Noi dovezi ale abuzurilor asupra fermierilor! - Revista Ferma
7 minute de citit

Noi dovezi ale abuzurilor asupra fermierilor!

in ferma lui Iosif Coltea tanar fermier din Covasna1 Noi dovezi ale abuzurilor asupra fermierilor!

Controalele excesive şi birocraţia îngroapă zootehnia! Sună ca un slogan de protest în faţa ministerului, însă în realitate este strigătul de disperare al lui Iosif Colţea, un tânăr fermier din Covasna.

Incompetenţă, lipsă de viziune şi proastă interpretare a legislaţiei. Cu asta se confruntă zi de zi fermierii români în relaţia cu autorităţile statului. În loc de sprijin, de cele mai multe ori se aleg cu piedici, care în anumite cazuri pot însemna chiar sistarea activităţii profesionale. 

Crescător de vaci de lapte în localitatea Iarăş, comuna Hăghig, Iosif Colţea a simţit pe propria-i piele, cum se spune, toate aceste abuzuri şi cu greu îl mai poate surprinde ceva.

UN MUNTE DE HÂRTII!

Cea mai mare provocare în momentul de faţă, după cum chiar el o recunoaşte, sunt aceste controalele abuzive şi fără rost. 

„Dacă eu în ferma mea îmi efectuez toate tratamentele şi dezinfecţiile, pentru că este interesul meu în primul rând, mă trezesc cu controale şi pierd o grămadă de timp pentru a completa fişe. Nu înţeleg de ce e nevoie de atâta birocraţie. Toate aceste tratamente aplicate şi alte protocoale pe care noi le urmăm în fermă trebuie să se regăsească şi în scris. E absolut aberant! Cei care se ocupă şi de zootehnie, cum este cazul nostru, nu au o zi liberă într-un an”, constată tânărul de 35 de ani, care este a treia generaţie de crescători de animale din familia sa. 

Acesta deţine un efectiv de peste 200 de vaci de lapte, dintre care 110 la muls, în vreme ce părinţii săi se ocupă cu oieritul.

in ferma lui Iosif Coltea tanar fermier din Covasna3 Noi dovezi ale abuzurilor asupra fermierilor!

CERTIFICATELE DE SĂNĂTATE ALE TRACTORIȘTILOR, LA CONTROL!

Una dintre cele mai absurde situaţii în care s-a aflat priveşte un control al Direcţiei Sanitar Veterinare în care i s-a cerut certificatul de sănătate al tractoristului care produce furajul pentru vacile sale. 

„Zici că el recoltează porumbul cu mâna. Pe ei nu-i interesează că în parcela mea de porumb intră mistreţi care pot fi contaminaţi cu vreo boală. În schimb grija lor e tractoristul. În fluxul pe care îl folosim noi astăzi, de când intră vaca la robot şi până la colectare, laptele nu intră în contact cu nici o persoană. El este stocat în tancul de răcire şi de acolo pleacă direct în maşina procesatorului”, a ţinut să precizeze acesta. 

În opinia sa, autorităţile caută cu orice preţ penalizarea fermierilor, astfel încât să nu-şi mai încaseze subvenţiile.

DIGITALIZAREA AR FI O SOLUȚIE

„Ei au cadrul legislativ care le permite să dea cu pumnul în masă. Nimeni nu vine însă cu soluţii, doar cu reglementări peste reglementări. Gândiţi-vă că cei de la ANARZ au venit să verifice 2.000 de oi cu cititorul şi au întocmit raportul. După care, 3 săptămâni mai târziu, a venit DSV-ul cu propriul control şi iarăşi am pierdut timpul cu cititul oilor. E normal aşa ceva? Nu există o soluţie de a accesa o bază de date în care să apară toate aceste informaţii? Şi asta se întâmplă de 4-5 ori pe an”, se plânge Iosif. 

De asemenea, covăsneanul susţine că anumite condiţii de mediu sunt pur şi simplu aberante. „Cauciucurile de pe siloz nu mai sunt bune, că sunt considerate deşeuri, deşi în toată Europa nu e o problemă, numai la noi. Şi vorbim de amenzi de la 50.000 de lei în sus”, avertizează el.

in ferma lui Iosif Coltea tanar fermier din Covasna4 Noi dovezi ale abuzurilor asupra fermierilor!

„În agricultură şi în zootehnie dacă nu ai acel challenge personal permanent, te plafonezi. Şi ştim bine că stagnarea înseamnă regres. Datoria noastră este să ne ocupăm de bunăstarea animalelor cât mai bine!” – IOSIF COLŢEA, Fermier din Iarăş, jud. Covasna

PRESIUNEA FONDURILOR DE INVESTIȚII STRĂINE

O altă problemă pe care acesta a identificat-o în ultima vreme este legată de presiunea pieţei funciare. 

„Nu ne speriem de urşi, care sunt într-adevăr o problemă în zona noastră, însă am ajuns să ne îngrijorăm de posibilitatea ca străinii să ne ia pământurile. Legislaţia este prea permisivă şi noi, fermierii, nu avem puterea financiară să ne batem cu fondurile de investiţii străine. Nu este normal ca un tânăr fermier să fie dat la o parte pentru că altcineva are bani mai mulţi. Aşa ajung unii, copii de ciobani şi fii ai pământului, ca să zic aşa, să lucreze cu totul altceva decât ceea ce ştiu să facă cel mai bine. Ceea ce se întâmplă acum în România este doar un efect al deciziilor luate de nişte oameni care nu au nici o treabă cu agricultura”, a observat Iosif Colţea.

DEPARTE DE NORMALITATE!

Trist este că în loc să uşureze munca fermierilor, pe măsură ce tehnologia a avansat, autorităţile statului nu fac decât să subjuge şi mai tare viaţa celor care pun pâinea şi laptele pe masa consumatorilor. 

„Când am început eu activitatea, aveam două bibliorafturi cu actele terenurilor cumpărate şi arendate, plus încă unul în care ţineam evidenţa animalelor. Pe lângă registrele de fermă pe care oricum le aveam, cu evidenţele tratamentelor şi alte acte necesare în exploataţie. Astăzi am ajuns să deţin peste 200 de bibliorafturi, cu documente şi autorizaţii, cu contracte, intrări şi ieşiri la animale, alte date contabile şi financiare, dări la stat, deduceri de TVA, pe care eu sunt obligat să le păstrez mai mulţi ani de zile. În loc ca toate aceste documente să existe într-un singur loc şi gestionate de către statul român, cum ar fi normal”, ne-a explicat acesta.

in ferma lui Iosif Coltea tanar fermier din Covasna2 Noi dovezi ale abuzurilor asupra fermierilor!

LIPSA DE EXPERIENȚĂ, UN CHIN PENTRU ANIMALE

Iosif Colţea are şi o teorie personală în ceea ce priveşte gestionarea activităţii în domeniul creşterii animalelor. 

„În general, zootehnia din România funcţionează pe principii nesănătoase. După părerea mea, nu ar trebui să se dea autorizaţie de funcţionare unui fermier până când acesta nu are experienţă într-o altă fermă. Să meargă să lucreze acolo un an de zile şi apoi să se apuce de treabă. Dacă s-ar întâmpla aşa, foarte multe animale nu ar mai fi chinuite. Ai trece peste foarte multe greşeli şi ai ştii de ce să te fereşti”, e de părere proprietarul şi administratorul societăţii Solid Scale SRL.

CASETĂ

UNDE LIVREAZĂ LAPTELE FERMIERUL COVĂSNEAN?

În prezent, Iosif Colţea livrează zilnic în jur de 3.000 de litri de lapte către procesatorul Hochland. Spre deosebire de alţi colegi din sector, el e mulţumit de preţul primit pe litrul de lapte. 

„Nu pot să mă plâng de preţul laptelui, deoarece noi primim în momentul de faţă 2,7 lei pe litru. Dacă aş şti sigur că acest preţ se va menţine, m-aş băga să mai cumpăr doi roboţi. Am posibilitatea de a închiria nişte grajduri gata construite pe care să le populez cu animalele mele. Dar nu pot să risc neavând siguranţa unui contract pe termen lung. Pentru că la noi contractele se renegociază în fiecare an, dar ele sunt în aşa fel făcute încât procesatorul poate veni oricând cu un act adiţional şi eu nu am ce face. Hochland ne-a ajutat foarte mult, inclusiv cu bani în avans pe 6 luni. Ne laudă că nu au în portofoliu o fermă ca a noastră”, afirmă tânărul fermier.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →