilor semănate pășunate, la 100 kg de azot fixat, acesta se regăsește în: dejecțiile animalelor în cantitate de 56 kg (56%), excretat prin urină (36 kg) și fecale (22 kg); în producțiile animalelor, în cantitate de 14 kg (14%); în litiera pajiștilor, în cantitate de 30 kg (30%). Mai departe, circa 50% (18 kg) din azotul fixat existent în urină se pierde prin amonificare (6 kg), denitrificare (2 kg) și levigare (10 kg). În final, din cantitatea totală de 100 kg azot fixat se returnează solului 64% (64 kg).

Importanța dezvoltării și eficientizării sistemelor de fixare biologică a azotului devine prioritată pentru economia agricolă a fiecărei țări și, în particular, pentru fiecare fermă, în condițiile în care acestea asigură: profitabilitate, eficiență energetică, nutriția plantelor și securitatea omului, calitatea mediului și, nu în ultimul rând, agricultură sustenabilă.  

 

 

 

CANTITATEA DE AZOT BIOLOGIC (FIXAT) ÎN PAJIȘTILE SEMĂNATE DIN ROMÂNIA (KG/HA) *


* Raportul între leguminoase și graminee – 50 : 50%

 

Tab Pajiste

 

Articol publicat in Revista Ferma nr. 12 (173 –  1-31 iulie 2016) 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →