În faţa reprezentanţilor Institutului German DLG – Deutsche Landwirtschafts Gesellschaft, producătorul KUHN a doborât recordul mondial la strângerea furajelor în data de 26 august 2019, în localitatea Braedstrup, Danemarca, cu grebla de adunat cu 4 rotoare Kuhn GA 15131, folosită împreună cu tractorul John Deere 6250R. La ferma din Danemarca reprezentanţii Institutului DLG au confirmat: “188,9 hectare au fost lucrate în 8 ore, reprezentând o medie de 23,6 hectare pe oră”.
Adaptabilitate la toate tipurile de furaj
Fiind caracterizată prin capacitate ridicată, versatilitate şi o brazdă impecabilă, grebla de adunat KUHN GA 15131 are o lăţime de lucru cuprinsă între 9,50 m şi 14,70 m. Toate aceste caracteristici au reprezentat baza pentru strângerea furajului la performanţe ridicate.
Antrenarea sa exclusiv hidraulică permite adaptarea perfectă a rotoarelor la toate tipurile de furaj şi de volum şi minimalizează timpul alocat întreţinerii. Brazdele formate sunt de o calitate foarte ridicată datorită funcţiei BOOST, ce creşte viteza rotoarelor frontale cu 20% faţă de cele posterioare, pentru a crea o brazdă omogenă şi aerisită. Ridicarea individuală a fiecărui rotor permite operatorului să atingă performanţe maxime indiferent de forma parcelei, evitând totodată obstacolele. Operatorul va aprecia atât terminalul ISOBUS CCI 1200, ce îi permite să vizualizeze parametrii lucraţi şi să optimizeze ajustarea rotoarelor fără timp irosit, cât şi joystick-ul uşor de folosit – WTK.
Text şi foto: IPSO AGRICULTURĂ
DLG A CONFIRMAT PERFORMANŢA
O fermă de vaci de lapte din regiunea deluroasă Central Jutland, Danemarca, a fost aleasă pentru a realiza recordul. Mikael Skeldal, ce administrează ferma împreună cu sora şi cu cei doi fraţi ai săi, a condus tractorul John Deere 6250R echipat cu sistemul de ghidare AutoTrac, intuitivul Gen 4 CommandCenter şi joystick-ul ergonomic CommandPRO.
Reprezentanţii DLG au certificat recordul şi au efectuat numeroase măsurători la faţa locului. Timpul şi suprafaţa au fost precis măsurate, iar calitatea lucrării a fost evaluată prin colectarea de mostre, confirmând calitatea furajului adunat. Profilul brazdei, pierderile şi caracteristicile furajului au fost identificate şi cuantificate într-un raport tehnic ce va fi publicat în scurt timp de către Institutul DLG.
Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)