În al patrulea an de când s-a apucat de ciobănie, Alexandru Baniciu-Anton are toate motivele să fie mândru de oițele sale: pe lângă productivitata excelentă de lapte și randamentul foarte bun la carne, tânărul poate adăuga și prolificitatea pe lista de atuuri a resei mixte pe care o crește, după ce o oiță metis Țigaie sârbească cu Lacaune a fătat 3 miei.
Primul miracol: mulge oile tot anul
”Am început să cresc oi și capre în 2020. Am cumpărat mieluțe metis de Țigaie cu Lacaune. Asta creșteau oierii din zona mea, de unde le-am achiziționat. Prima surpriză plăcută a fost durata mare a lactației: mulgem manual din februarie până la 1 decembrie. E drept, din toamnă nu mai avem o cantitate așa mare de lapte, dar în perioada bună a lactației, oile noastre dau un litru – un litru și jumătate de lapte, dacă e iarba bună. Iar la carne, mielul ajunge în 6 săptămâni la 20 de kilograme. Bineînțeles, cu alimentația corespunzătoare, porumb, lucernă și pe-afară, la iarbă”, spune Alexandru.
ALEXANDRU Anton-Baniciu: În general oierii furajează oile cu porumb doar iarna. În ferma mea, ovinele primesc tot anul câte o porție de porumb.
Al doilea miracol. Care este explicația tânărului?
”Oaia mamă are 3 ani și este la a doua fătare. La capre am mai avut trei produși, dar la oi nu. Explicația este… linia genetică Lacaune. Colegii mei care cresc această rasă au frecvent fătări de acest gen și chiar 4-5 miei la o oaie. La mine, doi produși sunt puțin mai mici, de mărimea unui mieluț normal la Țurcană, și unul mare. Oaia mea îi poate ține pe toți trei cu laptele, pentru că ugerul ei e cât la o capră bună de lapte”, ne-a declarat tânărul crescător.
Montă naturală. Nimic artificial
Cazurile cu 3-6 miei la o oaie sunt tot mai frecvente, mai ales în fermele care cresc rase străine. Dar mai ales acolo unde intrarea oilor în călduri este stimulată cu tratamente. Nu e cazul oilor din ferma lui Alexandru. ”Fac monte naturale. N-am apelat la tehici moderne de stimulare a ovulației la ovine. Am berbeci, cam unul la 20 și ceva de oi. Asta mă ajută să fac montele într-o lună și să programez toate fătările în februarie”, mi-a precizat Alexandru.
Ioan Pădeanu, specialist Creșterea Ovinelor și Caprinelor: La rasele specializate pentru carne sau/și pentru lapte, crescătorii urmăresc să obțină peste 170 de miei la suta de oi fătate. Deci aproape 2 miei pe oaie.
Excepția întărește regula
În cazul raselor autohtone, 3 miei la o oaie, de exemplu la rasa Țurcană, este o întâmplare, o excepție. Un caz la un milion. Și asta în fermele mari, cu efective de mii de oi. Însă la rasele străine, prolificitatea este cel mai important factor de eficiență economică într-o fermă. La rasele specializate pentru carne sau/și pentru lapte, crescătorii urmăresc să obțină peste 170 de miei la suta de oi fătate. Deci aproape 2 miei pe oaie. Se mai iasă și din acest tipar, mai rar, și fată 3 miei și mai mult. Romanovul este o rasă cu prolificitate mare, fată 2-3 miei. Iar la Țurcană, cea mai prolifică este Breaza, mai ales varietatea de Jieț. Sunt crescători care au 170% prolificitate, 70 de oi cu fătare dublă la suta de fătări”, ne-a declarat Ioan Pădeanu, specialist pe specia Ovine și Caprine.