Trialogul a fost un eşec de etapă din cauza mai multor puncte de dispută, în special cu privire la compatibilitatea PAC şi strategiile comunitare „Pactul verde” şi „De la fermă la furculiţă”. Dar adevărata miză sunt banii!
Anul trecut, statele membre UE căzuseră de acord asupra unui buget PAC de circa 387 miliarde de euro, dintre care 270 sub formă de subvenţii directe către fermieri. Însă acum Parlamentul a adoptat o foaie de parcurs dintr-o agendă proprie.
Cele două părţi trebuie să ajungă la o înţelegere, să urnească Politica Agricolă Comună din loc, o PAC gripată de interese. Aşadar, miza, jocului de şah, deloc neglijabilă, este o treime din bugetul UE.
Toate reformele PAC încep cu cele mai bune intenţii, dar pe parcurs deraiază într-o luptă pentru bani, din care cei marii ies învingători. Nici aceste negocieri nu par a ieşi din… procedură!
O ţintă a PAC este sistemul degresiv: peste suma de 60.000 euro, fermierii ar primi din ce în ce mai puţini bani, sumele fiind redistribuite către exploataţiile mai mici. Până acum, fermele mari au primit o halcă bună din fondurile europene pentru agricultură, în vreme ce fermele mici şi mijlocii au rămas cu… firimiturile. Plafonarea subvenţiilor la 100.000 euro nu convine marilor latifundiari, cum nu le convine nici statelor membre un control mai aspru al UE asupra modului în care cheltuiesc sacul cu bani. Evident, plafonarea este contestată de ţările în care megafermele se nărăviseră la maldărul de bănet.
Cert e că 80% din subvenţii se duc către 20% dintre beneficiari, iar jumătate din terenul agricol comunitar se află în mâinile a 3% dintre proprietari, în timp ce peste 4 milioane de ferme mici au dispărut în ultimul deceniu din cauza unor greşeli ale PAC. Comisarul Wojciechowski recunoaşte că politica agricolă s-a îndreptat prea mult către fermele industriale şi nu a redresat suficient situaţia fermelor mici şi mijlocii.
România a anunţat că nu susţine propunerea Parlamentului ca 30% din investiţii să fie destinate obiectivelor de mediu şi climă. Ci sprijină continuarea acordării ANT şi a sprijinului cuplat voluntar pentru o listă a produselor eligibile stabilită de fiecare ţară, în funcţie de specificul ei. De asemenea, consideră că sunt suficiente pârghii pentru programele de mediu şi climă, astfel încât statele membre să îşi menţină flexibilitatea investiţiilor în funcţie de nevoile lor specifice.
Finalul la masa de joc este unul previzibil, un compromis între Parlament şi Consiliu. Cât despre noi, tare mă tem că România va ieşi, ca şi în trecut, cu mai puţini bani din această… încăierare, numită elegant negociere. Tare aş vrea să greşesc!
MARIAN MUŞAT
Redactor Ferma Media Grup
E-mail: musat.ferma@gmail.com
