Intitulat „Alătură-te revoluţiei CLAAS”, manifestarea s-a concentrat în principal pe prezentarea noului Lexion, dar a avut şi multe alte momente memorabile de-a lungul întregii seri.
România este o piaţă importantă pentru Claas, iar colaborarea strânsă şi feedback-ul primit de la fermierii români ajută compania să dezvolte produse care să răspundă şi mai bine nevoilor acestora. “Împreună cu partenerii noştri vă stăm la dispoziţie în 19 filiale prin cei 370 de angajaţi prezenţi pe întreg teritoriul României. (…) Feedback-ul dvs. este necesar pentru noi ca să reuşim să îmbunătăţim în mod continuu produsele noastre”, a subliniat Michael Beier, directorul general al Centrului Regional Claas România.
În ultimii 20 de ani, Claas s-a dezvoltat foarte bine în România, iar împreună cu dealerii locali a reuşit să obţină o poziţie foarte bună pe piaţă. Jörg Sudhoff, preşedintele regional Middle Europe Claas Global Sales, a mulţumit pentru încrederea acordată companiei şi pentru feedback-ul constructiv. “Aceasta vi se datorează dumneavoastră – clienţii noştri. Cu fiecare decizie de a vinde câte un utilaj Claas aţi contribuit la dezvoltarea Claas în România în ultimii ani. {tim că atât nevoile, cât şi aşteptările dumneavoastră cresc în fiecare zi pe măsură ce lucrurile evoluează. Pentru dealeri, dar şi pentru noi, cei de la Claas, este foarte important să ştim care sunt aşteptările fermierilor şi ne dorim să vă încurajăm să continuaţi şi pe viitor să ne furnizaţi feedback constructiv, astfel încât noi să putem dezvolta produse mai bune care să corespundă nevoilor dumneavoastră”, a declarat oficialul companiei.
Sisteme de treierat mult mai performante
Noul Lexion vine cu 14 modele noi pentru cele două categorii de combine Lexion 8000/5000, cu puteri cuprinse între 313 şi 790 CP. Timp de zece ani, departamentul de cercetare al Claas a lucrat pentru a dezvolta această nouă generaţie de combine Lexion. Teste în teren s-au făcut în ultimii opt ani, inclusiv la mai multe ferme din România. Noua generaţie de combine LEXION – modele hibrid şi modele cu scuturători – sunt dotate cu noile sisteme de treierat APS Synflow Hybrid şi APS Synflow Walker ce asigură o performanţă de batozare şi de separare semnificativ îmbunătăţită.
Seriile 8000 şi 7000 dotate cu sistemul APS Synflow Hybrid continuă conceptul de succes al combinării unei unităţi de treierat tangenţial cu un pre-accelerator şi o separare secundară axială. Diametrul bătătorului cu 10 bare răzuitoare a fost mărit la 755 mm. Acesta este urmat de o tobă de alimentare nouă, mai mare, cu diametrul de 600 mm. Lăţimea unităţii este de 1.700 mm pentru modelele din gama 8000, respectiv de 1.420 mm pentru modelele din gama 7000. Diametrul mai mare al bătătorului creează un unghi de contact de 132o.
Cu APS Synflow Walker, modelele Lexion 6000 şi 5000 stabilesc noi standarde în materie de performanţe de batozare şi de separare pentru combinele de recoltat cu scuturători. Unitatea de batozare complet nouă include o tobă de pre-accelerare de 450 mm, o tobă de batozare de 755 mm şi 10 bare răzuitoare, precum şi o tobă de separare suplimentară, cu diametrul de 600 mm, montată în faţa rotorului. Lăţimea unităţii este de 1.700 mm pentru modelele din gama 6000 şi de 1.420 mm pentru modelele din gama 5000. Diametrele mari ale tobelor creează unghiuri de contact de 132o (toba de batozare) şi 116o (toba de separare). Aceste caracteristici, împreună cu sincronizarea turaţiei tobelor, asigură un flux de material recoltat uniform, lin şi cu un consum redus de carburant. Zonele de separare activă rezultate măsoară 3,18 mp, respectiv 2,66 mp. Cu turaţii ale tobei între 160 şi 920 rpm, APS Synflow Walker este potrivit pentru toate recoltele ce necesită batozare.
Sistemul de curăţare JET STREAM
Noile modele cu scuturători sunt echipate cu sistemul de curăţare JET STREAM, cunoscut deja de la combinele de recoltat hibride Lexion. Sistemul lucrează cu şase sau opt turbine de ventilaţie, în funcţie de model. O treaptă de cădere cu ventilaţie dublă asigură pre-curăţarea intensă. Canalul lung de compensare asigură un flux de aer puternic către site. Sitele şi turbinele sunt reglate electric din cabină. Cu ajutorul funcţiei 4D, sistemul de curăţare poate compensa activ pante cu o înclinare de până la 20%.
Control total cu Cemos Automatic
Pentru adaptarea rapidă la toate tipurile de recoltă şi la condiţiile de operare, toate segmentele contrabătătorului sunt reglate hidraulic şi în paralel în cadrul CEBIS. Conceptul clar de operare cu ajutorul terminalului CEBIS permite manevrarea utilajului în mod intuitiv. Cele mai importante funcţii sunt integrate în cotieră, cu amplasare clară. De asemenea, noul design al cabinei Lexion asigură operatorului un loc de muncă modern cu mai mult spaţiu şi izolaţie fonică îmbunătăţită.
Un sistem de protecţie la suprasarcină asigură protecţie împotriva blocajelor. Bara contrabătătorului poate pivota către fluxul de material recoltat în faţa tobei de batozare. Astfel, se poate controla cu foarte mare precizie agresivitatea unităţii, de exemplu, pentru a garanta decorticarea fiabilă a orzului. Ca şi toţi ceilalţi parametri ai unităţii de batozare, sistemul de comandă este integrat în Cemos Automatic. Toate segmentele contrabătătorului pot fi accesate şi înlocuite cu uşurinţă prin lateral. Sistemul Cemos Automatic reglează automat setările utilajului pentru un randament şi o calitate optimă a treieratului. Funcţiile noi ale combinei Lexion, precum plăcile de contrabătător şi bara pivotantă a contrabătătorului, sunt integrate în sistem şi, prin urmare, sunt şi ele controlate automat.
Noua arhitectură electronică include scanerul FIELD SCANNER bazat pe laser, care ghidează combina de-a lungul marginii culturii spre stânga sau spre dreapta sau de-a lungul urmelor tehnologice. De asemenea, noul LEXION poate utiliza şi sistemul TELEMATICS pentru integrarea optimă în software-ul de gestionare a fermei.
Utilajul de fiecare zi al fermierului
Deşi vedeta evenimentului a fost noua generaţie de combine Lexion, alături de acestea, în curtea Palatului Parlamentului s-au aflat şi tractoarele Claas. George Măndiţă, manager produs tractoare Claas, a arătat că “indiferent dacă ari sau semeni, tractorul este utilajul de fiecare zi al fermierului şi cel care îşi lasă urmele pe teren. Dacă la toate acestea se adaugă şi un consum scăzut de combustibil, confort şi tehnologie, avem şi noi revoluţia noastră atunci când vorbim de tractoare pe roţi şi mai ales pe şenile TerraTrac. Combina Claas dotată cu acest sistem este un lider incontestatbil pe piaţa noastră. Noi am ales să mergem mai departe, să continuăm tradiţia lucrului bine făcut şi să le implementăm pe tractorul Axion 900 Terra Trac”.
Michael Beier: „Noi suntem partenerul dumneavoastră pentru întreg ciclul de viaţă al utilajelor şi oferim servicii diverse, inclusiv consultanţă în procesul de achiziţie, asistenţă tehnică şi tehnologică, livrarea pieselor de schimb etc.”
Jörg Sudhoff: „Dorim să fim partenerul dumneavoastră de încredere, să vă oferim soluţii inteligente pentru a lucra eficient. Suntem siguri că şi noul Lexion vă va îndeplini aşteptările aici în România”.
LEXION ARE O „INIMĂ” NOUĂ
Odată cu noul Lexion, a fost proiectată şi realizată, practic, o nouă combină. „În interior, mai mult de 66% sunt piese noi. Dacă vrei să schimbi ceva la o combină, trebuie să iei în calcul, în principal, sistemul de treierat şi cel de curăţare – practic «inima» combinei. {i Lexion are acum o «inimă» nouă. Randamentul a crescut la modelele Lexion 8000/7000 cu 10%, iar la Lexion 6000/5000 cu până la 25%. Unitatea de batozare a combinelor Lexion cu scuturători a primit recunoaştere internaţională, fiind premiată cu medalia de argint de către DLG (Societatea Germană pentru Agricultură). Unitatea de batozare complet nouă include o tobă de pre-accelerare de 450 mm, o tobă de batozare de 755 mm şi 10 bare răzuitoare, precum şi o tobă de separare suplimentară, cu diametrul de 600 mm, montată în faţa rotorului”, a declarat Dimitar Stoyanov, manager produs combine în cadrul Claas.
Articol publicat în revista Ferma nr. 21/248 (ediţia 1-14 decembrie 2019)