Nu-i pace în apicultură! - Revista Ferma
8 minute de citit

Nu-i pace în apicultură!

În apicultură există două interese majore. Unul dintre ele este tendinţa firească a apicultorului de a spori productivitatea muncii sale, iar celălalt este datoria majoră a statului de a veghea cu străşnicie la păstrarea, pentru veşnicie, a rasei de albine autohtonă, care prin calităţile ei constituie un inestimabil patrimoniu genetic universal, nu doar al României.
Din nefericire, în ultimii ani, aceste două feluri de interese au ajuns la o stare conflictuală. Statul, prin organele sale, dar şi prin legea ameliorării genetice a populaţiilor de animale domestice, se opune importurilor în ţara noastră a raselor de albine străine de populaţiile româneşti, pe motivul, real, că ele în câteva generaţii, prin particularitatea reproducerii (fecundaţia mătcii cu trântori în văzduhul apropiat stupinei), vor impurifica genetic Apis Mellifera Carpatica, rasă cu structură genetică puternic adaptată (în decursul mileniilor) la condiţiile de mediu specifice României. Dimpotrivă, crescătorul de albine, cu gândul la rentabilizarea activităţii sale, doreşte cu ardoare să achiziţioneze, din alte ţări, albine care posedă calităţi biologice, de comportament şi de producţie, superioare celei autohtone, dar care aparţin unor rase străine prohibite pentru ţara noastră.
Starea conflictuală între apicultorii organizaţi mai ales în Asociaţia crescătorilor de albine Buckfast şi oficialităţile însărcinate să aplice în fapt legislaţia care reglementează în zootehnie relaţiile şi mijloacele de producţie, ameliorarea genetică a raselor, precum şi comercializarea animalelor şi a produselor obţinute, are ca motiv refuzul organelor specializate ale statului de a revizui unele articole din legislaţia actuală şi de a le pune în concordanţă nu numai cu legea zootehniei şi normele sale de aplicare, cât mai ales cu directivele Consiliului Europei şi cu practica apiculturii pe întreg cuprinsul UE.

Apis Mellifera Carpatica_b

Propuneri de modificare a Legii Apiculturii
Anul trecut am participat la o şedinţă a apicultorilor din Asociaţia crescătorilor de albine Buckfast, susţinută la Jebel, jud. Timiş. Potrivit acestora, legislaţia naţională contravine normelor europene, atât în privinţa comercializării fără restricţii a animalelor de rasă, a embrionilor şi a celulelor reproducătoare pe teritoriul UE, cât şi a dreptului agentului economic de a-şi alege şi perfecţiona mijloacele de producţie pentru atingerea dezideratelor sale economice. În sprijinul acestor afirmaţii, adepţii importurilor invocă Directiva CE nr. 91/174/CEE din 25.03.1991 care la art. 2 precizează că statele membre se asigură că pe teritoriul UE „comercializarea animalelor de rasă, precum şi a spermei, a ovulelor şi a embrionilor acestora nu este interzisă, restricţionată sau obstrucţionată din motive de ordin zootehnic sau genealogic”. Articolul mai stipulează că pentru îndeplinirea acestui deziderat, „criteriile de autorizare şi de recunoaştere a organizaţiilor sau asociaţiilor de crescători, criteriile de înscriere sau înregistrare în registrele genealogice, precum şi criteriile de aprobare a reproducerii animalelor de rasă, a utilizării spermei, a ovulelor şi a embrionilor acestora, precum şi certificatul solicitat la comercializarea acestora să fie stabilite fără discriminare, respectându-se principiile adoptate de organizaţia sau asociaţia care deţine dosarul sau registrul de origine al rasei”.
Apicultorii aparţinători Asociaţiei Crescătorilor de Albine din rasa Buckfast propun următoarele schimbări sau completări în articolele Legii Apiculturii:
• Înfiinţarea unui registru naţional de rase şi hibrizi omologaţi, în conformitate cu legislaţia şi omologările europene, pe specia Apis Mellifera, în baza căruia să poată fi acreditate asociaţiile de profil şi programele de selecţie şi ameliorare;
• Elaborarea unui program naţional de selecţie şi ameliorare cadru, în baza căruia asociaţiile de profil acreditate de către MADR prin ANZ să elaboreze spre avizare programe naţionale de selecţie pe rasele solicitate, conform Legii Zootehniei 72/2002, art. 15 al.2 şi art 16 al.1 lit B;
• Crearea cadrului legislativ pentru înfiinţarea şi autorizarea staţiilor de împerechere naturală controlată şi dirijată sau a celor de inseminare artificială, care să fie administrate de către asociaţiile de profil şi în baza cărora să se desfăşoare reproducţia asistată;
• Reformularea art. 6 al. 1 din Legea Apiculturii nr. 383/2013, modificată prin Legea 280/2015, astfel: ,,Ameliorarea albinelor din Romania se realizează prin programul naţional de ameliorare cadru în baza căruia organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie întocmesc programe naţionale de selecţie şi ameliorare specifice fiecărei rase din specia Apis Mellifera, pentru înfiinţarea şi menţinerea registrelor genealogice”.
• Modificarea art. 6 alin. 2 din Legea 38 astfel: “În România rasa naţională recunoscută este A. Carpatica, care se va menţine în rasă curată printr-un program de selecţie şi ameliorare specific, în concordanţă cu Programul Naţional de Ameliorare Cadru”.
• Menţinerea nemodificată a art. 6 alin. 3 din Legea Apiculturii.
• Art. 6 alin. (4) din Legea 383/2013 să fie modificat astfel: în loc de „În scopul protecţiei materialului biologic autohton, introducerea de material biologic pe teritoriul României va fi autorizată de ANZ şi Autoritatea Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor, cu avizul consultativ al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură SA”, se scrie „Introducerea de material biologic pe teritoriul României va fi autorizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie ,,Prof. Dr GK Constantinescu” şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor”.

FOTO: http://forum.stuparitul.com

POSIBILĂ SOLUTIE, IZOLAREA REPRODUCTIVĂ
În ultimii ani, o mulţime de apicultori au achiziţionat, din ţări aparţinătoare Comunităţii Europene, familii de albine din rasa ,,Buckfast” (rasă de sine stătătoare, nu un hibrid), pe care le exploatează, după spusele lor, cu un succes deosebit. Ei afirmă că albinele Buckfast sunt mult mai productive decât cele Carpatine, sunt mai prolifice, mai docile, mai rezistente la boli, în special la cele produse de acarienii traheali, şi mai ales manifestă constant o foarte slabă tendinţă de roire. S-a creat astfel în apicultura românească o situaţie conflictuală între stat, pe de-o parte, şi apicultori, pe de altă parte, dar care va trebui să fie rezolvată cât mai repede posibil şi în interesul ambelor părţi.
Cred că acest conflict poate fi soluţionat favorabil aplicând şi la populaţiile genetice de albine aflate în pericol de abandon (în cazul nostru Apis Mellifera Carpatica) statutul de protecţie care deja este implementat pentru astfel de rase, dar care aparţin altor specii de animale domestice. Poate că măsurile destinate să amelioreze genetic şi să menţină rasa noastră de albine în ,,stare pură” nu ar trebui să fie aplicate pe întreg teritoriul ţării, ci doar în câteva centre reprezentative climei şi ecologiei tuturor regiunilor ţării. Izolarea reproductivă, atât pentru rasa noastră şi varietăţile ei, cât şi pentru cele importate, poate să fie realizată prin însămânţarea artificială a mătcilor, care în ultimii ani a luat avânt şi în România. Restul teritoriului neocupat de astfel de centre ar putea fi utilizat de crescători pentru exploatarea şi ameliorarea controlată a unor populaţii genetice performante care şi-au dovedit superioritatea în ţările din Comunitatea Europeană. În felul acesta s-ar crea un vast câmp de acţiune şi condiţii favorabile pentru manifestarea din plin a iniţiativei personale a apicultorilor.

ALTE PUNCTE DE VEDERE
Articolul „Apis Mellifera Carpatica SAU albina de import?”, publicat pe www.revista-ferma.ro, a stârnit numeroase comentarii. Unele voci din apicultură susţin că liberalizarea importurilor de alte rase ar pune serios în pericol albina autohtonă, chiar şi în condiţiile existenţei unor centre de izolare reproductivă pentru ameliorarea Apis Mellifera Carpatica.
Andrei Ungureanu: „În primul rând, asemenea zone (centre zonale – n.r.) sunt greu de înfiinţat la noi, apoi este nevoie de fonduri, plus specialişti. Ar fi bine să existe asemenea centre din care să ia cine vrea o albină de calitate, pentru a îmbunătăţi albina din stupina proprie. NU sunt de acord însă ca, practic, cei care deţin albina Carpatină să devină dependenţi pentru totdeauna de asemenea centre. Practic, prin liberalizarea importului de alte rase în ţara noastră, toate aceste rase care vor intra vor distruge, în doar câţiva ani, toată albina de la noi, astfel încât toţi apicultorii vor deveni dependenţi de acele centre unde se vor vinde mătci. Această iniţiativă nu va ajuta statul român, nu va proteja albina locală. De ea vor beneficia doar vânzătorii de Buckfast şi de alte rase care se vor vinde la noi în ţară. În situaţia de acum, cineva care are albina autohtonă, poate face selecţie şi ameliorare cu ce are el în stupină”.
Andry Popa (pagina de facebook a grupului Apicultori din Ardeal): “Mulţi pun problema că dacă nu se importă anumite rase, ei vor da faliment, că albina Carpatină locală nu este economică. Ceea ce nu înţeleg ei este că mulţi oameni trăiesc din apicultură, lucrând de zeci de ani doar cu albina locală, fără să se plângă atât! Acum întreb: când văd atâţia care au sute de stupi şi se plâng că, vezi, Doamne, dau faliment că nu au rase cumpărate din afară, cine îi obligă să facă apicultură, dacă având aşa număr mare de stupi nu reuşesc să trăiască?”

Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →